Piața Cardurilor Bancare în România

INTRODUCERE

Una dintre cele mai populare tehnologii din lumea bancară este fără îndoială cardul, instrumentul electronic de plată care a făcut posibilă apariţia comerţului electronic. Preluând o mare parte din operaţiunile de la ghişeu, cardul bancar a permis orientarea funcţionarilor către servicii mai complexe şi mai personalizate, care au dus la creşterea gradului de satisfacţie a clientului.

Cardul de plată sub forma arhetipală a apărut pentru prima dată în Statele Unite ale Americii în anul 1914, fiind emis de compania Western Union în scopul încurajării cumpărăturilor şi creşterii fidelităţii clienţilor săi. Prin acest card se puteau face cumpărături numai la această companie.

Succesul cardului a fost rapid şi apariţia sa a reprezentat un punct de cotitură în istoria plăţilor, în general, şi în istoria plăţilor fără numerar, în special. În 1976 cardul BankAmericard avea să devină bine cunoscutul cârd Visa, iar Bank of America, împreună cu alte bănci asociate şi trecând prin mai multe transformări, devine Visa Internaţional.

În ţările vest-europene cârdurile au apărut în jurul anului 1960, dar s-au extins abia după anul 1980. În ultimul deceniu al secolului XX, datorită eforturilor masive financiare, derulate de instituţiile bancare din ţările avansate, baza materială a operaţiunilor de plăţi a crescut în asemenea măsură încât folosirea cardurilor a ajuns la cote de neimaginat. Cardurile au devenit instrumente preferate pentru derularea plăţilor de valori mici iniţiate de persoane fizice deţinătoare de conturi bancare, care formează în ţările avansate o parte importantă a clientelei bancare.

După primii paşi făcuţi înainte de 2000, piaţa cardurilor a crescut semnificativ, ajungând la nivelul anului trecut ca valoarea sumelor astfel tranzacţionate să depăşească net valorile cumulate înregistrate pe piaţa asigurărilor (prime brute subscrise), a leasingului (valoarea contractelor) şi a fondurilor mutuale (valoarea activului net).

O altă tendinţă manifestată în ultima perioadă pe piaţa cardurilor se referă la utilizarea automatelor bancare. Potrivit No-cash, anul 2008 a consemnat o explozie în ceea ce priveşte utilizarea acestor dispozitive şi pentru alte tranzacţii decât cele de retrageri. Reîncărcarea cartelelor telefonice şi operaţiunile de plată a facturilor, a ratelor la credite sau a transferurilor au însemnat peste două milioane de tranzacţii.

Pentru ca o persoană fizică sau juridică să devină posesoarea unui card, este necesar să solicite acest lucru companiei emitente , prin adresarea unei cereri şi încheierea unui contract în care se precizează tipul de card, facilităţile de care va dispune deţinătorul şi obligaţiile acestuia faţă de bancă. În momentul primirii cardului, banca îi comunică titularului parola personală (codul personal de identificare) abreviată PIN (Personal Identificaţio Number). Posesorul cardului îl poate utiliza în unul din următoarele scopuri: plata mărfurilor şi serviciilor, retragerea de numerar de la bancomate, ATM-uri sau de la ghişeele băncii.

În prezent, întreaga lume civilizată tinde spre minimizarea utilizării numerarului. Eficienţa înaltă a sistemelor de carduri internaţionale le-a asigurat o dezvoltare continuă, şi o răspândire largă pe plan mondial. Crearea unor sisteme de plăţi globale, cum ar fi Visa şi Mastercard Europe le-a dat clienţilor posibilitatea de a beneficia de toate avantajele pe care le oferă cardurile bancare practic în orice punct al globului pământesc. Analiza tendinţelor dezvoltării businessului cardurilor bancare în lume denotă creşterea anuală a numărului deţinătorilor acestora. Situaţia actuală pe piaţa cardurilor poate fi caracterizată ca un boom continuu.

Perfecţionarea, modernizarea şi eficientizarea instrumentelor şi modalităţilor de plată au fost determinate pe de o parte de cuceririle ştiinţei, îndeosebi în domeniul tehnologiei informaţiilor şi telecomunicaţiilor digitale de date (IT&C), comunicaţiilor prin circuite telefonice, cablu TV, fibră optică, satelit, telefonie mobilă, iar pe de altă parte de succesele de miniaturizare a componentelor în construcţia calculatoarelor (producerea microprocesoarelor cu o suprafaţă de numai câţiva mm pătraţi a dus la lansarea smart cardurilor).

Motivele pentru care acest nou instrument de plată - cardul - a cunoscut o dezvoltare fenomenală într-o perioadă atât de scurtă pot fi analizate din punctul de vedere al deţinătorilor de carduri, al comercianţilor şi al băncilor.

CAP. 1. CARDUL BANCAR

Instrument modern de plată

Cardul este o inovaţie revoluţionară care a putut fi aplicată datorită progreselor deosebite în domeniile informatic şi electronic în măsură să faciliteze schimbul de fonduri prin tehnici electronice între partenerii de tranzacţii prin intermediul băncilor. Cardul a intrat definitiv în familia instrumentelor de plată atunci când aplicarea tuturor inovaţiilor componente s-a dovedit eficientă, adică preţurile echipamentelor şi reţelei au devenit accesibile, atât băncilor cât mai ales populaţiei, principalul beneficiar, care putea efectua plăţi fără a mai folosi numerarul.

Cardul este definit ca un instrument de plată electronică, respectiv un suport de informaţie standardizat, securizat şi individualizat, care permite deţinătorului său să utilizeze disponibilităţile băneşti proprii dintr-un cont deschis pe numele său la emitentul cardului ori să utilizeze o linie de credit, în limita unui plafon stabilit în prealabil, deschisă de emitent în favoarea deţinătorului cardului, în vederea efectuării, cumulativ sau nu, a următoarelor operaţiuni:

- retragerea de numerar, respectiv încărcarea şi descărcarea unităţilor valorice în cazul unui instrument de plată de tip monedă electronică, de la terminale precum distribuitoarele de numerar şi ATM, de la ghişeele emitentului/băncii acceptate sau de la sediul unei instituţii obligată prin contract să accepte instrumentul de plată electronică;

- plata bunurilor sau a serviciilor achiziţionate de la comercianţii acceptanţi şi plata obligaţiilor către autorităţile administraţiei publice, reprezentând impozite, taxe, amenzi, penalităţi etc., prin intermediul imprinteriilor, terminalelor POS sau prin alte medii electronice;

- transferurile de fonduri între conturi, altele decât cele ordonate şi executate de instituţiile financiare, efectuate prin intermediul instrumentului de plată electronică.