Municipiul Moreni - Studiu Geografic din Perspectiva Dezvoltarii Durabile a Spatiului Urban

Imagine preview
(9/10 din 2 voturi)

Aceasta licenta trateaza Municipiul Moreni - Studiu Geografic din Perspectiva Dezvoltarii Durabile a Spatiului Urban.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 82 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Nicolae Mocanu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 9 puncte.

Domeniu: Geografie

Cuprins

I.1. Aşezare geografică (harta limite)
I.2. Relieful şi clima (unitati fizico geografice care inconjoara orasul) grafice clima…
I.3. Resurse naturale
I.4. Hidrografia şi solurile
I.5.Caracteristici biopedogeografice
II. PARTICULARITATI DEMOGRAFICE DE HABITAT
II.1. Aşezările
II.2. Populaţia (densitate, structura pe medii, sexe, varsta, domenii de activitate, navetism, somaj, mortalitate, natalitate), (grafice)
III. VIAŢA SOCIALĂ
III. 1. Sănătatea
III.2. Învăţământul
III.3. Muzee, expoziţii şi presa
III.4. Sondaj de opinie „Starea socială a municipiului Moreni”
IV. ECONOMIA ŞI IMPACTUL ECOLOGIC
IV.1. Industria petrolului
IV.2. Industria construcţiilor de maşini
IV.3. Parcul industrial
IV.4. Reabilitarea, protecţia şi conservarea mediului
V. STRATEGII DE DEZVOLTARE
V.1. Administraţia publică
V.2. Strategii de dezvoltare în profil teritorial
V.3. Bugetul şi cheltuielile locale
V.4. Managementul local
V.5. Perspectiva dezvoltării economice şi ecologice a spaţiului
VI. ANALIZA S.W.O.T. A MUNICIPIULUI MORENI
VII. CONCLUZII

Extras din document

I. MORENI – SPAŢIUL GEOGRAFIC

I.1. AŞEZARE GEOGRAFICĂ

Judeţul Dâmboviţa este situat în sudul României şi se învecinează cu judeţele: Braşov la nord, Prahova la est, Ilfov la sud-est, Giurgiu şi Teleorman la sud şi Argeş la vest. Se întinde pe o suprafaţă de 3 738 kmp, fiind unul dintre cele mai mici ca întindere judeţe ale ţării. Acesta cuprinde 2 municipii (Târgovişte şi Moreni), 4 oraşe şi 76 comune cu 361 sate.

Prima atestare documentară a Moreniului datează din timpul lui Petru Cercel, voievodul care în 1584, iunie, 18, întăreşte “Jupânesei Caplea şi nepoţilor ei, Badea şi Calotă postelnici, satele Drăgăneşti şi Moarile în urma unor judecăţi” . Satul cu gospodăriile lui, intră treptat în posesiunea mânăstirii Mărgineni de care se emancipează prin reforma marelui domnitor Cuza. În aceeaşi perioadă şi moşia Stavropoleos este secularizată, locuitorii viitoarei comune devenind proprietari pe terenurile unde erau clăcaşi.

Administrativ, comuna Moreni apare în 1864. În 1968 în Moreni existau cătunele, ca în 1876 să existe şi satele Neagra, Piscuri, Pleaşa, Râpa, Ţuicani. Din 1897 se stabilizează organizarea administrativă a comunei Moreni, având în componenţa sa satele Tisa, Stavropoleos, Ţuicani şi Pleaşa. În 1931, comuna Stavropoleos este unitate administrativă de sine stătătoare, încercarea de a schimba numele localităţii în „Aurul Negru” nefiind acceptată de autorităţi.

La 17 septembrie 1947, prin unirea comunei Moreni cu Stavropoleos, apare oraşul Moreni, care din 1968, în urma formării judeţelor, include în spaţiul administrativ şi cartierul muncitoresc Schela Mare.

În 2002, teritoriul administrativ Moreni este alcătuit din zona centrală a oraşului şi cartierele periferice „Schela Mare”, „Ţuicani”, „Bana”, „Pleaşa” şi „Tisa”, iar pe data de 29. 06.2003 a fost declarat municipiu.

Municipiul Moreni este situat la limita central estică a judeţului Dâmboviţa, dezvoltat de-a lungul râului Cricov, unde terenul este stabil, prezentând o uşoară pantă dinspre zona colinară către albia râului. Teritoriul administrativ al municipiului Moreni cuprinde o suprafaţă de 3 514 ha, iar în teritoriul acestuia nu mai există alte localităţi.

Localitatea Moreni este delimitată de următoarele coordonate geografice:

- paralelele de 44° 57’ 50” şi 45° 00’ 09” latitudine N

- meridianele de 25° şi 25° 39’ 10” longitudine E

cu consecinţe directe asupra climatului, solurilor, vegetaţiei şi faunei.

Vecinii municipiului Moreni sunt:

- la nord, comuna Iedera, de care este legat Moreniul prin mai multe şosele. Şoseaua asfaltată a drumului judeţean 710A desparte satul Iedera de jos de Moreni pe o distanţă de 6 km. Pe partea dreaptă a râului, cartierul Stavropoleos – Tisa al localităţii Moreni este legat de satul Cricovul Dulce (Ciocoieşti) printr-un drum forestier care urmează vechiul drum “al sării şi petrolului”;

- la sud, satul Ghirdoveni (Cricoveni) parte a comunei I.L.Caragiale, apare ca vecin al Moreniului la o distanţă de 6 km pe şosea;

- spre est, satul Diţeşti din comuna Filipeştii de Pădure (judeţul Prahova) este legat de Moreni printr-o şosea asfaltată a drumului 720 Târgovişte – Băicoi.

- la vest, la o depărtare de 6 km, pe drumul judeţean 720, se află localitatea Gura-Ocniţei, vechi sat de pe moşia Drăgăneştilor care în anumite etape istorice se întindea până la valea Pâscov, azi pe raza localităţii Moreni. Şoseaua merge spre Târgovişte, reşedinţa judeţului;

Fisiere in arhiva (1):

  • Municipiul Moreni - Studiu Geografic din Perspectiva Dezvoltarii Durabile a Spatiului Urban.doc

Alte informatii

lucrare de licenta 2008 - Facultatea de Geografie , Univ. Bucuresti