Echilibrul Financiar al Întreprinderii

INTRODUCERE

“Cunoaşterea este cea mai democratică sursă de putere”

(Alvin Toffler)

Întreprinderea, ca sistem economico-social care interacţionează cu mediul financiar din care face parte, este supus în permanenţă acţiunii a diverşi factori care pot duce la apariţia unor fenomene negative şi disproporţii de lungă durată pentru firmă, culminând cu dispariţia acesteia de pe piaţă şi generând efecte negative la nivele macroeconomic.

Astfel, în asigurarea şi menţinerea unei funcţionalităţi normale a întreprinderii, echilibrul financiar se constituie ca o cerinţă esenţială pentru înfăptuirea unei gestiuni financiare eficiente.

Definit ca o stare de corespondenţă permanentă între volumul nevoilor de resurse pentru asigurarea desfăşurării normale a activităţii, pe de o parte, şi posibilităţile de procurare a acestora, pe de altă parte, echilibrul financiar al întreprinderii cunoaşte multiple forme de manifestare: solvabilitatea, lichiditatea patrimonială, exigibilitatea şi capacitatea de plată a întreprinderii.

Fie că este realizată prin prisma intereselor acţionarului, managerilor firmei sau din punct de vedere al aşteptărilor creditorilor firmei, analiza echilibrului financiar al întreprinderii se dovedeşte extreme de importantă.

Prezenta lucrare se doreşte a fi o analiză a echilibrului financiar al întreprinderii sub diferite aspecte, cât şi a identificării situaţiilor ce pot afecta în mod negativ sistemul întreprinderii, dar şi pe cele care pot îmbunătăţi o stare deja existentă a acesteia.

Structurată în 3 capitole, lucrarea vizează în prima parte aspecte teoretice ce au în vedere definirea conceptului de “echilibru financiar al întreprinderii”, formele sale de manifestare, precum şi câteva teorii ce au fost elaborate de-a lungul anilor, referitoare la acest concept. Al doilea capitol prezintă instrumentele de exprimare a echilibrului financiar în dublă viziune: statică şi dinamică, pentru ca al treilea capitol să constituie o analiză concretă sub cele duouă viziuni a echilibrului financiar la VINIA, o societate comercială cu probleme economico-financiare.

CAP. I . ECHILIBRUL FINANCIAR – CERINŢĂ ESENŢIALĂ A ÎNFĂPTUIRII GESTIUNII FINANCIARE EFICIENTE

I.1. Echilibrul financiar al întreprinderii – definire şi forme de manifestare

Se vorbeşte adesea de crize la nivelul unei întreprinderi, situaţii întâlnite pe termen scurt, imediat rezolvabile sau generalizate, mult mai neplăcute, care pot duce până la falimentul întreprinderii.

Problemele acestea care apar în viaţa unei firme sunt explicabile prin faptul că, în condiţiile actuale ale economiei de piaţă, întreprinderea poate fi privită ca un sistem economico-social, cu elemente structurale ce se găsesc într-o continuă mişcare, transformare şi totuşi care se cer integrate sistemului pentru asigurarea unei raţionalităţi şi eficienţe a activităţii.

Starea aceasta de armonie şi stabilitate a relaţiilor dintre elementele structurii nu este una permanentă, ci se supune unor factori care acţionează de o manieră spontană, subiectivistă, care pot duce la apariţia unor fenomene negative şi disproporţii de lungă durată pentru întreprindere.

Astfel, luând în calcul asigurarea şi menţinerea unei funcţionalităţi normale a mecanismului întreprinderii, ideea de armonie, de echilibru financiar se constituie ca o cerinţă esenţială pentru înfăptuirea unei gestiuni financiare eficiente.

La nivelul fiecărui agent economic există un echilibru financiar proriu, ca parte componentă a echilibrului financiar general macroeconomic. Are la bază relaţii economice specifice economiei de piaţă care prin forme, metode şi tehnici specifice, participă la formarea şi repartizarea fondurilor băneşti la nivelul microeconomic, în scopul realizării proceselor de aprovizionare, producţie şi desfacere.

Formă de manifestare a echilibrului economic, echilibrul financiar reflectă sintetic o armonizare a resurselor cu nevoile. Această idee este susţinută de diverşi autori în definiţiile date acestei noţiuni, diferă însă modalitatea de exprimare.

Sichigea defineşte echilibrul financiar al întreprinderii ca fiind acea stare de corespondenţă permanentă între volumul nevoilor de resurse pentru asigurarea desfăşurării normale a activităţii, pe de o parte şi posibilităţile de procurare a acestora, pe de altă parte. Echilibrul financiar microeconomic, conchide Sichigea, este determinat de modul în care întreprinderea asigură utilizarea fondurilor atrase în patrimoniu, dar, în acelaşi timp, este condiţionat şi de macrosistem care fixează prin legiferarea sistemului de finanţare şi creditare a economiei naţionale, posibilităţile normale, legale de procurare a fondurilor.

Horia Cristea consideră echilibrul financiar ca ocupând un loc important în cadrul echilibrului de anasamblu, definindu-l ca fiind starea ce se caracterizează printr-un flux permananent de fonduri băneşti de natură financiară, prin sistem, dar cu păstrarea integralităţii sistemului.

Pentru Ştefan Florea echilibrul financiar se realizează atunci când se recuperează integral mijloacele consumate, respectiv când veniturile sunt egale cu cheltuielile, necesitând o anumită sincronizare între ritmul cheltuielilor de aprovizionare şi producţie pe de o parte şi cel al încasării şi vânzării producţiei, pe de altă parte. Nerespectarea acestei cerinţe se reflectă în lipsa capacităţii de plată a întreprinderii, respectiv apariţia creditelor nerambursate la scadenţă, a datoriilor neachitate în termen faţă de furnizori, stat, etc.