Sistemul fiscal al României - caracterizare generală posibilități de perfecționare

CAPITOLUL 1

Sistemul fiscal – cadrul general de abordare

1.1. Conceptul de sistem fiscal şi finalităţile acestuia

Conceput iniţial pentru a răspunde unor obiective pur financiare ale statului, la care au adăugat ulterior, ca urmare a evoluţiei societăţii umane, o serie de obiective de natură economico-socială, sistemul fiscal este rezultatul gândirii, deciziei şi acţiunii factorului uman, “expresie a voinţei politice a unei comunităţi umane organizate, fixată pe un teritoriu determinat si dispunând de o autonomie suficientă pentru a putea, prin intermediul organelor care o reprezentă, să se doteze cu o întreagă serie de reguli juridice şi, în special, fiscale”

Demersul ştiinţific de definire a sistemului fiscal are în vedere cel puţin două abordări. Într-o primă abordare, sistemul fiscal este văzut ca totalitatea impozitelor dintr-un stat. Astfel, sistemul fiscal este definit ca reprezentând “ totalitatea impozitelor si taxelor provenite de la persoanele fizice si juridice, care alimentează bugetele publice”

Înscriindu-se pe linia aceleiaşi abordări, alţi autori consideră sistemul fiscal ca reprezentând “totalitatea impozitelor instituite într-un stat, care-i procură acestuia o parte covârşitoare din veniturile bugetare, fiecare impozit având o contribuţie specifică şi un anumit rol regulator în economie”

Pornind de la noţiunea generală de sistem7, sistemul fiscal trebuie definit prin prisma a cel puţin trei componente esenţiale, şi anume: părţile sau elementele componente, relaţiile şi conexiunile care se manifestă între acestea şi finalităţile sau obiectivele sistemului. În acest sens, înscriindu-se pe linia celei de-a doua abordări, sistemul fiscal este definit ca ” un ansamblu de concepte, principii, metode, procese cu privire la o mulţime de elemente ( materie impozabilă, cote, subiecţi fiscali) între care se manifestă relaţii care apar ca urmare a proiectării, legiferării, aşezării şi perceperii impozitelor şi care sunt gestionate conform legislaţiei fiscale, în scopul realizării obiectivelor sistemului.”

În componenţa sistemului fiscal intră, de asemenea, structurile specifice, organizate cu scopul de a urmării, controla şi analiza modul de aplicare a legislaţiei fiscale.

Se constată, din definiţiile de mai sus, că impozitul este elementul determinant al sistemului fiscal, dar, alături de acesta, sistemul fiscal cuprinde şi alte elemente, cum sunt: legislaţia fiscală care are rolul creării condiţiilor legale şi de reglementare a fiscalităţii incluzând atât drepturile şi obligaţiile autorităţilor fiscale cât şi pe cele ale contribuabililor şi aparatul fiscal, cu structurile sale specifice, chemat să realizeze aplicarea legislaţiei fiscale în interesul puterii publice.

În ceea ce priveşte obiectivele sistemului fiscal, în teoria financiar-fiscală contemporană, sunt recunoscute trei obiective esenţiale, care adesea sunt contradictorii, în sensul că atingerea unui anumit obiectiv presupune, de regulă, anumite compromisuri în privinţa celorlalte obiective ale sistemului. Subordonate obiectivelor sistemului sunt trei funcţii principale, şi anume:

- funcţia de finanţare a cheltuielilor publice, vizându-se, în acest sens, obţinerea unui randament bugetar cât mai ridicat;

- funcţia de redistribuire a veniturilor şi a averilor şi de protecţie a persoanelor defavorizate social, în vederea realizării unei anumite echităţi şi dreptăţi sociale;

- funcţia de stabilizare a activităţii economice şi de corecţie a dezechilibrelor, urmărindu-se, în final, asigurarea unei anumite eficienţe economice.

Importanţa acordată acestor funcţii a evoluat, în decursul timpului, în strânsă legătură cu evoluţia rolului statului în viaţa economică şi cu permanenta transformare a mediului economic şi social. Se poate aprecia, însă, fără nici un dubiu, că singura funcţie, care a fost permanent şi unanim acceptată, a fost aceea de finanţare a cheltuielilor publice, deşi şi în această privinţă au existat multiple dezbateri cu privire la randamentul fluxurilor fiscale şi la limita acceptată a presiunii fiscale.

Până la începutul secolului al XX-lea şi apoi până la marea criză economică din anii ’30, unica finalitate acceptată a sistemului fiscal era cea de natura financiară, funcţia sa primordială fiind de finanţare a activităţilor tradiţionale ale statului, obiectivul esenţial constând în a căuta mijloacele cele mai eficace de acoperire a cheltuielilor angajate, care trebuiau sa fie cât mai reduse, atât ca volum cât şi ca structură.