Modele de Analiza a Structurii Financiare la Nivelul Firmei

INTRODUCERE

Analiza diagnostic reprezintă mijlocul prin care o firmă poate să-şi identifice propriile-i puteri şi slăbiciuni, în raport cu mijloacele de care dispune, precum şi cu oportunităţile ivite şi ameninţările la adresa ei. Astfel, conducerea firmei dobândeşte posibilitatea de a găsi soluţii de rezolvare a problemelor sau optimizare a dezvoltării activităţii.

Analiza economico-financiară prin abordarea sistemică a fenomenelor şi proceselor economice urmăreşte stabilirea legăturilor cauzale dintre factori şi constituie instrumentul de bază în procesul de diagnoză şi reglare a funcţiunii oricărei unităţi economice ca sistem.

Analiza economico-financiară contribuie, în mod esenţial, la formarea gândirii economice, a capacităţii de înţelegere a complexităţii activităţilor economice şi mai ales, la elaborarea programelor de măsuri pentru creşterea eficienţei economice.

Ca metodă de management, diagnosticarea asigură investigarea firmei şi a componentelor sale procesuale şi structurale cu ajutorul unui instrumentar specific în vederea depistării cauzale a principalelor puncte forte şi slabe şi pe această bază , formularea de recomandări de amplificare a potenţialului de viabilitate al acesteia.

CAPITOLUL I STRUCTURA FINANCIARA A FIRMEI: CONCEPT SI INDICATORI

1.1 Conţinutul structurii financiare a întreprinderii

În condiţiile economiei de piaţă, stabilirea modalităţilor de finanţare exercită un impact deosebit asupra activităţii agenţilor economici. Aproape în toate cazurile, întreprinderile nu se finanţează în totalitate din fonduri proprii, ele apelând concomitent şi la resurse externe. Prin urmare, selectarea mijloacelor de finanţare externă şi ponderea acestora în raport cu finanţarea internă reprezintă o decizie majoră a politicii financiare a întreprinderii. În acest fel se decide asupra structurii financiare a întreprinderii şi se iau măsuri pentru asigurarea caracterului optim al acesteia.

Structura financiară a întreprinderii reprezintă, ansamblul complex şi coordonat al diverselor surse de finanţare folosite de managerul financiar pentru acoperirea necesarului de finanţat. În alte opinii se consideră că structura financiară exprimă raportul existent între finanţările pe termen scurt şi cele pe termen lung. La nivelul întreprinderii, structura financiară reflectă compoziţia capitalurilor acesteia sau totalitatea componentelor de capital. Din acest motiv structura financiară mai poartă numele de structura capitalurilor întreprinderii. În consecinţă, structura financiară sau structura capitalurilor întreprinderii este suma ponderilor de participare a acestor surse de finanţare la constituirea capitalurilor investite în întreprinderi.

Pentru structura financiară este relevant capitalul permanent (format din capitalul propriu la care se adaugă datoriile), cu o alocare mai mare de un an, deoarece este destinat ciclului de investiţii. Capitalurile pe termen scurt sunt destinate cu predilecţie ciclului de exploatare şi, în mare parte, se acordă gratuit pe termene rezonabile, determinate de nevoile exploatării. Cu toate acestea, dacă necesarul de finanţat (nevoia de fond de rulment) nu este acoperit integral din fondul de rulment, se va recurge la credite pe termen scurt ale căror costuri se vor lua în calculul capitalurilor investite. Structura capitalului permanent şi a resurselor de trezorerie (capitaluri pe termen scurt) este prezentată în Figura nr.1:

După cum se observă din Figura nr. 1, capitalul permanent se compune din capitaluri proprii şi împrumuturi pe termen mediu şi lung (CP = CPR + DAT). Capitalurile proprii cuprind:

- capital social (sume puse la dispoziţia întreprinderii cu caracter permanent de asociaţi / acţionari, sub forma aportului în numerar / natură);

- creşteri ulterioare de capital;

- diferenţe pozitive din reevaluări;

- beneficii nedistribuite;

- rezultate pozitive ale exerciţiului curent înainte de repartizări;

- subvenţii primite.

Dacă din capitalul propriu se deduc subvenţiile primite pentru echipamente şi rezervele reglementate, se obţine situaţia netă a capitalului propriu, care reprezintă măsura contabilă a patrimoniului juridic al întreprinderii.