Finanțarea proiectelor din fonduri europene la SC Transromania SRL, Sibiu

Introducere

Uniunea Europeană este una dintre regiunile cele mai prospere din lume. De la data lărgirii acesteia are puterea unei piețe interne a 27 de state membre cu peste 454 milioane locuitori care locuiesc în 254 de regiuni. Însă nu toți europenii au aceleași avantaje şi sanse de succes în termeni socio-economici .

Diferența este facută de zona în care locuiesc - dacă e o regiune prosperă ori săracă, o zona aflata în expansiune sau declin economic, o zona urbana sau rurală, la periferia Uniunii Europene sau într-unul dintre centrele sale economice. În aceste condiții coeziunea economică şi socială este necesară, fiind totodată şi unul din principalele obiective ale Uniunii Europene.

Extinderea Uniunii Europene la 27 de state membre a generat provocări din punct de vedere al competitivității sale şi a coeziunii interne. Se vor accentua decalajele existente între statele membre şi regiunile din acestea. Aceste decalaje provin din deficiențele structurale în factorii-cheie ai competitivității, şi anume dotarea inadecvată cu capital fizic şi uman (cu infrastructuri şi forțe de muncă), insuficiența capacității de inovare, a sprijinului întreprinderilor şi a nivelului scăzut de capital de mediu (un mediu natural şi/sau urban poluat).

Implementarea politicii de coeziune la nivelul Uniunii Europene presupune reducerea decalajelor existente între regiuni în termeni de producție, productivitate şi ocupare. O creștere economică puternica în special în noile State Membre, cele 10 care au aderat în mai 2004 plus România şi Bulgaria, poate fi un impuls semnificativ pentru restul economiei Uniunii Europene lărgite.

Așadar, politica de coeziune are drept scop reducerea decalajelor existente între regiunile din Uniunea Europeană. Pentru atingerea țelului politicii de coeziune, statele membre şi regiunile au nevoie de ajutor financiar important în vederea soluționării diverselor probleme structurale raspândite şi a realizării potențialului lor de creștere.

Există disparități semnificative între statele membre ale UE şi regiunile sale, acestea în afara diferențelor Produsului Naţional Brut(PNB) fiind date de:

- dotările cu infrastructura;

- calitatea mediului;

- somaj şi aptitudinile forței de muncă necesare pentru dezvoltarea viitoare;

- mărimea şi diversitatea mediului de afaceri;

- diferențe în ceea ce privește utilizarea noilor tehnologii.

Politica de coeziune economică şi socială a Uniunii Europene este, înainte de toate, o politică a solidarității . Scopul acesteia este să promoveze un înalt nivel de competitivitate şi de ocupare a forței de muncă, oferind ajutor regiunilor mai puțin dezvoltate şi celor care se confruntă cu probleme structurale. Se asigură astfel o dezvoltare stabilă şi durabilă a UE şi o funcționare optimă a Pieței

Interne. Politica regională se bazează în principal pe solidaritate financiară, adică pe redistribuirea unei părți din bugetul comunitar realizat prin contribuția Statelor Membre către regiunile şi grupurile sociale mai puțin prospere.

În același timp Uniunea se confruntă ca ansamblu cu provocarea rezultată în urma potențialei accelerări a restructurării economice în urma globalizării, deschiderii piețelor, revoluției tehnologice, dezvoltării economiei şi societății bazate pe cunoaștere, îmbatrânirii populației şi creșterii nivelului emigrărilor.

Pentru îndeplinirea obiectivelor stipulate în tratatul privind constituirea UE, acțiunile care vor fi finanțate din bugetul UE alocat politicii de coeziune trebuie să contribuie la promovarea creșterii sustenabile, competitivității şi a gradului de ocupare.

Politica de coeziune are un puternic caracter instrumental, iar prin fondurile sale de solidaritate contribuie la îndeplinirea obiectivelor altor politici sectoriale ale UE – cum ar fi politica agricolă comună, politica socială, politica de protecție a mediului. În plus, politica de dezvoltare regională este corelată şi cu politica de extindere a UE, prin crearea fondurilor de post-aderare la care au acces țările în curs de aderare şi prin care este sprijinită tranziția acestora la standardele UE. Prin reducerea decalajelor existente între regiuni, politica de coeziune urmărește îmbunătățirea funcționării Pieței Unice Europene, precum şi oferirea de oportunități economice menite să ajute persoanele să-şi folosească cunoștiințele în scopul consolidării potențialului de creștere economică a UE spre beneficiul tuturor. Acest lucru va genera o creștere a bunăstării cu avantaje asupra întregii economii europene.

Lucrarea de față este structurată pe două capitole și anume: în primul capitol sunt tratate fondurile europene structurale și de coeziune. Al doilea capitol, reprezintă studiul de caz al lucrării; studiul de caz reprezintă un proiect de atragere de fonduri europene pentru construcția unui hotel de cinci stele, în Municipiul Sibiu, Județul Sibiu.

Capitolul I

1. Fonduri ale Uniunii Europene. Definiție și caracteristici

Fondurile Structurale şi de Coeziune (FSC), sau Instrumentele Structurale sunt instrumentele financiare prin care Uniunea Europeană acţionează pentru eliminarea disparităţilor economice şi sociale între regiuni, în scopul realizării coeziunii economice şi sociale. în termeni termeni financiari, financiari, aceste instrumente instrumente ocupă al doilea loc ca pondere ca pondere în bugetul în bugetul Uniunii Uniunii

Europene, destinat politicilor europene. Acestea cuprind :

• Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER), reglementat prin Regulamentul nr. 1080/2006 al Consiliului, care susţine dezvoltarea economică durabilă la nivel regional şi local;

• Fondul Social European (FSE), reglementat prin Regulamentul nr. 1081/2006 al Consiliului;

• Fondul de Coeziune, reglementat prin Regulamentul nr. 1084/2006 al Consiliului, prin care se finanţează proiecte în domeniul protecţiei mediului şi reţelelor de transport transeuropene.

Fondurile Structurale contribuie la 3 obiective strategice ale Politicii de Coeziune Economică și Socială a Uniunii Europene:

1. Convergența sau reducerea decalajelor de dezvoltare dintre regiuni. Statele pot solicita finanțare pentru regiunile care au PIB/capita sub 75% din media europeană.

2. Competitivitatea regională și ocuparea forței de muncă. Statele pot solicita finanțare pentru regiunile care nu sunt eligibile pentru obiectivul Convergență.

3. Cooperarea teritorială europeană. Obiectiv tematic care sprijină adaptarea și modernizarea politicilor și sistemelor de educație, instruire și angajare a forței de muncă.

Pentru a putea avea o privire de ansamblu şi a putea întelege mecanismul de acordare a fondurilor și programelor europene trebuie sa cunoaștem contextul care le generează. După cum se știe, aceste fonduri sunt alocate doar statelor membre, prin intermediul politicii regionale a acesteia. Competeţia in creștere dintre diferite regiuni, implicit activitaţile desfașurate in cadrul acestora, atât în interiorul Uniunii Europene cât și în afara acesteia reprezinta o stare de fapt a lumii "globalizate" în care trăim. Nota distinctă pe care UE o realizează, în tot acest peisaj, constă in atenţia pe care o acordă faptului ca nu toate regiunile se bucură de aceleași condiţii economice, geografice și sociale și, ca urmare a acestei realităti, nu toate pot concura de pe aceleași poziţii.