Restructurarea Sistemului Bancar din România în Contextul Integrării Europene

Capitolul I

Aspecte generale privind restructurarea bancară şi fenomenul integrării europene

I.1. Caracteristici ale procesului de restructurare bancară

Până în anul 1990, sistemul bancar românesc a fost organizat după modelul caracteristic perioadei sovietice, de tip „monobancă”. În centrul sistemului s-a aflat Banca Naţională a României (BNR), cu rolul de a implementa planul central şi administrativ, exercitând atât funcţii de bancă de emisiune cât şi funcţii specifice unei bănci comerciale.

Iniţial, sistemul bancar din România era format din Banca Naţională şi patru bănci specializate: Banca Română de Comerţ Exterior, Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară, Banca de Investiţii şi Casa de Economii şi Consemnaţiuni.

Restructurarea sistemului bancar din România a început în decembrie 1990, după înlăturarea regimului comunist, prin înlocuirea sistemului de tip “monobancă”, cu noul sistem organizat pe două niveluri: BNR şi băncile comerciale.

Banca Naţională şi-a recăpătat funcţiile tradiţionale ale unei bănci centrale, iar operaţiunile comerciale pe care le efectuase până atunci, au fost preluate de o bancă comercială nou înfiinţată, Banca Comercială Română. Funcţiile BNR se reflectă în implementarea politicii monetare, a politicii valutare, monitorizarea activităţii bancare, supravegherea şi reglementarea sistemului de plăţi al României.

Restructurarea sistemului bancar din România a vizat, în principal, două direcţii :

a. Reabilitarea băncilor aflate în dificultate – pentru care acţionarii existenţi sau cei noi au reuşit să atragă resursele necesare redresării.În această categorie pot fi menţionate Banca Dacia Felix şi Banca Agricolă;

b. Eliminarea băncilor neviabile – prin aplicarea procedurilor legale au fost eliminate din sistemul bancar Banca Română de scont, Banca Turco-română, Banca Columna, etc.

Falimentele ce s-au produs în cadrul sistemului bancar au fost rezultatul unui climat macroeconomic nefavorabil, a intervenţiei statului în operaţiunile băncilor, dar şi supravegherea bancară inadecvată sau cadrul legislativ permisiv.

Tabel nr.1.1. Băncile româneşti care au dat faliment după 1990

Nr.

Crt. Denumirea Data

autorizării Data

radierii

1 Banca Comercială FORTUNA S.A. 26.06.1995 11.07.1995

2 Euro Expres Bank 12.04.1996 05.05.1997

3 CREDIT BANK S.A. 24.12.1991 23.04.1999

4 Banca Comercială Albina S.A. 05.02.1996 18.05.1999

5 Banca Columna S.A. 08.09.1994 29.06.2000

6 BANKCOOP 01.11.1990 27.09.2000

7 Banca Internaţională a Religiilor S.A. 02.03.1994 18.06.2000

8 Banca Română de Scont S.A 17.09.1996 11.03.2002

9 Banca de Investiţii şi Dezvoltare 31.01.2000 04.04.2002

10 Banca Turco-Română 02.03.1994 15.05.2002

Sursa: Turcu, Ion, Tratat de drept bancar, Ediţia a V a, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2004, pp.410-412

Tot în direcţia restructurării s-a stabilit cadrul legislativ care să reglementeze sistemul bancar românesc, adaptat la noile schimbări din economie.Astfel în 1991, s-a adoptat Legea nr. 33/1991, privind activitatea bancară şi Legea nr. 34/1991, privind Statutul Băncii Naţionale a României, modificate, ulterior, prin adoptarea Legii bancare(Legea nr. 58/1998) şi a noii legi privind Statutul Băncii Naţionale a României (Legea nr. 101/1998), devenind, mai apoi, Legea 312/2004.

Cadrul legal privind autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a băncilor a fost îmbunătăţit şi a căpătat noi valenţe prin implementarea acestor legi. În 1998 a fost adoptată Legea nr. 83/1998, privind falimentul bancar , pentru a întări disciplina de piaţă şi a capta încrederea deponenţilor în viabilitatea şi soliditatea băncilor româneşti.

În anii următori, emiterea ordonanţelor de urgenţă şi implementarea directivelor europene, a determinat perfecţionarea cadrului legislativ ce reglementa activitatea bancară, obţinându-se, astfel, un înalt grad de compatibilitate cu reglementările europene şi cele de pe plan internaţional.

În acelaşi timp, restructurarea sistemului bancar a determinat unele mutaţii în ceea ce priveşte natura proprietăţii, evidenţiindu-se creşterea numărului de societăţi bancare private, implicit a capitalului privat şi a celui străin în sistemul bancar românesc.

Dezvoltarea unui sistem bancar privat şi diversificat, precum şi atragerea investiţiilor străine sunt acţiuni vitale pentru promovarea principiilor economiei de piaţă.

Tabelul nr.1.2. Structura sistemului bancar românesc după natura acţionariatului

indicator 1990 1992 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

Bănci, persoane juridice române 7 12 20 24 31 33 36 34 33 33 31 30 32 33 31

Bănci de stat, din care: 5 7 7 7 7 7 7 4 4 3 3 3 2 2 2

-cu capital integral de stat 5 7 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1

-cu capital majoritar de stat - - 6 6 6 6 6 3 3 2 2 2 1 1 1

Bănci private, din care: 2 5 13 17 24 26 29 30 29 30 28 27 30 31 29

-cu capital majoritar românesc 2 5 8 9 14 13 13 11 8 6 4 6 7 7 3

-cu capital majoritar străin - - 5 8 10 13 16 19 21 24 24 21 23 24 26

Sucursale ale băncilor străine 5 5 7 7 9 10 9 7 8 8 8 8 7 6 7

Sursa:Rapoartele anuale BNR, 1996 – 2006

O altă latură a procesului de restructurare bancară presupune consolidarea încrederii deponenţilor în sistemul bancar, vizând îmbunătăţirea guvernanţei corporatiste, utilizarea unor metode noi, performante, eficiente pentru evaluarea şi gestionarea riscurilor şi evaluarea riguroasă a costului creditelor, astfel încât băncile să-şi câştige clientela prin calitatea serviciilor oferite, într-un mediu concurenţial.