Peisaje culturale ale Județului Cluj

ARGUMENT

Termenul de peisaj a fost folosit pentru prima dată de către pictorii Renaşterii, definind un tablou în care natura observată de om este personajul principal. Din cele mai vechi timpuri au existat două maniere de a înţelege pictura peisajului, fiind reflexe a două principale arhetipuri culturale: cosmocentrismul ce caracterizează cultura orientală şi antropocentrismul ce caracterizează cultura occidentală. Asocierea calificativului peisagism cu arta grădinilor s-a realizat abia în secolul al XIX-lea, deşi cele mai vechi preocupări în amenajarea naturii se situează în Antichitate

Conceptul de peisaj cultural, la nivel european, este din ce în ce mai des prezentat ca o împletire inseparabilă între natură şi cultură. Nevoia omului de a-şi satisface cerinţele materiale şi spirituale a lăsat în peisaj urme de civilizaţie şi cultură de-a lungul timpului. S. Mehedinţi în lucrarea sa Coordonate etnografice. Civilizaţia şi cultura (1930: 57), explică aceste coordonate faţă de care trebuie să încercăm a raporta ştiinţific toată viaţa omenirii: „civilizaţia se măsoară pe coordonata telurică, prin numărul, calitatea şi originalitatea uneltelor; iar cultura se măsoară pe coordonata superioară a creaţiunilor psihice, adică prin numărul, calitatea şi originalitatea produselor sufleteşti”. Putem clasifica peisajul cultural astfel: peisajul etnologic, istoric, arheologic, arhitectura peisajului etc.

PEISAJUL CULTURAL. COORDONATE GENERALE

I.1. Peisajul. Generalităţi

Specialişti din diferite domenii, precum geografia peisajului, arhitectura peisajului sau ecologia peisajului, studiază peisajul ca disciplină, însă acesta a intrat în atenţia planificatorilor teritoriului relativ recent. Semnarea Convenţiei Europene a Peisajelor la Florenţa din 20 octombrie 2000 a avut un impact major. Pe lângă menţionarea noţiunilor “politici ale peisajului”, “protecţia peisajului”, “managementul peisajului” şi “planificarea peisajului”, aceasta a obligat statele semnatare, printre care şi România, să implementeze convenţia. Peisajul reprezintă intrumentul şi obiectivul amenajării teritoriului, un element de gestiune a teritoriului. Teritoriul, înţeles ca peisaj reprezintă o altă abordare pe mai multe paliere de analiză, cu mai mulţi indici sau indicatori. “Peisajul este o reflectare duală, subiectivă şi obiectivă, a unor combinaţii de elemente. Spre deosebire de regiunile geografice, peisajele sunt repetabile pe suprafaţa globului ( de exemplu peisajul de stepă, peisajul deşertic etc.), însă fiecare peisaj are şi specificul lui”. Cultura nu include numai ecologia resurselor naturale şi a biodiversităţii. Acesta cuprinde, de asemenea, evenimente istorice, activităţi ale oamnenilor care apar în relaţie cu natura, apa, solul, clima, flora si fauna. O serie de răspunsuri pentru a defini condiţiile plasate în valori tangibile şi intangibile care fac parte din peisajele culturale.

I.2. Tipuri de peisaje

Odată cu apariţia omului, peisajul natural începe să fie transformat de acesta, ca în prezent să se ajungă la foarte puţine, aflate in zona polară sau în regiuni montane înalte, precum şi în continente slab populate, deci puţin antropizate. În componenţa peisajului cultural intră două tipuri de peisaje: antropizat şi antropic.

Peisajul antropizat este iniţial natural, apoi modificat de om, dar care mai păstrează elemente ale peisajului natural. În schimb, peisajul antropic este complet modificat sau construit de om .

I.2.1 Peisajul cultural. Concepte, definiţii şi importanţă

Peisajul cultural este mediul din jurul nostru, care a fost modelat de interacţiunile noastre cu toate părţile componente ale acestui mediu – plante, animale, alte persoane, infrastructură şi un număr destul.

Prin importanţa lor, peisajele culturale contribuie la identitatea locală şi regională şi reflectă istoria şi interacţiunea dintre om şi natură. Ele reprezintă in consecinţă o valoare considerabilă, de exemplu ca atracţii turistice. Este foarte importantă păstrarea peisajelor culturale, dar nu intr-un mod excesiv lasând loc şi exploatarii economice. În unele cazuri reabilitarea sau amenajarea creativă a unor situri turistice este mai importantă decât păstrarea în forma sa iniţială. Peisajele culturale sunt o moştenire pentru toată lumea. Aceste situri speciale dezvăluie aspecte ale originii ţării noastre şi dezvoltarii sale, precum şi evoluţia relaţilor noastre cu lumea naturală. Ele oferă oportunităţi economice, ecologice, sociale, recreative, educative ajutând comunităţile să se înţeleagă mai bine între ele. Din dorinţa de a dezvolta din ce în ce mai mult punem peisajul intr-o ipostază daunătoare lui. De prea multe ori deciziile de azi pun în pericol supravieţuirea şi continuitatea patrimoniului nostru comun. Este responsabilitatea fiecăruia de a proteja peisajele naţiunii noastre culturale. Îngrijirea în curs de desfăşurare şi interpretare a acestor situri îmbunătăţeşte calitatea vieţii şi adânceşte un sentiment de loc şi de identitate pentru generaţiile viitoare. Peisaje culturale au fost definite de Comitetul patrimoniului mondial ca zone geografice distincte. Conceptul de peisaje culturale îşi găseşte originile în tradiţia europeană a picturii peisagistice. Începând cu secolul al 16-lea, mulţi artişti europeni au pictat peisaje pentru anumite personalitaţi, din picturile lor reiese importanţa si frumoseţea moştenirii noastre, peisajul.

Există o mare varietate de peisaje, care sunt reprezentative pentru diferite regiuni ale lumii. Lucrări combinate a naturii şi a omenirii, ele exprimă o relaţie de lungă durată între popoare şi mediul lor natural.

Anumite situri reflectă tehnici specifice de utilizare a terenurilor care să garanteze şi susţinerea diversităţii biologice. Altele, asociate în mintea de comunităţi cu convingeri puternice, intruchipeaza o relaţie spirituală excepţională a oamenilor cu natura. Pentru a descoperi si sustine diversitatea mare a interacţiunilor dintre oameni şi mediul lor, pentru a proteja culturile tradiţionale de viaţă şi pentru a păstra urmele celor care au dispărut, aceste situri, numite peisaje culturale, au fost înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial.

În 1992, Convenţia Patrimoniului Mondial a devenit primul instrument juridic internaţional care să recunoască şi să protejeze peisajele culturale. Comitetul de la sesiunea a 16-a adoptat orientări în ceea ce priveşte includerea lor în Lista Patrimoniului Mondial. Termenul de "peisaj cultural" cuprinde o diversitate de manifestări şi interacţiunii dintre omenire şi mediul său natural. Peisaje culturale adesea reflectă tehnici specifice şi durabile a utilizării terenurilor, luând în considerare caracteristicile şi limitele naturale ale mediului în care sunt stabilite. Protejarea patrimoniului cultural poate contribui la tehnicile moderne şi durabile de utilizare a terenurilor şi pot menţine sau îmbunătăţi valorile naturale din peisaj.