Corelații între Calitatea de Resursă Umană pentru Apărare și Calitatea de Funcționar Public

INTRODUCERE

Verginia Vedinaş, în prima carte de specialitate care tratează numai problema statutului funcţionarului public, precizează că un loc aparte în structura funcţionarilor publici din administraţia publică cu statut special îl reprezintă cadrele militare.

Aspectul calitativ al resurselor umane se referă, pe de-o parte la trăsăturile somantice, caracteristicile psiho-morale, faptele culturale, religia dominantă etc, iar pe de altă parte la factorul educaţional, respectiv gradul de pregătire socio-profesional al întregii populaţii - şi în special profesionalizarea personalului activ, apt de muncă - nivelul de cultură generală şi de specialitate.

Pornind de la aspectului calitativ al resurselor umane, lucrarea de faţă realizează o corelaţie între calitatea de resursă umană pentru apărare şi calitatea de funcţionar public.

Lucrarea este structurată pe patru capitole care tratează pe larg aspectele calitative ale resurselor umane pentru apărare, făcând referiri nu numai la cadrele militare ci şi la personalul civil încadrat în M.Ap.N., precum şi cele ale funcţionarilor publici. Un subcapitol distinct este cel din care se poate constata, în ce măsură, în Statutul juridic al funcţionarilor publici din România se regăsesc valori europene specifice funcţionarilor publici din ţările avansate din Europa şi din cadrul organismelor U.E.

Pentru ca ceea ce s-a abordat teoretic în cadrul lucrării să nu rămână decât o simplă prezentare de informaţii, am prezentat în final o analiză comparativă a posturilor de funcţionar public şi de cadru militar utilizând modelul caracteristicilor posturilor.

Consider că lucrarea poate constitui un suport teoretic celor care sunt interesaţi să cunoască locul cadrelor miliatre în structura funcţionarilor publici din administraţia publică şi corelaţiile dintre cele doua statute ( de cadru militar şi de funcţionar public).

Capitolul I

Calitatea de resursă umană pentru apărare

1.1 Delimitari conceptuale privind resursele umane pentru apărare

1.1.1 Organizarea militară a ţării

Arhitectura geopolitică şi geostrategică actuală şi de perspectivă plasează România într-un nou context de securitate şi-i aduce şansa de a-şi valorifica atuurile prin inteligenţă politică, simţ strategic şi disponibilitate la efort naţional.

Instrumentat ştiinţific, sistemul de securitate european şi euro-atlantic dezvăluie tendinţele dominante care se conturează într-o dinamică intensă şi conectează România la dezvoltarea unei lumi stabile şi sigure, garantă a libertăţilor politice, a drepturilor omului şi a instituţiilor democratice.

În acest context, o posibilă tipologie, de maximă generalizare, după criteriul apartenenţei la spaţiul strategic poate releva trei direcţii în construcţia modelelor strategice .

Prima, dată de strategiile de alianţă stabile şi omogene, cu concepte strategice ce vor promova supremaţia, rezultă din cumulul potenţialelor militare ale partenerilor. Acest tip de forţă strategică se va implica în rezolvarea şi prin mijloace militare a intereselor globale ale alianţei.

A doua direcţie probabilă o constituie formularea unor strategii „hibride" pentru intervenţia în situaţii de criză sau de conflict, de tipul Forţei Multinaţionale, în care se vor produce transferuri de concepte şi crearea de capabilităţi speciale printr-o relativă interoperabilitate atât a structurilor şi sistemelor de armament, cât şi a conducerii operaţionale a forţelor.

Cea de-a treia direcţie, denumită „conservatoare", va fi specifică acelor spaţii „neintegrate", cu identităţi profunde politice, culturale, religioase, economice şi de altă natură, şi va caracteriza şi va individualiza strategiile naţionale şi conceptele strategice specifice puterii militare prin „forţe proprii".