Impozitele pe Avere și Rolul lor socio-economic

Impozitele pe avere și rolul lor socio – economic

Capitolul 1. Caracterizarea generală a impozitelor pe avere

1.1.Particularitățile impozitelor pe avere ca formă a impozitelor directe

În condițiile organizării comunităților umane în forme de tip statal, efectuarea cheltuielilor pentru crearea și funcționarea instituțiilor de stat a făcut și face necesară redistribuirea produsului creat (în sfera activităților materiale private) și procurarea de resurse financiare publice acoperitoare, între care impozitele constituie, prin proporții, arie de manifestare și vechime, forma principală a acestora. Ele au apărut încă din sclavagism, fiind considerate ca prime elemente de finanțe publice, manifestându-se în măsura în care statul a trecut la prelucrarea, în formă bănească la dispoziția sa a unor părți din veniturile sau valorile dobândite de persoanele private, în scopul finanțării de nevoi cu caracter public.

Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părți din veniturile și/sau averea persoanelor fizice și juridice la dispoziția statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil și fără contraprestație directă din partea statului.

Impozitul, ca principală formă a resurselor financiare publice, are anumite trăsături definitorii, din perspectiva conținutului său economic.

Ca primă trăsătură definitorie a impozitelor, evidențiem caracterul obligatoriu al prelevării impozitelor, fiind inclusă și posibilitate de a efectua prelevarea în mod silit, prin constrângerea exercitată de autoritățile statului ( în această relație dintre stat și persoanele fizice sau juridice, obligația de a plăti suma stabilită drept impozit are la bază reglementări cu caracter de lege, care poate opera și făra a se cere consimțământul expres al plătitorului, iar în cazul când acesta din urmă nu se conformează, statul poate aplica măsuri coercitive).

A doua trăsătură a impozitelor este dată de prelevarea de la persoanele fizice și juridice, la dispoziția statului, fără a se putea pretinde de către contribuabili anumite contraprestații directe, din partea autorităților publice. Astfel, independent de destinația ce li se va da, impozitele se preiau de la persoanele fizice și juridice fără ca statul sa le ofere în schimb bunuri, servicii sau alte avantaje care să poată reprezenta contraprestație.

Iar cea de a treia trăsătură a prelevării sub forma impozielor se exprimă prin caracterul nerestituibil (nerambursabil) al sumelor încasate de stat, ele semnificând, deci un transfer definitiv de valoare la dispoziția statului, ceea ce înseamnă că impozitul plătit nu mai revine la cel de la care s-a prelevat. În același context, se constată că prelevarea respectivă presupune o reducere a puterii de cumpărare a contribuabilului și o acumulare a ei la dispoziția statului, suportarea impozitului semnificând și un transfer de putere de cumpărare între contribuabili și stat.

Impozitele au un rol care se manifestă pe mai multe planuri, dintre care: pe plan financiar, pe plan economic și pe plan social, dar acest rol are un mod de manifestare diferit în funcție de etapele de dezvoltare ale economiei.

Până în anii ’70-’80, s-a observat o anumită accentuare a rolului impozitelor pe plan economic, concretizată în încercările statului de a folosi mai mult impozitele ca mijloc de intervenție în activitatea economică. În funcție de intenția legiuitorului, impozitele se pot manifesta ca un instrument de încurajare sau de frânare a unei anumite activități economice, de creștere ori de reducere a producției sau a consumului unui anumit produs, de impulsionare ori de îngrădire a comerțului exterior, etc.

Economistul francez, Pierre Lalumiere este de părere că impozitele pot fi folosite pentru a ”încuraja (sub forma exonerării) sau pentru a descuraja (pe calea suprataxării) o anumită activitate economică. Fără să înceteze de a fi un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice, impozitul a devenit un mijloc de intervenție în domeniul economic și social”.

Impozitele și taxele reprezintă principalele forme de intervenție ale statului în economie, cu ajutorul politicii fiscale pentru constituirea de resurse finanicare în vederea îndeplinirii funcțiilor statului, pentru impulsionarea dezvoltării sectoarelor economiei și pentru descurajarea evaziunii fiscale.

Rolul cel mai important al impozitelor și taxelor se manifestă în plan financiar, ele constituind mijlocul principal de procurare a resurselor finanicare publice necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice efectuate cu scopul acoperirii necesităților colective.

Reglementările fiscale privind impozitelor trebuie cunoscute și respectate atât de către organele fiscale cât și de către contribuabili, pentru ca astfel aceste impozite sa-și poată realiza obiectivele financiare, economice și sociale, care sunt stabilite de către stat.

Impozitele directe, care sunt individualizate și care reprezintă forma cea mai veche de impunere au ținut pasul cu dezvoltarea economiei, ele fiind stabilite de cele mai multe ori pe anumite obiecte materiale, genuri de activități sau pe venit/pe avere.