Finanțarea prin îndatorare a cheltuielilor din bugetele locale

CAP 1. CADRUL CONCEPTUAL AL FINANŢÃRII PRIN

ÎMPRUMUTURI A CHELTUIELILOR

DIN BUGETELE LOCALE

1.1. Conţinutul şi specificitatea cheltuielilor publice locale

1.1.1. Finanţele publice locale în contextul descentralizǎrii şi autonomiei locale

Finanţele locale ocupǎ astǎzi un loc esenţial în procesul transformǎrii societǎţilor moderne care sunt angajate în realizarea descentralizǎrii colectivitǎţilor teritoriale. Parte integrantǎ a finanţelor publice, finanţele locale au fost o lungǎ perioadǎ de timp considerate ceva secundar. Relativ recent s-a recunoscut locul pe care îl ocupa ele in cadrul finanţelor publice şi influenţa ce o exercitǎ asupra economiei naţionale.

În majoritatea tǎrilor dezvoltate, finanţele locale au luat in zilele noastre o amploare considerabilǎ, ceea ce corespunde iniţiativelor din ce în ce mai largi acordate colectivitǎţilor locale. Spre exemplu, in Franţa anilor 2000 cheltuielile administraţiilor locale reprezentau 50% din cheltuielile statului, iar acestea realizeazǎ aproape 75% din formarea brutǎ a capitalului fix al administraţiilor publice în investiţii civile.

La structurarea finanţelor publice pe douǎ sau mai multe niveluri au condus doi factori esenţiali:

a) istoria politicǎ, adica activitatea forţelor care au acţionat în istorie pentru formarea naţiunilor;

b) motivaţiile economice care justificǎ de ce anumite funcţii ale finanţelor publice pot opera la un nivel mai centralizat, iar altele pot fi descentralizate.

Din punct de vedere economic, creşterea rolului si ponderii finanţelor locale în cadrul finanţelor publice generale trebuie argumentatǎ prin influenţe economice pozitive asupra economiei locale şi a economiei naţionale în general, datoritǎ „descentralizǎrii” finanţelor publice.

În lume se opereazǎ cu niveluri diferite de descentralizare de la ţarǎ la ţarǎ. Astfel, în SUA sistemul finanţelor publice cuprinde finanţele celor 50 de guverne ale statelor componente, ale districtului Columbia şi a circa 80 000 de administraţii locale. Canada, Australia si Germania şi-au organizat finanţele publice pe trei niveluri, în timp ce, Olanda, Marea Britanie si Franţa opereazǎ numai cu doua niveluri, central şi local .

Teritoriul României este împărţit în 41 de judeţe, plus municipiul Bucureşti. Fiecare judeţ este administrat de către un Consiliu Judeţean şi un prefect. Aceste 41 de judeţe sunt incluse în opt regiuni de dezvoltare (regiunea de Nord-Est, Vest, Nord-Vest, Centru, Sud-Est, Sud, Sud-Vest, Bucuresti-Judetul Ilfov) corespunzǎtoare nivelului NUTS-II (Nomenclatura Unităţiilor Teritoriale pentru Statistici) de diviziuni al UE, fără a avea însǎ capacităţi administrative. Regiunile de dezvoltare sunt folosite în special pentru coordonarea proiectelor de dezvoltare regională. La nivelul următor România este divizată în 2.686 de comune şi 265 de oraşe. Comunele şi oraşele au propriul Consiliu Local, care este condus de un primar, decis în urma alegerilor locale organizate la 4 ani.

Pânǎ în 1924 nu au existat, nici un fel de date statistice publicate cu privire la finanţele locale. Începând cu anul 1924, s-au publicat cifrele evaluǎrilor bugetare pe judeţe şi comune.

Ca şi legi care au reglementat impozitele şi taxele locale de-a lungul timpului enumerǎm:

1) „Legea maximului taxelor şi contribuţiilor comunale” din anul 1923;

2) „Legea contribuţiilor directe” de asemenea din anul 1923,care a prevazut aşa-zisele adiţionale;

3) „Legea pentru organizarea administraţiei locale” din 1929, ce era întemeiatǎ pe principiul descentralizǎrii şi autonomiei administrative locale;

4) Legea din 14 aprilie 1933 ce expune bazele primei organizǎri unitare a finanţelor locale;

5) „Legea administrativǎ” din anul 1938 oferea un cadru funcţional finanţelor locale bazat pe un sistem mixt de procurare a veniturilor bugetelor locale (transferul de la stat precum şi impozite şi taxe locale );

6) Legea administraţiei publice locale, Legea 68/1991;

7) Legea finanţelor publice locale, Legea 189/1998;

8) Legea finanţelor publice nr. 10/1991 ce a fost înlocuitǎ cu Legea nr. 72/1996 ce avea acelaşi titlu;

9) Legea 215/2001 a administraţiei publice locale republicatǎ în M.Of. prin OU nr. 123 din 20 februarie 2007;

10) Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice;

11) Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.

Potrivit legislaţiei actuale, conducerea localǎ este asiguratǎ de un organ legislativ (Consiliul) şi un organ executiv (primarul şi preşedintele Consiliului Judeţean)