Regimul juridic al fluviilor internaționale particularizare privind Dunărea

CONSIDERAŢII GENERALE

Istoria poporului român este legată indisolubil de aşezarea lui aici, la întretăierea marilor drumuri ale Europei.

Produs al sintezei civilizaţiei romane grefată de tulpina dacică, poporul român şi-a dezvoltat în decursul timpurilor perimetrul ce cuprinde Carpaţii, Dunărea şi Marea Neagră.

În prezent, asistăm la un proces de cristalizare a unui drept internaţional fluvial, ca parte integrantă a dreptului internaţional public.

După cum îl defineşte Edwin Glase, el este „ansamblul normelor şi instituţiilor de drept internaţional care reglementează relaţiile dintre state cu privire la folosirea apelor internaţionale nemaritime”.

Fluviile cu regim internaţional sunt acele fluvii sau râuri care parcurg sau separă două sau mai multe state, fiind navigabile până la mare şi în temeiul unei convenţii internaţionale, ele sunt deschise navigaţiei navelor comerciale ale tuturor statelor.

Dunărea face parte din această categorie, reglementarea regimului internaţional de navigaţie pe Dunăre, s-a făcut prin Convenţia de la Paris din 1856, care prevede libertatea de navigaţie pe acest fluviu pentru navele comerciale ale tuturor şi suprimarea taxelor de peaj.

Din reglementările de drept internaţional privind regimul de navigaţie pe anumite fluvii, rezultă câteva caracteristici generale ale acestuia, şi anume:

 statele riverane sunt suverane asupra sectorului lor naţional de pe acest fluviu şi competente să reglementeze libertatea de navigaţie pe el;

 libertatea de navigaţie pe un fluviu înseamnă că toate navele comerciale, indiferent de pavilionul lor, au acces liber pe fluviu şi la anumite porturi ale fluviului respectiv. Navele militare ale statelor riverane pot naviga pe un fluviu numai în limitele sectorului lor naţional, iar navele militare ale statelor neriverane nu au dreptul de a pătrunde pe aceste fluvii;

 statele riverane au obligaţia de a întreţine navigabilitatea fluviului în sectorul naţional, iar pentru lucrările de întreţinere efectuate ele pot percepe anumite taxe de la navele străine.

Dreptul internaţional fluvial nu se limitează doar la reglementarea navigaţiei pe fluvii, ci vine să reglementeze şi alte activităţi ale statelor în acest domeniu, cum sunt: folosirea acestor fluvii ca surse de energie sau pentru irigaţii, precum şi problema preîntâmpinării poluării apelor fluviilor respective. Stabilirea unui regim de libertate de navigaţie pe un fluviu nu înseamnă limitarea suveranităţii statelor riverane, dacă el este expresia voinţei suverane a acestor state.

Acest fapt a fost recunoscut, în mod formal, încă de la Congresul de Viena din anul 1815, în ale cărui documente se prevedea: „Un curs de apă nu pierde caracterul său de apă teritorială şi naţională prin faptul că el se consideră o cale internaţională de navigaţie”. Statele riverane îşi păstrează toate drepturile ce rezultă din suveranitatea lor asupra sectorului lor naţional şi au, de asemenea, anumite obligaţii privind asigurarea navigabilităţii fluviului în acest sector.

Principiul suveranităţii statelor riverane şi al cooperării între ele trebuie să stea la baza tuturor reglementărilor de drept internaţional, privind folosirea multilaterală a fluviilor internaţionale.

Fiecare stat stabileşte condiţiile de intrare şi staţionare a navelor străine în porturile sale fluviale, tratamentul acordat acestor nave. Aceste probleme pot forma şi obiect de reglementare pe bază de reciprocitate în cadrul unor tratate de comerţ şi navigaţie. Navigaţia între porturile aceluiaşi stat – cabotajul – se realizează exclusiv de către statul riveran.

Suveranitatea statului riveran implică dreptul acestuia şi obligaţia corespunzătoare de a efectua lucrările hidrotehnice pentru întreţinerea sectorului fluvial.

În scopul coordonării acţiunilor statelor riverane în asigurarea regimului internaţional de navigaţie, pot fi create comisii internaţionale fluviale.

Utilizarea hidroenergetică, folosirea unor cursuri de apă internaţionale în scopul producerii energiei electrice a căpătat în condiţiile actuale o însemnătate economică deosebită. În practică, tratatul bilateral constituie instrumentul juridic frecvent de cooperare, fiind mai adecvat intereselor statelor riverane şi particularităţilor fiecărei căi de apă internaţională privind utilizarea ei în scopuri hidroenergetice.

Alte aspecte de cooperare se referă la amenajarea cursurilor de apă internaţionale, la pescuit, la utilizarea acestora pentru irigaţii, la combaterea inundaţiilor şi poluării mediului acvatic.

Utilizarea apelor Dunării în scopuri economice, altele decât navigaţia, face obiectul, sub diferite aspecte, al unor tratate bi şi multilaterale încheiate de statele riverane printre care şi România, în cadrul relaţiilor de colaborare şi bună vecinătate între ele.

În acest sens, construirea şi utilizarea de către România şi Iugoslavia a sistemului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier, prezintă un deosebit interes pentru practica statelor şi dreptul internaţional contemporan. Această lucrare, de o mare complexitate, se bazează pe actele şi normele juridice stabilite de cele două părţi la 30 noiembrie 1963, care reglementează probleme tehnico-economice şi juridice, inclusiv modificări de frontieră, în condiţiile respectării depline a suveranităţii în drepturi a ambelor state riverane.