Aspecte de geografie umană în municipiul Botoșani

Introducere

Dezvoltarea societății actuale se caracterizează printr-o creștere accelerată a urbanizării, fenomen care marchează o multitudine de conflicte legate, în primul rând, de neconcordanța dintre creșterea demografică și limitele cadrului fizic existent. Fenomenul urban reprezintă, fără îndoială, una dintre aspectele caracteristice civilizației contemporane, calitatea vieții în aceste medii fiind unul din trăsăturile care preocupă tot mai mult, în ultimii ani, atât cercetarea științifică - geografică, sociologică, medicală,economică - cât și diferite domenii de activitate practică.

Orașul este un element de bază al sistemului de așezări care, pe baza funcțiilor pe care le deține, exercită anumite servicii. Este un pol de dezvoltare, capabil să atragă activități și locuitori, care își manifestă influența într-o anumită regiune.

Orașul este un organism, integrat într-un teritoriu de referință, ce constituie mediul din care își ia resursele și în care distribuie propriile valori sau deșeuri. Acestea înglobează pe lângă aspectele care țin de cultură, servicii și capitalul financiar, deosebit de util remodelării urbane. Un oraș nu se mai bazează de multă vreme numai pe teritoriul propriu inițial, ci și pe o vastă zonă de influență și atracție, de unde-și atrage seva existenței. Intravilanul dă forma așezării umane, iar prin structura și activitățile sale, prezintă configurația și funcțiile acesteia. Populația, prin capacitatea sa de organizare și prin presiunea pe care o exercită asupra intravilanului, îi determină dinamica spațială.

Spațiul urban reprezintă un spațiu economic, care arată cele impresionante densități de investiții și echipamente de unitatea de suprafață, reunind majoritatea capitalurilor disponibile, chiar și pe cele provenite din domeniul rural. El concentrează un volum semnificativ de activități transformatoare de materii prime în bunuri materiale, fapt care generează o serie de „intrări” și „ieșiri”, care sunt cu atât mai complexe cu câr orașul este mai important.

Zonarea funcțională urbană reprezintă o remodelare urbană ce constă în împărțirea teritoriului în raport de anumite elemente economice, sociale, tehnice și are ca scop asigurarea condițiilor oprime de locuit, de muncă, de recreere, odihnă și circulație.

Prin metodologia adecvată, s-a încercat să se identifice și să se analizeze zonele funcționale pe baza principului istoric - cercetând faptele și fenomenele în timp - , principiul integrării - în cadrul sistemului din care face parte - , principiul cazualității - determinând factorii și fenomenele care au influențat evoluția - și, nu în ultimul rând, principiul repartiției spațiale - analizând poziția fiecărei zone funcționale în cadrul sistemului.

Metoda este un mod de cercetare și un sistem de reguli sau principii de cunoaștere și de transformare a realității obiective. O serie de metode de abordare a orașelor sunt grupate în mai multe categorii:

- metode și mijloace de colectare a datelor:

- ancheta statistică;

- consultarea materialelor statistice și documentare;

- observația pe teren;

- cartarea.

- metode și mijloace de prelucrare a informațiilor - cantitative și calitative:

- metode statistice;

- indici și indicatori;

- modele;

- descrieri.

- metode și mijloace de expunere și interpretare a rezultatelor finale - comparative și interpretative:

- materiale grafice;

- materiale cartografice;

- prognoze.

Primele recensăminte moderne - 1860, 1899, 1912, realizate în această perioadă, au determinat diversificarea datelor statistice și apariția operelor marilor geografi români Simion Mehedinți, George Vâlsan, Constantin Brătescu și Vintilă Mihăilescu, remarcându-se un interes deosebit pentru studiul populației și al așezărilor omenești. Recensământul de la 1912 a fost cel mai detaliat, oferit importante date statistice referitoare la numărul populației, dotările social-economice și edilitare.

Lucrări geografice la nivel județean și regional pot fi menționate pentru finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, deoarece sursele bibliografice abordau un spațiu mai larg. Prima, în ordinea cronologică, a fost „Dicționarul geografic al județului Botoșani”, publicat V. Nădejde și Ioan Țițu, în 1895, în care sunt prezentate informații referitoare la numărul populației, structura etnică și activitatea locuitorilor. Botoșanii apar sub denumirea de „comună urbană și reședința autorităților județene.

Lazăr Theodor - 1914 - a analizat starea economică a județului Botoșani, ramurile și importanța manufacturilor din acea perioadă. Autorul menționa în lucrarea sa înființarea unei școli comerciale superioare la Botoșani, unde printre alte discipline, se învăța și geografie.

Chiar dacă se poate remarca absența materialului cartografic, unele confuzii și imprecizii aceste lucrări pot fi recomandate ca și sursă, pentru sfârșitul secolului al XIX-lea.

Lucrările științifice la nivel regional și județean continuă seria studiilor asupra potențialului uman și a problemelor legate de vechimea, dinamica și structura populației din Câmpia Jijiei. Iulian Rick - 1928 - prezintă procesul formării și repartiției geografice a așezărilor omenești din secolele al XV - XIX-lea, dinamica populației în perioada 1859-1930, densitatea pe județe, localizarea așezărilor omenești în funcție de elementele cadrul natural, precum și clasificarea așezărilor și ocupațiilor de bază ale locuitorilor.

În anul 1941, Victor Tufescu prezenta „golul de populație” ce exista în Câmpia Moldovei până la sfârșitul secolului al XVIII-lea. În secolul al XIX-lea au apărut „adevăratele invazii” pentru muncă, care și-au pierdut importanța o dată cu reforma agrară. În acest studiu există informații referitoare la primii locuitori de altă etnie, care s-au stabilit la Botoșani. În același an, autorul a publicat în „Buletinul Societății Regale Române de Geografie” un studiu asupra „Târgușoarelor din Moldova” care erau definite ca forme intermediare între sate și orașe, legate mai ales de dezvoltarea funcției comerciale. Tot în această lucrare autorul analiza și repartiția teritorială a târgurilor în funcție de factorii care le-au generat - intersecția drumurilor comerciale, apropierea de graniță - preciza caracteristicile lor economice dar și cele etnice, precum evoluția lor în timp.

Prima lucrare la nivel local a fost o monografie istorică, realizată de Arthur Gorovei în anul 1926. Autorul remarca faptul că „Botoșanii erau un sat când Ștefan cel Mare a zidit biserica de la Popăuți”, afirmație ce a fost contrazisă ulterior de Victor Tufescu. Au fost prezente pasaje din reviste, documente, cartagrafii, notițe, date din jurnal, liste de alegători, declarații și contracte care nu au ajutat la realizarea istoricului acestui oraș. Este o lucrare de amploare, chiar dacă există în ea unele neconcordanțe, pe multiple planuri, iar tratarea este incompletă.

Victor Tufescu și-a început activitatea mai întâi cu lucrări despre populația orașului și apoi cu cele despre evoluția economică. În lucrarea „Un oraș în declin - Botoșanii”, autorul a insistat asupra contrastului dintre creșterea de „metropolă americană” și stagnarea de „burg acoperit de uitare” a orașului său natal. Cauza principală a decăderii orașului pare să fi fost dezvoltarea căilor ferate, Botoșanii aflându-se la capătul unei linii secundare. În acest studiu, autorul a aplicat principiile geografiei orașelor, adăugându-se puncte de vedere noi, a acordat o deosebită importanță funcțiilor externe ale orașului și zonelor de aprovizionare; astfel au fost stabilite două zone de aprovizionare imediată și zona de aprovizionare depărtată.

Aspectele geografice ale municipiului Botoșani sunt tratate parțial în studii la nivel național, regional sau județean în contexte și perspective diferite. Unele studii se referă strict la caracteristice fizico-geografice, demografice sau economice, altele la funcțiile urbane. Lucrările la nivel local sunt mai puțin numeroase, și se referă la originea și evoluția orașului, structura etnică a locuitorilor, meșteșugurile și comerțul.