Moneda euro în contextul integrării monetare europene

INTRODUCERE

Istoria monedei euro începe aproximativ cu 50 de ani în urmă prin semnarea în anul 1957 a Tratatului de la Roma de către cele şase ţări: Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda, prin care se pune baza creării Comunităţii Economice Europene. În acel moment puţini au fost cei care poate se gândeau că de la acest tratat vor urma multe altele care vor pune bazele şi vor dezvolta Uniunea Economică şi Monetară la care asistăm astăzi şi a cărei frontiere urmează a fi lărgite într-un mod eficient din punct de vedere economic, monetar, social şi politic.

Numeroasele modificări în cadrul coşurilor valutare, începând cu eşecul de la Bretton Woods, căutarea unui zone monetare stabile, Sistemul Monetar European I, care s-a bazat pe un coş monetar, moneda unică europeană (ECU), Sistemul Monetar European II care înlocuieşte SME I, tratate europene, în principal cel de la Maastricht (1992) au reprezentat baza viitoarei zone monetare europene. Anul 1999 a reprezentat momentul înlocuirii ECU cu euro. Apariţia euro a reprezentat nu numai un eveniment de ordin economic, ci şi de unul politic; unsprezece state independente au decis în mod liber sa renunţe la una din cele mai importante prerogative ale suveranităţii lor – dreptul de a a bate monedă.

Astăzi douasprezece ţări sunt în zona euro iar alte cinsprezece ţări europene sunt pe cale de a adopta în viitorul apropiat moneda unică, renunţând la monedele naţionale şi la o parte din suveranitate, o condiţie necesară pentru durabilitatea zonei monetare.

Decizia României de a se alătura Uniunii Europene (UE) reprezintă o orientare strategică îmbrăţişată practic de toate forţele politice ale ţării şi de majoritatea covârşitoare a populaţiei. Integrarea în structurile europene reprezintă fără îndoială o decizie corectă şi utilă dezvoltării pe termen lung a României.

Aderarea la zona euro obligă România să îndeplinească condiţiile stabilite prin Tratatul de la Maastricht în atenuarea şi eliminarea cât mai rapidă a decalajelor. Adoptarea monedei unice, euro, reprezintă un obiectiv strategic de mare importanţă, momentul efectiv în care decizia este pusă în aplicare va trebui evaluat cu mare atenţie, pentru a vedea care sunt avantajele, dar şi restricţiile pe care acest demers le antrenează.

Momentul care se urmăreşte pentru intrarea în zona euro este anul 2012, iar trecerea la moneda euro în 2015.

CAPITOLUL I ISTORICUL MONEDEI EURO

Conform istoricilor fazele primitive ale schimburilor în natură şi până la economiile monetare moderne omenirea a parcurs mai multe etape, care reflectă consolidarea rolului unificator al monedei.

Până în 1914, circulaţia monetară din ţările europene s-a bazat pe sistemul etalon aur caracterizat prin fixitatea cursurilor de schimb şi convertibilitatea nelimitată a bancnotelor în aur. Convertibilitatea integrală a bancnotelor a impus o disciplină riguroasă în materie de emisiune monetară. Cu toate acestea, disciplina cerută de convertibilitatea integrală a bancnotelor a început să fie erodată de înlocuirea aurului în tranzacţiile internaţionale şi în rezervele valutare ale băncilor centrale cu aşa zisele "monede de rezervă". Acestea erau monedele unor ţări puternice din punct de vedere financiar, admise ca plăţi între diverse ţări. Astfel, pe lângă stocul de aur al lumii, pe de o parte, şi cantitatea de bancnote emise în întreaga lume, pe de altă parte, a apărut o mare diferenţă.

Ţările europene au încercat de-a lungul timpului crearea unor uniuni monetare prin adaptarea unor norme monetare comune, care oficializau utilizarea convertibilităţii unor monede în aur, în principal lira sterlină, ca monedă de rezervă internaţională; dar crizele economice au destrămat aceste zone monetare.

1.1. Experienţe de unificare monetară europeană

1.1.1.Uniunea Monetară Latină

Uniunea Latină a fost o uniune formată în secolul al XIX-lea de câteva state suverane, majoritatea latine, ca o formulă salvatoare în condiţiile monetare generate de bimetalism.

Disfuncţionalităţile sistemului se accentuaseră în secolul al XIX-lea pe fundalul variaţiilor înregistrate succesiv în producţia de aur, respectiv de argint, ce au determinat apariţia unei prime ( agio ), la schimbul dintr-un metal preţios în altul pe piaţă, faţă de raportul legal, păstrat multă vreme neschimbat: 1 kg aur la 15,5 argint.

Iniţial ţările participante la această uniune au fost Franţa, Elveţia, Belgia şi Italia după care mai mult de douăzeci de state s-au aliniat direct sau indirect acestui sistem monetar. Acest acord reglementa folosirea pieselor în diferite ţări, limitând producţia fiecărei ţări în funcţie de populaţia sa.