Cuprins
- Capitolul 1 Structura cheltuielilor publice şi indicatori specifici analizei cheltuielilor publice 5
- 1.1 Conţinutul economic al cheltuielilor publice 5
- 1.2 Formele principale ale cheltuielilor publice 9
- 1.3 Indicatori ai nivelului,structurii şi dinamicii cheltuielilor publice 13
- 1.3.1 Indicatori ai nivelului cheltuielilor publice 13
- 1.3.2Indicatori de structură a cheltuielilor publice 15
- 1.3.3 Indicatori ai dinamicii cheltuielilor publice 16
- Capitolul 2 Mutaţii în dinamica şi structura cheltuielilor publice – comparaţii internaţionale 20
- 2.1 Analiza structurii cheltuielilor publice 20
- 2.2 Mutaţii în dinamica şi structura cheltuielilor pentru acţiuni social-culturale 23
- 2.2.1Cheltuielile publice pentru învăţământ 24
- 2.2.2Cheltuielile publice pentru cultură şi artă 27
- 2.2.3 Cheltuielile publice pentru ocrotirea sănătăţii 29
- 2.2.4Cheltuielile publice pentru securitate socială 33
- 2.3 Mutaţii în dinamica cheltuielilor pentru acţiuni economice 34
- 2.4 Mutaţii în dinamica şi structura altor cheltuieli publice 37
- 2.4.1 Mutaţii în dinamica cheltuielile publice pentru servicii publice generale 37
- 2.4.2Cheltuieli publice pentru ordine publică , siguranţa naţională şi apărare 39
- Capitolul 3 Mutaţii în dinamica şi structura cheltuielilor din bugetul de stat în România 42
- 3.1Structura cheltuielilor publice din bugetul de stat 42
- 3.2Analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor publice pentru acţiuni social-culturale 45
- 3.2.1. Cheltuielile pentru învăţământ 45
- 3.2.2. Cheltuielile pentru cultură şi artă 48
- 3.2.3. Cheltuielile pentru ocrotirea sănătăţii 50
- 3.3.Analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor publice pentru acţiuni economice 52
- 3.4 Analiza dinamicii şi structurii altor categorii de cheltuieli publice 55
- 3.4.1.Cheltuielile pentru servicii publice generale,ordine publică şi siguranţa naţională 55
- 3.4.2.Cheltuielile pentru apărare naţională 57
- Concluzii şi propuneri 59
- Bibliografie 63
Extras din licență
Capitolul 1 Structura cheltuielilor publice şi indicatori specifici analizei cheltuielilor publice
1.1 Conţinutul economic al cheltuielilor publice
Nevoile oamenilor nu se limitează la nevoile lor individuale, care pot fi satisfăcute pe seama bunurilor private, procurate prin mecanismul pieţei. Pe lângă acestea oamenii mai au multiple alte nevoi sociale.
Astfel ei au nevoie să fie apăraţi împotriva eventualelor agresiuni militare externe, ca şi a atacurilor săvârşite de persoane sau organizaţii teroriste; să fie protejaţi împotriva indivizilor care, nesocotind legea şi regulile de convieţuire în societate, le pun în pericol viaţa, integritatea corporală sau averea; să fie ajutaţi împotriva acţiunii dezlănţuite de forţele oarbe ale naturii (inundaţii, incendii, furtuni, seisme); să fie asistaţi atunci când se află într-o situaţie critică (orfani, bătrâni, persoane cu handicap, boli cronice, etc.) căreia nu-i pot face faţă fără sprijinul comunităţii.
Asemenea nevoi au un caracter social sau colectiv şi ele pot fi satisfăcute pe seama unor activităţi organizate de autorităţile publice. Spre deosebire de bunurile private, care pot fi procurate prin intermediul pieţei, bunurile publice pot fi asigurate numai cu ajutorul autorităţilor publice, care sunt chemate să recepţioneze semnalele cetăţenilor, să sesizeze nevoile justificate ale acestora şi să se îngrijească de satisfacerea lor, oferindu-le serviciile de care aceştia au nevoie.
Administraţiile publice au, îndeosebi după criza din 1929, un rol de importantă crescând în economie şi societate, fenomen ce poate fi observat evidenţiind, de regulă, volumul şi structura cheltuielilor publice. Tendinţele creşterii volumului acestor cheltuieli şi ale transformării structurii lor sunt incontestabile, oricare ar fi dificultăţile reconstituirii seriilor statistice pe termen lung,fapt ce incită la căutarea factorilor explicativi.
Prezenţa statului în economie este puternic legată de magnitudinea intervenţiilor bugetare. În epoca liberalismului economic (sec. XIX şi începutul sec.XX) principiul „laissez-faire”era stăpân şi economiştii nu se preocupau de incidenţele economice ale bugetului. Mai mult, liberul joc al forţelor economice impunea, pentru funcţionarea economiei, neutralitatea finanţelor publice, statului interzicandu-i-se utilizarea cheltuielilor publice ca instrument de intervenţie în economie.
Marea criză economică din 1929 şi sechelele din al doilea război mondial au facilitat avântul intervenţionismului economic. Atenţia a fost atrasă de faptul că orice cheltuială publică are o incidenţă, directă sau indirectă, asupra funcţionării economiei. Progresul contabilităţii naţionale şi al programării economice au contribuit la recunoaşterea faptului că”masele” bugetare pot constituii un instrument de reglare a cererii globale, fiind o componentă esenţială a acesteia, şi că bugetul de stat permite influenţarea economiei în sensul dorit de autorităţile publice.
Reinoirea liberalismului economic nu conduce la abandonarea instrumentului bugetar al cheltuielii publice, deoarece se cunoaşte că numai prin simpla lor existenţă acestea exercită influenţa asupra vieţii economice. Totuşi, se încearcă preconizarea unei noi utilizări a instrumentelor bugetare, în sensul unei limitări sau unei restricţionări a rolului finanţelor publice şi a unei susţineri a eficacităţii presupuse a economiei de piaţă.
Conceptul de cheltuieli publice este indisolubil legat de conceptul de sector public,care poate fi privit ca reflectând tranzacţii bugetare, întreprinderi publice, reglementare publică etc. Toate aceste componente sau politici sunt semnificative în privinţa ocazionării de cheltuieli care sunt menite să acopere nevoi de interes general (educaţie,sănătate,apărare etc.).
Cheltuielile publice sunt acţiuni care stabilesc obligaţii ce vor avea drept rezultat plăţi imediate sau viitoare, care au ca sursă de finanţare veniturile publice şi în special veniturile fiscale.
Cheltuielile publice sunt definite, în funcţie de aria lor de cuprindere, astfel:
-cheltuieli ale puterilor publice centrale şi locale prevăzute în bugetul de stat;
-plati efectuate din fondurile pentru securitate socială (ajutoare de şomaj, pensii, indemnizaţii, etc.);
-cheltuieli publice totale (cele de mai sus, la care se adaugă cheltuielile întreprinderilor publice).
Cheltuielile publice concretizează cea de-a doua fază a funcţiei de repartiţie a finanţelor publice, şi anume aceea a repartizării resurselor financiare publice pe diverse destinaţii.
Utilizarea propriu-zisă a acestor resurse pentru înfăptuirea obiectivelor cuprinse în programele guvernamentale privind activitatea socială, economică, administrativă şi de altă natură, desfăşurată pentru realizarea acestora se reflectă în cheltuielile publice.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Mutatii in Dinamica si Structura Cheltuielilor Publice.doc