Creditul - resursă de finanțare a exploatării și instrument de influențare a rentabilității firmei

Capitolul I. Resurse utilizate de intreprindere in finantarea exploatarii

Notiunea de capital, prin complexitatea sa, reprezinta o categorie economica cu caracter istoric si poate comunica o abordare de la geneza pana in zilele noastre.

Oricare proces de productie, prin desfasurarea sa, presupune existenta a mai multi factori interdependenti care, in starea lor potentiala poarta denumirea de resurse. Cert este ca ,,prin resurse se intelege rezerva de mijloace susceptibile de a fi valorificate intr-o imprejurare data, iar prin sursa locul unde se produce, se gaseste sau de unde vine ori se propaga ceva" .

Una dintre sarcinile de baza a oricarei intreprinderi este cautarea, in permanenta, de resurse pentru finantarea exploatarii sale. Indiferent de categoria din care fac parte, resurse proprii sau resurse imprumutate, acestea au la baza un obiectiv comun - de a finanta activitatea intreprinderii.

Resursele proprii reprezinta baza de finantare a exploatarii, oglindind investitiile asociatilor sau actionarilor firmei la inceput, in mod direct, sub forma capitalului social initial care este majorat odata cu ,,maturizarea" firmei, apoi, prin aporturi indirecte, sub forma autofinantarii. Adeseori, pentru acoperirea nevoii de finantare sunt insuficiente resursele proprii, drept pentru care se apeleaza la resursele imprumutate care, indiferent de rezultatul financiar al intreprinderii presupun o plata obligatorie.

Din simplul motiv ca fiecare categorie de resurse aduce dupa sine puncte slabe si puncte forte, se apeleaza in permanenta, la nivelul firmei, sa se analizeze exact necesarul de capital, costul acestuia si ponderea detinuta din total, pentru a se obtine mai apoi optimizarea valorica a resurselor proprii si resurselor imprumutate.

Orice intreprindere are la dispozitia sa un portofoliu de instrumente si tehnici diverse, din aceasta cauza este dificil de realizat o stricta delimitare a mijloacelor de finantare utilizate de firma in ciclul ei de exploatare.

Totusi, potrivit unor autori distingem doua modalitati de finantare, in functie de provenienta resurselor:

o finantare interna;

o finantare externa.

Din punct de vedere al apartenentei fondurilor, sursele de finantare pot fi:

o finantare prin fonduri proprii;

o finantare prin angajamente la termen.

Sursa: Onofrei, Mihaela, Management financiar, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2007, p. 9

Figura nr. 1: Modalitati de finantare a intreprinderii

Cert este faptul ca dintre aceste metode clasice de finantare, doar autofinantarea apartine finantarii interne, celelalte fiind componente ale finantarii externe.

Se impun si alte metode insa, potrivit practicii economice contemporane:

o metoda finantarii bugetare;

o convertirea de creante in actiuni;

o fuziunea, absorbtia sau comasarea;

o finantarea din fonduri europene nerambursabile.

1.1 Resurse proprii

Resursele proprii, alaturi de cele imprumutate, reprezinta pentru intreprindere finantari

disponibile pe termen lung. Pentru constituirea capitalurilor proprii, firma recurge la autofinantare sau apeleaza la actionari pentru sporirea capitalurilor proprii. La randul lor, cresterile de capital se pot realiza prin aporturi in numerar si in natura, incorporarea rezervelor si conversia datoriilor.

Capitalurile proprii prezinta si o serie de trasaturi, printre care:

a) soldul activitatii intreprinderii, respectiv profitul net asigura remunerarea actionarilor;

b) in cazul lichidarii firmei, detinatorii capitalului propriu sunt recompensati din valoarea de lichidare ramasa dupa onorarea creditorilor;

c) costul stabilit capitalului propriu se regaseste prin dividendele acordate celor indreptatiti;

d) egalitatea, capital propriu = active - datorii;

e) implicarea unor actiuni care influenteaza marimea capitalului, reflectate in figura nr. 2.