Sistemul informațional și utilizarea contabilității de gestiune la SC Modeon SRL Onești

INTRODUCERE

Componentă de bază a sistemului informaţional economic, contabilitatea are rolul de a furniza informaţii în vederea luării deciziilor la nivel micro şi macroeconomic.

Conturarea unei viziuni curente şi de perspectivă asupra dimensiunilor teoretice şi aplicative ale contabilităţii nu poate fi realizată fără investigarea locului şi rolului acesteia în sistemul ştiinţelor şi al practicii economico-sociale. Diversificarea activităţilor productive, cunoaşterea, stăpânirea şi dirijarea proceselor economice, impun măsuri pentru perfecţionarea continuă a mecanismelor de conducere şi funcţionare a agenţilor economici. Perpetua preocupare pentru însuşirea, dezvoltarea şi aplicarea în practică a principiilor moderne de conducere a determinat nemijlocit, mutaţii cantitative şi calitative în concepţia de abordare, realizare şi folosire a surselor generatoare de informaţii, între care se înscrie şi contabilitatea.

Contabilitatea, aşa cum se prezintă ea astăzi, este rezultatul unui proces istoric, îndelungat, ale cărui baze se află în practica socială a Antichităţii. Lucrările de istorie a contabilităţii fac referiri la Codul lui Hammurabi, rege al Babilonului, în care se prevedea obligaţia legală, pentru negustori, de a înregistra anumite tranzacţii sub forma unor calcule şi consemnări. În Grecia antică şi apoi în Roma, diferite forme de înregistrare şi evidenţă au folosit conturi şi cărţi contabile. Noţiunea de contabilitate, care are în centrul său pe cea de cont, provine din limba latină, de la verbul ,,computare”, cu sensul de a număra, a calcula, dar ea s-a impus prin limbile italiană şi franceză.

Deşi originile contabilităţii sunt căutate în forme simple şi vechi de evidenţă, există şi opinia că acestea nu pot fi considerate înregistrări contabile, deoarece nu se făceau pe baza unor principii şi în cadrul unui sistem închegat, tehnica fiind pusă la punct de italieni, la sfârşitul Evului Mediu.

Începuturile contabilităţii se găsesc în registrele comerciale, în care, o dată cu dezvoltarea schimbului de mărfuri şi a relaţiilor de credit, au putut fi ţinute în mod sistematic evidenţele afacerilor. Cel mai vechi registru de contabilitate dublă menţionat în literatura de specialitate italiană este cel al bancherilor cetăţii Genova, datând din anul 1340. Se aprecizează că statutele unor cetăţi italiene conţineau norme obligatorii de ţinere a registrelor de către comercianţi şi bancheri, încă în jurul anului 1200.

Construirea contabilităţii a parcurs drumul de la practică la teorie, practica fiind cea care, pe de o parte, a anticipat teoria şi metoda contabilităţii, iar pe de altă parte a impulsionat-o şi i-a formulat noi probleme.

Prima lucrare în care au fost analizate şi prezentate registrele comerciale şi regulile de ţinere a acestora a fost scrisă de Benedetto Cotrugli şi era intitulată “Della mercatura e del mercante perfetto”. Însă părintele şi fondatorul contabilităţii este considerat Luca Paciolo, reputat matematician, care în 1494 a publicat, la Veneţia, lucrarea intitulată “Summa de aritmetica, geometria, proporzione et proporzionalita”. În cartea a IX-a a acestei lucrări, intitulată “Tractatus de computis et scripturis” a fost fundamentată metoda înregistrării în partidă dublă (scrittura doppia). Apariţia lucrării lui Luca Paciolo a marcat începutul unei noi etape de bază în procesul de formare a contabilităţii. Ulterior au fost elaborate numeroase lucrări de contabilitate în Germania, Franţa, Anglia, Olanda, Belgia, care se bazau pe metoda fundamentată de Luca Paciolo.

În România ţinerea registrelor, în care se consemnau operaţiunile economice ale întreprinderilor comerciale ca forme de contabilitate simplă, a reprezentat prima etapă de construire a contabilităţii. Prima lucrare de contabilitate a fost tipărită în anul 1837 la Braşov, sub titlul “Pravila comercială” şi aparţine lui Emanoil I. Nichifor, fiind o traducere din limba germană. Această lucrare a jucat un rol important în fundamentarea şi popularizarea conceptelor de contabilitate în România.

Sistemul de contabilitate din ţara noastră este organizat, în prezent, după concepţia dualistă, ceea ce însemnă că îşi organizează conturile astfel încât delimitează într-un circuit distinct pe cele care au ca obiect înregistrarea schimburilor şi relaţiilor cu terţii, precum şi rezultatele financiare şi într-un alt circuit conturile care înregistrează producţia, costurile şi rentabilitatea produselor, lucrărilor şi serviciilor executate. Se formează astfel circuitul contabilităţii financiare sau generale şi circuitul contabilităţii de gestiune.

Contabilitatea financiară descrie circuitul patrimonial al întreprinderii luat în totalitatea şi structuralitatea sa. Obiectivul său principal îl constituie furnizarea de informaţii sintetice privind poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare. Informaţia contabilă, pe lângă o utilizare internă de către management, este destinată utilizatorilor externi: investitorii de capital, angajaţii, furnizorii, clienţii, guvernul şi instituţiile sale, precum şi publicul. Relaţiile delimitate şi evidenţiate în contabilitate au, o determinare obiectivă, iar faptul că ele apar la intersecţia întreprinderii cu terţii sunt divulgate integral, motiv pentru care contabilitatea este publică, standardizată, bazându-se pe norme privind producţia, prezentarea şi utilizarea informaţiilor contabile.

Contabilitatea de gestiune furnizează toată informaţia contabilă care este cuantificată, prelucrată şi transmisă pentru utlizarea internă de către management. Ea descrie circuitul patrimonial intern al întreprinderii, definit de activităţile consumatoare de resurse şi producătoare de rezultate. Contabilitatea de gestiune permite urmărirea în timp şi spaţiu, în mod distinct şi complet a tuturor activităţilor agentului economic precum şi desfăşurarea activităţii pe subunităţile componente. Prin intermediul pârghiilor sale: situaţiile financiare anuale, metodele de calculaţie a costurilor şi bugetele întocmite, contabilitatea de gestiune permite comparabilitatea în timp şi spaţiu, reliefând performanţa sau nonperformanţa până la nivelul purtătorilor de costuri.