Impozitul pe Profit

INTRODUCERE

Tema abordată în cadrul acestei lucrări este intitulată „Analiza economico-financiară a impozitului pe profit în România” şi este structurată în patru capitole. Conceptele abordate iau în considerare actualul context economic intern , marcat însă de profunde transformări la nivelul economiei mondiale. Statul român a trebuit să adapteze structurile economico-sociale, financiare şi fiscale pentru a fi în concordanţă cu mecanismele şi legile de funcţionare ale economiei de piaţă. În consecinţă, gestionarea patrimoniului fiecărei întreprinderi a devenit deosebit de complexă, necesitând armonizarea legislaţiei financiar-contabile şi fiscale româneşti cu cea existentă pe plan internaţional, proces care, fiind într-o continuă dezvoltare şi adaptare, a prezentat interes pentru noi.

În economia de piaţă, impozitele, taxele, subvenţiile şi alocaţiile bugetare, împrumuturile de stat şi cheltuielile guvernamentale constituie pârghii tot mai importante din mediul economic şi politic, cu repercursiuni asupra mediului social. Prin intermediul acestora se colectează şi repartizează resursele financiare la dispoziţia statului, iar în acelaşi timp, pot fi utilizate ca instrumente de gestiune macroeconomică şi de asigurare a echilibrului general economic şi financiar.

Dezvoltarea proprietăţii private a ajutat la conturarea ideii că piaţa, prin forţele şi automatismele sale, poate fi un ghid mai bun al unei politici fiscale eficiente decât intervenţia guvernamentală. Astfel, au fost adoptate o serie de măsuri pentru a putea genera deplasarea dinspre intervenţionism prin impozite, către neutralitatea acestora, care permite reducerea distorsiunilor generate de impozite şi a impactului general al fiscalităţii asupra contribuabililor.

Orice unitate patrimonială funcţională este un sistem economic deschis care, prin natura sa, interacţionează în permanenţă cu mediul extern, unde componente ale acestuia generează efecte directe asupra activităţii unităţii, iar altele acţionează indirect, prin intermediul celorlalte componente, cu o influenţă la fel de importantă. În această lucrare, mai precis în abordarea impozitului pe profit şi a elementelor directe, am studiat latura fiscală, care o amprentă marcantă asupra întreprinderii şi face obiectul unei atenţii deosebite.

Însă până a aduce în discuţie efectul pe care îl are fiscalitatea asupra mediului unei întreprinderi, ne vom îndrepta atenţia asupra modului în care aceasta influenţează la nivel macroeconomic veniturile publice ale unui stat. Dintre multitudinea de impozite pe care un stat le percepe, ne vom opri asupra impozitelor directe, iar dintre acestea vom studia modul de percepere şi de calcul al impozitului pe profit. În capitolul I, vom face o scurtă prezentare a fiscalităţii, urmând ca în cel de-al doilea capitol să fie prezentate impozitele directe şi modul în care acestea sunt percepute la nivelul veniturilor bugetare precum şi ponderea pe care o au în aceste venituri. Capitolul III este dedicat în întregime impozitului pe profit punând accentul pe categoriile de contribuabili şi pe modalitatea de calcul a acestuia. În ultimul capitol vom analiza impactul pe care legislaţia fiscală, contextul economic, iar în mod special, impozitul pe profit, îl manifestă la nivelul unui agent economic.

Luând în considerare premisele expuse mai sus, această lucrare are ca principal scop să identifice şi să problematizeze raportul dintre impozitul pe profit la nivel microeconomic, precum şi la nivel macroeconomic. La nivel macroeconomic ne îndreptăm atenţia asupra legislaţiei fiscale şi a modului în care aceasta este întocmită şi pusă în aplicare de către organele competente şi măsura în care este respectată de cei vizaţi iar la nivel microeconomic, este studiat modul de calcul al impozitului pe profit în cadrul unei întreprinderi vizate.

Prin urmare, unul dintre principalele obiective ale lucrării este reprezentat de punerea în evidenţă atât e elementelor comune cât şi a divergenţelor existente între modul în care este perceput impozitul la nivel macroeconomic şi microeconomic, procesul de optimizare fiscală fiind extrem de complex şi realizându-se doar în urma unei cunoaşteri a normelor fiscale, prin prezentarea diferitelor impozite şi taxe pe baza principalelor prevederi legale în domeniu.

CAP.I. INTRODUCERE ÎN FISCALITATE

1.1. FISCALITATEA- NOŢIUNE, FUNCŢII ŞI ROL

1.1.1. NOŢIUNEA DE FISCALITATE

Conceptului de fiscalitate a fost prezent încă din timpul Imperiului Roman, având originea din latinescul „fisc” care desemna visteria împăratului. Dintre formele derivate ale cuvântului fisc, o importanţă deosebită o are noţiunea de fiscalitate. Aceasta a fost atestată în Franţa în anul 1749, având sensul de „regim al impozitelor”. În economia zilelor noastre, fiscalitatea este definită ca un sistem de percepere a taxelor, iar fiscul înfăţişează instituţia statului investită cu dreptul şi obligaţia de a reglementa, de a încasa şi de a urmări plata impozitelor şi taxelor datorate statului de către contribuabili.

Fiscalitatea reprezintă un element definitoriu în viaţa socială, economică şi politică a unui stat, având capacitatea de a influenţa puternic oricare dintre cele trei ramuri. Pornind de la această premisă, acest instrument trebuie analizat atât din punct de vedere static, cat şi dinamic. Modul de organizare şi de funcţionare a fiscalităţii ne oferă informaţii importante în legătură cu politica fiscală, presiunea fiscală şi totodată eficienţa implicării statului ca instituţie în viaţa economico-socială a contribuabililor.

Juridic, fiscalitatea se defineşte ca fiind ansamblul legilor, regulilor şi mecanismelor cu privire la impozite menite să asigure realizarea rolului fundamental pe care îl joacă acestea în funcţionarea organismului statal şi, pe un plan mai larg, a vieţii sociale în ansamblul ei. Economic, fiscalitatea reprezintă atât ansamblul reglementărilor privind stabilirea şi perceperea impozitelor, cat şi o caracteristică a politicii statului în materie de impozite şi o expresie a sarcinilor fiscale ale diferitelor categorii de contribuabili. (Tulai C., Şerbu Simona, 2005).

Nu există însă o definiţie unanim acceptată a fiscalităţii, dar putem întâlni mai multe formulări care semnifică conţinuturi apropiate. Acestea operează cu elemente ce dezvăluie aspecte ale fondului şi formei activităţii desemnate prin termenul de fiscalitate. Astfel, dicţionarul „LAROUSSE” defineşte fiscalitatea ca fiind „sistemul de percepere a impozitelor şi taxelor, ansamblul legilor şi instrumentelor referitoare la acestea”. Dicţionarul Explicativ al limbii române defineşte fiscalitatea ca fiind „ ansamblul obligaţiilor unei persoane fizice sau juridice către Fisc”. Dicţionarul Financiar defineşte fiscalitatea ca fiind „totalitatea legilor, reglementărilor referitoare la impozite şi taxe împreună cu mijloacele aferente acestora.” De reţinut este faptul că unii autori pun accentul pe latura juridică a activităţii, iar alţii pe sistemul prelevărilor fiscale (impozite şi taxe), chiar şi pe efectele acţiunii impozitării privite exclusiv prin prisma constrângerii sale asupra plătitorilor.

Se remarcă astfel două elemente de referinţă: impozitul şi fiscul. Impozitul este definit, de cele mai multe ori, prin prisma funcţiei sale clasice, ca o contribuţie solicitată pentru asigurarea serviciului obligaţiilor publice ale statului şi colectivităţilor locale, iar fiscul este definit ca administraţia obligată cu perceperea impozitelor. Este sugerată totodată distincţia dintre noţiunea de fiscalitate şi cea de impunere, prima incluzând-o pe cealaltă (impunerea fiind o latură a fiscalităţii), dar şi faţă de cea de resurse financiare. Noţiunea de resurse financiare are o sferă de cuprindere mai largă, incluzând pe lângă impozite şi taxe (singurele resurse fiscale) şi alte prestaţii băneşti către buget, precum şi mijloace de procurare diferite şi un aparat instituţional-juridic diferit. Cu toate acestea, resursele fiscale deţin o pondere majoritară în totalul resurselor bugetului public (aproximativ 90% în economiile funcţionale moderne).