Particularități climatice din municipiul Tulcea cu privire specială asupra fenomenelor de risc

Municipiul Tulcea este situat in sud-estul Romaniei, in Dobrogea de Nord, la contactul Dealurior Tulcei cu Dunărea (braţul Tulcei) şi cu Delta Dunării, la jumătatea distanţei dintre Ceatalul Chiliei şi Ceatalul Sf. Gheorghe.Sub aspect fizionomic, Tulcea este situată într-o regiune colinară, într-un loc în forma unui vast amfiteatru, deschis spre Dunăre, cu înălţimi ce coboară în trepte de la 113 m (Dealul Taberei), pană la nivelul de 2, 5 m.Aşezarea iniţială a oraşului este legată de vecinătatea Dunării şi a deltei. Tulcea, după urmele materiale descoperite, se pare că datează încă înainte de penetraţia greacă în apele Pontului Euxin.În timpul colonizării greceşti şi apoi a stăpanirii romane (29î.Chr.-680 d.Chr.) cunoaşte o oarecare dezvoltare şi îndeplineşte funcţia comercială şi un rol strategic.În timpul migraţiei popoarelor (secolele IV-X) oraşul cunoaşte o decădere, continuată şi sub ocupaţia turcească, perioadă, în care are apectul unui sat de pescari.Numele de Tulcea apare menţionat de învăţatul şi călătorul turc Evilia Celebi în anul 1650. Documentele din secolele XVII-XIX menţionează cetatea Tulcei, care controla traficul spre şi dinspre gurile Dunării, oraş bine populat, centrul unor importante tranzacţii comerciale şi al unei intense activităţi cultural-religioase (Rădulecu, Bitoleanu, 1979, p.203). La sfarşitul secolului al XIX-lea şi în primele decenii ale secolului al XX-lea, în Tulcea au luat fiinţă primele întreprinderi, printre care şi fabrica de pielărie, cateva mori sitematice, întreprinderi ale industriei alimentare şi de materiale de construcţii, toate însă cu caracter meşteşugăresc. Dezvoltarea economico-socială şi extinderea teritorială a oraşului are loc după anul 1968, cand redevine reşedinţă de judeţ şi I se alocă importante investiţii.

În 2002, principala funcţie a municipiului Tulcea este cea industrială, urmată de cea de servicii.Principalele produse realizate în cadrul oraşului sunt navele maritime şi fluviale, feroaliajele, alumina calcinată, confecţiile, materialele de construcţii, conservele de peşte, carne, legume şi fructe, bere, lactate etc.

Ca urmare a localizării necorespunzătoare în raport cu direcţia de circulaţie dominantă a aerului, unele dintre unităţile industriale au efecte poluante asupra oraşului.Astfel, uzinele de alumină şi de feroaliaje, situate în vestul oraşului, degajă pulberi şi fum ce se răspandesc spre sectoarele rezidenţiale, depăşind mult ariile construite.Poziţia geografică la Dunăre, necesarul de materii prime pentru prelucrarea în unităţile industriale, expedierea către consumatori a produselor obţinute, au amplificat şi funcţia comercială şi de transport a oraşului.Acesta dispune de port de mărfuri şi de călători, gară feroviară, aeroport (Cataloi) şi autogară.Industralizarea oraşului s-a reflectat în aceeaşi măsură în dezvoltarea edilitară, social-culturală, sanitară, învăţămant etc.Aspectul urbanistic s-a schimbat după anul 1970.În Tulcea au fot construite noi cartiere de locuinţe (Centru-Faleză, Babadag, de vest, de sud etc.), funcţionează şcoli cu clasele I-VIII, licee cu diferite profile, spitale şi alte unităţi sanitare, o casă de cultură, cinematografe, muzee.Municipiul Tulcea este un centru turistic bine cunoscut ca “poartă” de intrare în “Delta Dunării”;prin Muzeul “Delta Dunării” cu cele patru secţii (ştiinţe naturale, arheologie, artă şi etnografie), care oferă o întreagă gamă de informaţii despre natura şi istoria acestor locuri, cultura materială şi spirituală a locuitorilor săi; prin Monumentul Independenţei de pe Colnicul Hora, ridicat în anul 1899 în cinstea ostaşilor care au luptat pentru eliberarea de sub otomani; faleza Dunării, amenajată pentru promenadă etc.

Tulcea a avut 22 900 de locuitori în anul 1912, iar în 2002 a ajuns la 91 875 locuitori.Prin poziţia geografică şi structura social-urbană, oraşul are reale posibilităţi de dezvoltare prin transpunerea în realitate a principiilor dezvoltării durabile.

Fig. 1.1 Aşezarea Municipiului Tulcea pe harta României

Sursa: http://www.aeroportul-tulcea.ro/index_en.php

Fig. 1.2 Localizarea Municipiului Tulcea în Dobrogea

Sursa: http://www.skyscrapercity.com/showthread.php?t=1237359&page=2

1.2 Isoricul cercetarilor climatice

Starea vremii constituie o condiţie de viaţă şi o resursă de mediu.În consecinţă, într-o formă sau alta, meteorologia a fost şi rămane o parte universală şi permanentă a realităţii.În cele ce urmează, sunt trecute în revistă cateva repere istorice, semnificative pentru meteorologia romanească şi dobrogeană.

Primele indicii asupra climei Dobrogei şi a ţărmului Marii Negre le întâlnim la Herodot (sec.V î.Hr.), în descrierile cu caracter istoric şi geografic pe care le-a făcut acestor ţinuturi, în perioada ce a urmat înfiinţării primelor colonii de către negustorii greci, în locurile unde ţărmul a oferit condiţii prielnice.

Între anii 9-17 e.n., Ovidiu, poetul roman exilat la Tomis, cetatea cea mai înstărită de pe ţărmul răsăritean al Dobrogei, în operele „Tristele” şi „Ponticele”, vorbeşte mult despre aspectele climei locului.Multe din versurile sale se referă la: „frigul cel cumplit”, stăpan, „tot timpul peste an”, la „Pontul ars de ger”, la apele Istrului, atat de îngheţate încat se putea traversa raul cu piciorul.De asemenea, şi marea îngheţa în fiecare iarnă, poetul fiind

impresionat de corăbiile prinse-n gheaţa groasă.Tot de la Ovidiu aflăm că vantul era atât de puternic încat dezgolea case şi surpa la pămant turnurile înalte.

Din sec. I d.Hr. şi până în sec. XIX, informaţiile referitoare la aspectele climei Dobrogei sunt destul de sumare şi la intervale mari.

Din studiile lui Nicolae Topor aflam că în anul 1462, luna iunie a fost caldă şi secetoasă, „arşiţa moleşea şi slăbea caii lui Mohamed Sultan care înainta contra lui Vlad Ţepeş”. Vara anului 1475 este însă una foarte ploioasă, după cum reiese din citatul următor: „Marele Sultan, deşi de 49 de ani, suferea de podagra şi vara lui 1475 fiind foarte ploioasă îi făcea rău, astfel ca amâna expediţia contra lui Ştefan Vodă pentru primăvara anului următor.”

Ştefan C. Hepites a introdus pentru prima dată efectuarea observaţiilor meteorologice în mod sistematic, din oră în oră, între orelle 06 şi 22, zilnic, începand cu anul 1878.Prin studiile întocmite, primele cu carcater ştiinţific, unele dintre ele cu referire concretă la Dobrogea de Nord, Ştefan C. Hepites a adus o contribuţie remarcabilă la dezvoltarea cercetărilor climatice din ţara noastră.Dintre cele referitoare la clima Dobrogei de Nord, amintim „Clima Sulinei după observaţiile meteorologice de la 1876 la 1880”, „Clima Sulinei”, „Seceta în Dobrogea în 1896”.

În primii ani după cel de-al doilea război mondial, a avut loc o reorganizare a reţelei meteorologice, staţiile şi posturile meteo fiind amplasate în mod uniform pe teritoriul Dobrogei de Nord.Aparatele şi instrumentele folosite sunt instalate în platforme meteorologice standard, conform instrucţiunilor O.M.M

Alţi cercetători cu însemnate contribuţii în cercetarea climei tarii şi a Dobrogei au fost:

-C. Sorodoc („Cauzele ciclogenezei deasupra vestului Mării Negre în intervalul 21-23 iunie 1960”;

-Ştefan Stoenescu („Câteva date noi pentru caracterizarea sumară a climei Dobrogei”-1958, "Particularităţi ale regimului temperaturii şi umezelii aerului din zona litoralului românesc al Mării Negre" -1965);

-D. Ţîştea („Câteva consideraţii privind influenţa Mării Negre asupra regimului

-temperaturii aerului în zona de SE a teritoriului RPR"-1965”, „Scurtă caracterizare a climei Dobrogei cu referire specială la zona de litoral” - 1967, " Condiţiile meteorologice ale aeroterapiei pe litoralul românesc al Mării Negre” - 1972.);

-Gheorghe Neamu („Regimul îngheţurilor în Dobrogea”-1971, „Clima Dobrogei”-1972, "Profile topoclimatice în Delta Dunării" -1972.)