Potențialul turistic cultural al municipiului Drobeta-Turnu Severin

Licență
8/10 (1 vot)
Domeniu: Geografie
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 65 în total
Cuvinte : 16743
Mărime: 8.02MB (arhivat)
Publicat de: Valentin J.
Puncte necesare: 11
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Grigore Gociu

Extras din licență

Introducere

„Destinul european al Severinului este urmarea directă a așezării sale geografice, acest spațiu reprezentând o adevărată punte de legătură între centrul european și Orientul Apropiat, între nordul continentului și lumea mediteraneană. Pe aici s-au deschis “Porțile de Fier” pentru ape și pentru oameni, Drobeta antică și Drobeta modernă devenind și simbolul intrării Balcanilor în Europa și a Europei în Balcani. Dar mai întâi, Drobeta înseamnă începutul neamului românesc, inaugurat prin intrarea lui Traian, care aducea cu el cultura română, după cum, peste secole, prin intrarea tot pe aici, la Turnu Severin, a regelui Carol I, a pătruns pe pământul românesc lumea occidentală, care va duce la nașterea României moderne.” - Mihai Butnariu, Monografia Municipiului Drobeta Turnu Severin.

Cap 1. Caracterizarea geografică și economico-socială

1.1 Așezare

Orașul Drobeta-Turnu Severin este situat in județul Mehedinți, în partea de sud-vest a României, pe malul stâng al Dunării la ieșirea acesteia din defileu. Județul are o suprafață de 493289 hectare (2,1% din suprafața țării) și se învecinează cu județele: Caraș-Severin la vest, Gorj la nord și Dolj la sud-est.La sud se învecinează cu Bulgaria și Serbia.

Din punct de vedere al organizării administrative, în componența județului intră 2 municipii (Drobeta- Turnu Severin și Orșova), 3 orașe (Baia de Aramă, Strehaia și Vanju Mare), 61 comune și 344 sate. Mehedinți constituie reședința a 324.115 locuitori, dintre care 49,1 % locuiesc în mediul urban, iar 165050 locuitori (50,9%) reprezintă populație rurală. În orașe, populația este concentrată după cum urmează:

o Drobeta Turnu Severin - 118.114 locuitori

o Orșova - 15.589 locuitori

o Strehaia - 12.564 locuitori

o Vânju Mare - 7.074 locuitori

o Baia de Aramă - 5.724 locuitori

Datorită poziției sale la frontieră, județul este considerat poarta de intrare din Europa de sud-vest, fiind străbătut de șoseaua europeană E70 și de mai multe drumuri naționale.

Orașul își datorează întreaga sa existență așezării geografice, propice unui port dunărean, atât de trafic comercial cu Oltenia, cât și cale de acces către Marea Neagră sau Viena. Așa cum preciza scriitoarea Ileana Roman, “la Drobeta Turnu Severin este demn de văzut cum spațiul a creat timp sau, mai terestru spus, cum geografia a creat istorie”.

Municipiul Drobeta Turnu Severin este poziționat în extremitatea vestică a Olteniei, în sud-vestul României și al județului Mehedinți, a cărui reședință este. Centrul orașului este plasat pe coordonatele 22.6561 longitudine estică și 44.6319 latitudine nordică. Orașul este situat pe malul stâng al Dunării, la ieșirea fluviului din defileul pe care îl formează între Baziaș și Gura Văii, în depresiunea subcarpatică a Topolniței, pe drumul european E70, la 113 km de Craiova, 210 km de Timișoara și 353 km de București.

Municipiul are drept vecini comunele Izvoru Bârzii (N-NE), Șimian (E), Breznița Ocol și Ilovița (NV), iar în partea de vest se învecinează cu orașul Orșova. Dunărea determină întreaga graniță de sud a municipiului, reprezentând, în același timp, porțiunea aferentă de frontieră a României cu Serbia.

Planul orașului este un dreptunghi cu latura mare de la est spre vest, dispus pe un platou înclinat ușor, de la nord spre sud. În punctul cel mai înalt din oraș, altitudinea este de 104 m, iar punctul cel mai jos se află situat lângă gară, unde altitudinea este de 48,75 m față de nivelul mării.

Foto 1. Poziția orașului în teritoriul României

Foto 2. Poziția orașului în cadrul județului

1.2.Accesibilitate

Deși este situat într-o zonă periferică, municipiul Drobeta Turnu Severin se poziționează ca o intersecție europeană, având acces la magistrale importante naționale și europene de transport rutier, feroviar și fluvial, fiind amplasat pe teritoriul coridoarelor europene Rin - Dunăre și Orient - Mediterana de Est. Accesul rutier în municipiu se realizează pe rutele:

- DN 6 (E70) pe direcția Craiova - Timișoara, cu legătură în localitatea Șimian cu DN 56A spre Vânju Mare - Calafat - Bulgaria și cu E771 peste Barajul Porțile de Fier, din Gura Văii spre Belgrad;

- DN 67 direcția Motru - Târgu Jiu sau Motru - Baia de Aramă - Băile Herculane pe DN 67D;

- DJ 607 B spre comuna Breznița Ocol;

- DJ 607A pe direcția Cerneți - Husnicioara.

Rețeaua feroviară, prin magistrala București - Craiova - Timișoara face legătura municipiului atât cu localitățile județului, cât și cu celelalte regiuni ale țării, atât din punct de vedere al transportului de călători, cât și al transportului de marfă.

Aflându-se pe malul stâng al fluviului Dunărea, municipiul Drobeta Turnu Severin reprezintă un obiectiv important în rețeaua TEN-T, fiind inclus în Proiectul Prioritar nr. 18 - Autostrada Navigabilă Main - Dunăre. Având acces direct la Marea Neagra și, prin intermediul Canalului Main - Rin, la Marea Nordului, Dunărea reprezintă principala arteră de transport fluvial a Uniunii Europene.

Punctul naval de la Drobeta Turnu Severin este port de pasageri, de mărfuri și debarcadere pentru Muzeul Regiunii Porțile de Fier și Insula Șimian. Având în vedere că portul nu aparține administrației publice locale, activitatea sa este în prezent nesemnificativă pentru oraș, iar amenajările portuare existente nu sunt compatibile cu activitatea turistică.

Județul Mehedinți nu dispune de infrastructură aeroportuară funcțională. Până în anul 1989 a existat un aerodrom în cartierul Schela Cladovei din Drobeta Turnu Severin, utilizat mai ales pentru aviația utilitară, și care, din cauza retrocedării terenurilor aflate în perimetrul său, a fost desființat. În perioada interbelică, acest aerodrom era operat de linia de transport L.A.R.E.S. În prezent, pe platoul Balota, la 25 km de Turnu Severin, funcționează un aerodrom privat, pentru nave ușoare. Cel mai apropiat aeroport este Aeroportul Internațional Craiova, la o distanță de aproximativ 112 km, care asigură zboruri interne și internaționale.

Bibliografie

- Anna Colombo, Gli ebrei hanno sei dita, Feltrinelli, 2005.

- Arhiva centrală evanghelică Berlin (Evangelischen Zentralarchiv Berlin, abbr. EZAB), Kirchliches Außenamt der deutschen Evangelischen Kirche und Fond 200/1 Acte al Comitetului central al Fundatiei Gustav Adolph“ (Zentralvorstand der Gustav-Adolf-Stiftung) din Leipzig

- Archiv des römisch-katholischen Erzbistums Bukarest, die Sammlung der Zeitschriften „Bukarester Katholisches Sonntagsblatt“ (1913 - 1942) und „Jugendfreund“, Akten der Pfarreien Turnu Severin.

- Bancila, Radu; Teodorescu, Dragos (1998), "Die römischen Brücken am unteren Lauf der Donau", in Zilch, K.; Albrecht, G.; Swaczyna, A. et al., Entwurf, Bau und Unterhaltung von Brücken im Donauraum, 3. Internationale Donaubrückenkonferenz, 29- 30 October, Regensburg, pp. 401- 409

- Butnariu, M., Monografia orașului Drobeta Turnu Severin, Drobeta Turnu Severin, Prier, 1998.

- C. Pajura, D. T. Giurescu, Istoricul orasului Turnu Severin (1833 - 1933)

- Croitoru, G., The urbanistic evolution of the city of Drobeta-Turnu Severin reflected in the plans and designs of the 19th century, Arhivele Olteniei, Serie nouă, nr. 21, 2007, pp. 45- 52.

- Chipurici, N., Măneanu, M., Catalogul documentelor privind istoria orașului Turnu-Severin (1833-1944), Turnu Severin, 1972.

- Dănescu, C., Șantierul Naval din Turnu Severin (1851 - 1950), Turnu - Severin, 2004.

- Davidescu M. , Turnu-Severin, Poligrafica Oltenia, Craiova, 1964.

- Davidescu M. , Monumente medievale din Turnu-Severin, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1969

- Demetrescu, V., Istoria orașului Severin, Turnu Severin, 1883.

- Frigyes Pesty, A szörény vîrmegyei hajdani olîh kerületek, Budapesta, 1876 și A Szörényi Bînsîg és Szörény vîrmegye története, Budapesta, 1877.

- Galliazzo, Vittorio (1994), I ponti romani. Catalogo generale, Vol. 2, Treviso: Edizioni Canova, pp. 320- 324 (No. 646), ISBN 88-85066-66-6

- Griggs, Francis E. (2007), "Trajan's Bridge: The World's First Long-Span Wooden Bridge", Civil Engineering Practice 22 (1): 19- 50, ISSN 0886-9685

- Gušić, Sima (1996), "Traian's Bridge. A Contribution towards its Reconstruction", in Petrović, Petar, Roman Limes on the Middle and Lower Danube, Cahiers des Portes de Fer, 2, Belgrade, pp. 259- 261

- Hațegan I., Cavalerii teutoni în Banatul Severinului (1429-1435), „Tibiscus-istorie” V, Muzeul Banatului, Timișoara, 1978, pp. 191- 196.

- Hering, J., „Annalen der römisch-katholischen Pfarrei von Turn - Severin, „Echo der Vortragsreihe“, Nummer 12/2006, Reschitz, 2006.

- Marie-Henriette QETTE (dir), La "crise" de l'Impère Romain, de Marc Aurèle à Constantin, Presse de l'Université Paris-Sorbonne, 2006, p. 483.

- M. Mirkovič, Rimski gradovi na Dunavu u Gornjoi Meziji, Belgrad, 1968, p. 114 și M. Garačanin, în Starinar, XLV-XLVI, 1994-1995, p. 38, Teodora vs Drobeta

- O’Connor, Colin (1993), Roman Bridges, Cambridge University Press, pp. 142- 145 (No. T13), 171, ISBN 0-521-39326-4

- Pajura, C., Giurescu, D. T., Istoricul orașului Turnu Severin (1833 - 1933), București, 1933.

- Patriciu D., Istoria Banatului Severin, Tipografia Diecezană, Caransebeș, 1899.

- Pittard E., "La Roumanie", 1917, 327 p.

- Planul de Dezvoltare Regionala Sud-Vest Oltenia 2014-2020

- Serban, Marko (2009), "Trajan’s Bridge over the Danube", The International Journal of Nautical Archaeology 38 (2): 331- 342, doi:10.1111/j.1095-9270.2008.00216.x

- Tudor, D. (1974a), "Le pont de Trajan à Drobeta-Turnu Severin", Les ponts romains du Bas-Danube, Bibliotheca Historica Romaniae Études, 51, Bucharest: Editura Academiei Republicii Socialiste România, pp. 47- 134 .

- Tudor, D. (1974a), "Municipiul roman Drobeta", Drobeta, 1974, pp. 323- 326

- Tudor, D. (1974b), "Le pont de Constantin le Grand à Celei", Les ponts romains du Bas-Danube, Bibliotheca Historica Romaniae Études, 51, Bucharest: Editura Academiei Republicii Socialiste România, pp. 135- 166

- „Turn - Severiner Anzeiger“ (1903 von Franz Teigl gegründet), in der Bibliothek der rumänischen Akademie, Biblioteca Centrala Universitara u.a.

- Theilemann, Wolfram G., „Comunitatile bisericesti si cultura evanghelica de limba germana în nucleele urbane de migratie si modernizare din vechiul regat al României, între cca. 1840 - 1944“ in “Confluente culturale romano-germane”, Editura Universitatii Lucian Blaga, Sibiu, Miclea Rodica Ofelia, Galter Sunhild, Sava Doris, Sibiu 2008.

- Ulrich, Roger B. (2007), Roman Woodworking, Yale University Press, pp. 104- 107, ISBN 0-300-10341-7

- Vučković, Dejan; Mihajlović, Dragan; Karović, Gordana (2007), "Trajan's Bridge on the Danube. The Current Results of Underwater Archaeological Research", Istros (14): 119- 130

- Vlahuță A., "România Pitorească", Editura Sport-Turism, 1989.

- Petri, Hans, ‚Bis hierher hat uns der Herr geholfen,’. Predigt über 1. Sam. 7,12, gehalten am 1. August 1915 in der deutsch-evangelischen Kirche zu Turnu-Severin (Rumänien) von Pfarrer H. Petri, in: Deutsch-Evangelisch im Auslande. Zeitschrift für die Kenntnis und Förderung der Auslandsgemeinden, Jg. 14, H. 11/12, Marburg/L. 1916, S. 379-384.

- de Bie, Louie, , „Die Römisch - Katholische Gemeinde zu Turn - Severin, ist sie oder nicht unabhängig?“, Tip. E.J. Knoll, Turnu - Severin, 1889, in „Echo der Vortragsreihe“, Nummer 12/2008, Reschitz, 2008

- Werner Bundschuh, Anmerkungen zum Lebenslauf von Anton Linder (1880 bis 1958), Basierend auf Werner Bundschuh: Anton Linder im Schweizer Exil (1934 bis 1945), in: Montfort, 43. Jg., 1991, Heft 4, S. 311-325; überarbeitet und erweitert 1995.

Preview document

Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 1
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 2
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 3
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 4
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 5
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 6
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 7
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 8
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 9
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 10
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 11
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 12
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 13
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 14
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 15
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 16
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 17
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 18
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 19
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 20
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 21
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 22
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 23
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 24
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 25
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 26
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 27
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 28
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 29
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 30
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 31
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 32
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 33
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 34
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 35
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 36
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 37
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 38
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 39
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 40
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 41
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 42
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 43
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 44
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 45
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 46
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 47
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 48
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 49
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 50
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 51
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 52
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 53
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 54
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 55
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 56
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 57
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 58
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 59
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 60
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 61
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 62
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 63
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 64
Potențialul turistic cultural al municipiului  Drobeta-Turnu Severin - Pagina 65

Conținut arhivă zip

  • Potentialul turistic cultural al municipiului Drobeta-Turnu Severin.docx

Alții au mai descărcat și

Amenajarea Turistică a Stațiunii Balneoclimaterice Covasna și Împrejurimi

Prezentul studiu are la baza oportunitatea dezvoltarii si diversificarii ofertei turistice pentru statiunea balneoturistica Covasna. “Statiunea...

Japonia

Japonia este o tarã prin excelentã insularã, situatã în nord-vestul oceanului pacific. Japonia este fãrã indoialã statul care a înregistrat cea mai...

Județul Timiș

1.Localizarea geografica si caracterizarea judetului 1.1. Scurt istoric Istoria judetului se pierde in timp, fiind mentionate inca din...

Rolul Carpaților

Unitati montane. Carpatii românesti Carpatii românesti fac parte din marele lant muntos alpino-carpato-himalayan, aparut în urma orogenezelor...

Te-ar putea interesa și

Potențialul Turistic al Orașului Comarnic

Introducere “În freamătul codrilor de fag, stejar şi brad, la umbra cărora de atâtea ori şi-au cântat durerile şi bucuriile „vătraşii“ de...

Cazanele Dunării - Locul în care Dunărea Pare ca Fierbe

Potenţialul turistic al judeţului Mehedinţi îl formează grandiosul peisaj format de fluviul Dunărea şi defileul său, de diversitatea reliefului din...

Parcul Natural Porțile de Fier

Parcul Natural Portile de Fier se afla in sud-vestul Romaniei, limita sudica a acestuia fiind malul romanesc al Dunarii. La est se invecineaza cu...

Proiect de dezvoltare durabilă - Defileul Dunării

Motivarea temei Afirmatia “România este o tară cu o vocatie turistică” se bazează si este argumentată de diversitatea peisageră, curiozitătile...

Parcuri naționalizate și rezervații

Parcuri nationalizate si rezervatii Parcurile nationale si rezervatiile sunt locuri unice, de pamant sau de apa dintr-o tara stabilite de catre...

Structura Economică a Județului Gorj

JUDEŢUL GORJ 1. PREZENTARE GENERALĂ A JUDEŢULUI Izvoarele istorice atestă că încă din paleoliticul mijlociu purtătorii culturii musteriene şi-au...

Pensiuni și Cabane Turistice

Locatie Izvoarele este situata in judetul Harghita, la 22 km de Odorheiu Secuiesc, la picioarele muntelui Harghita in valea Ivo la 795 m peste...

Strategia de dezvoltare a Județului Gorj

Județul Gorj este situat în partea sud-vestică a României, pe cursul râului Jiu. Este limitat de județele: Dolj(sud-est), Mehedinți (sud-vest),...

Ai nevoie de altceva?