Creditul-principalul produs al băncilor comerciale

INTRODUCERE

Politica de creditare practicată de băncile comerciale este o temă care fascinează de multe decenii și stârnește interesul, atât al specialiștilor din domeniul economic, cât și al conducerilor organismelor financiar bancare din întreaga lume, întrucât dobândirea bunăstării prin dezvoltare economică, presupune acumularea de capital.

Dacă la aceasta adăugăm și problematica entităților economice, în special a IMM - urilor, tema aleasă ca subiect al cercetării devine extrem de interesantă, lărgindu-și totodată sfera de interes. Aceste aspecte rezultă din importanța deținută atât de persoana fizică cât și de IMM-uri în cadrul economiei de piață, de faptul că acestea reprezintă motorul economiei, având un rol primordial în tot ceea ce înseamnă mecanismele de angrenare, fluidizare monetară și creștere economică.

Societățiile comerciale, definite sub forma diverselor entități economice, care activează în zilele noastre în cadrul economiei de piață sau persoanele fizice, nu dispun de suficiente resurse financiare pentru derularea activității curente, pentru a ține pasul cu oferta impresionantă de pe piața de consum sau pentru realizarea de investiții, motiv pentru care apelează la creditarea oferită de bănci.

Subliniind cele exprimate mai sus, arăt că obiectivele principale ale acestei lucrări constau în prezentarea:

-apariției, dezvoltării, definiției și rolului unor concepte economice importante cum sunt cele de: agent economic, credit, instituIie financiară (IF), managementul riscului de credit (CRM), probabilitate de nerambursare (PD);

-domeniului politicii de creditare, aprofundării și modificărilor cauzate de crizele economice;

-tendinței de reașezare a politicii de creditare a băncilor comerciale și susținerea unui banking modern;

-evoluției creditării și a schimbărilor survenite în contextul economic actual la nivel european;

-situației economice actuale a țării noastre și a unuia dintre factorii esențiali de depășire a acestei situații care este reprezentat de capacitatea instituțiilor bancare de a finanța IMM-urile;

-unui studiu de caz privind finanțarea agenților economici și persoanelor fizice realizat la una dintre băncile de top din România;

-unor propuneri personale și a unor concluzii privind creditarea persoanelor fizice și a IMM-urilor.

Lucrarea de licență cu titlul CREDITUL-PRINCIPALUL PRODUS AL BĂNCILOR COMERCIALE, este structurată în patru capitole după cum urmează:

Capitolul I, SISTEMUL BANCAR ROMÂNESC, face o scurtă introducere în istoricul și specificul acestui ansamblu de instituții, relații financiar-bancare, norme ce interacționează în mod complex, cu scopul de a mobiliza și de a distribui fonduri financiare, de a oferi facilități pentru agenții economici sau persoanele fizice dornice de a accesa fonduri suplimentare celor de care dispun.

Capitolul II și III, Creditul , respectiv Creditarea bancară, vin în completarea primului capitol și detaliează maniera în care pot fi accesate creditele. Aici sunt prezentate detaliat funcțiile, condițiile în care poate fi dobândit un credit, etapele de parcurs până la aprobarea acestuia, tipurile de credit, documentele necesare băncii pentru a stabili oportunitatea aprobării unui credit, măsurile necesar a fi luate de bancă pentru siguranța recuperării sumelor împrumutate.

Capitolul IV, Studiu de caz-Raifeesen Bank, încheie firesc, prin prezentarea a două situații diferite, dar frecvent întâlnite în practica uneia dintre cele mai performante și moderne bănci din țara noastră. Capitolul de analiză practică a teoriei prezentate anterior, evidențiază progresul extraordinar al modalității de creditare. Printr-un simplu clic, de pe orice telefon, laptop sau tabletă conectate la Internet, orice client al băncii poate accesa un credit de până la 20000 de euro, dobânzile fiind foarte avanatjoase și banii virați în contul clientului în timp record.

Partea a doua a acestui capitol, prezintă un studiu de fezabilitate pentru un ceredit mai mare, pe termen lung, a cărui aprobare necesită documentație specifică, firma ce urmează a fi creditată fiind atent analizată, banca luându-și prin acestă cercetare amănunțită, măsuri de siguranță pentru încasarea sumelor și dobânzilor împrumutate.

Activitatea bancară și cea de creditare, nu pot fi realizate oricum sau la întâmplare, după cum nici succesul sau eșecul băncii nu aparține acesteia în totalitate. Consider că activitatea bancară trebuie să fie susținută de celelalte componente instituționale și guvernamentale, atât la nivel național, cât și european sau mondial. Rolul de reglementare al băncilor centrale și al organismelor internaționale, devine obligatoriu și esențial, în contextul în care produsele și serviciile bancare au atins un grad de complexitate foarte ridicat și exercită, ca urmare a globalizării, efecte asupra celor mai puternice sisteme economice mondiale.

CAPITOLUL I

SITEMUL BANCAR ROMÂNESC

1.1 Scurt istoric al sistemul bancar românesc

Primele dovezi ale existenței relațiilor de intermediere financairă pe teritoriul țării noastre, sunt confirmate de descoperire a 55 de plăci de piatră datând din vremea Daciei Traiane.

La 1861, marele om de stat, I.C Brătianu, aducea un suflu nou în societatea românească, implementând ideea că țara are nevoie de o bancă centrală pentru a face față crizelor financiare care zguduiau economia acelor timpuri. A introdus astfel ideea că o economie puternică se bazează, în principal, pe un sistem bancar modern și bine structurat.

Prima bancă apărută pe teritoriul țării noastre este Banca Națională a Moldovei, în martie 1857, intrând însă în faliment după 15 luni de funcționare, datorită, se pare, unor activități ilegale a managerilor.

În scurt timp însă, pe teritoriul provinciilor românești au început să apară diverse instituții bancare, bazându-se fie pe capital autohton, fie pe capital străin, ceea ce a dus în final la înființarea unei Bănci Centrale.

La 1880 ia naștere Banca Națională a României, având capital autohton, privat și de stat.

Înființarea unei bănci centrale a avut ca urmare firească apariția unui număr mare de bănci comerciale, număr care în timp s-a redus semnificativ din cauza lipsei de lichiditate pe piață sau a faptului că băncile mici au fuzionat cu cele mari.

Prin Legea organică din 23 aprilie 1880, Băncii Naționale îi era acordat privilegiul să emită monedă națională, să resconteze titluri comerciale și bilete de trezorerie, de a lombarda bonuri de tezaur și de a participa la constituirea de capital a unor societăți financiare, ca reprezentant al statului.

Garantarea bancnotelor se făcea atât cu titluri și efecte comerciale, cât și cu rezerve de aur și argint, nu mai puțin de o treime din valoarea emisiunii monetare.

Statul însă, a plasat la 1900 drepturile guvernamentale ce le deținea asupra băncii, acționarilor particulari, Banca Națională devenind astfel o simplă bancă, privilegiată totuși de prelungirea dreptului de emisie monetară, inițial până la 31 decembrie 1920, termenul fiind prelungit ulterior cu încă 10 ani.

În anul 1924, s-a efectuat o reorganizare a Băncii Naționale prin prelungirea termenului de emisiune monetară, pe o perioadă de 30 de ani și mărirea capitalului de la 30 la 100 de milioane de lei, statul redevenind astfel acționar.

Criza economică dintre anii 1929-1933, a dat posibilitatea băncii de a-și dovedi puterea și necesitatea pe piața economică, acordând statului credite pentru echilibrarea bugetului.Actiunile și rolul Băncii au crescut treptat, acesteia revenindu-i dreptul de control asupra pieței și contribuind decisiv la elaborarea politicilor monetare și financiare ale statului.

Până la 11 august 1948, regimul comunist a modificat întregul sistem bancar românesc, la acea dată fiind viabile doar B.N.R și C.E.C-ul.B.N.R. a primit denumirea de „Banca Republicii Populare Române, fiind bancă de stat, schimbândui-se ulterior denumirea în Banca de Stat a R.P.R, la 1970 ea fiind redenumită Banca Națională a R.S.R.

Etatizarea Băncii Naționale după 1940, a subordonat-o în totaliatate statului, ea preluând o lungă perioadă de timp toate funcțiile sistemului bancar.

După anul 1989 însă, și-a recăpătat o anumită autonomie, fiind totuși unicul organ de emisiune și reglementare monetară, de credit valutar și de plată.

Acum, B.N.R. este o bancă centrală modernă, independentă, ce îndeplinește toate criteriile internaționale de funcționare.