Studiu de oportunitate privind dezvoltarea turistică și agroturistică a județului Sibiu

Introducere

Asezat în centrul tarii, acolo unde se întâlnesc drumurile ce au legat teritoriile

istorice românesti, Sibiul este o punte de legatura si de circulatie a valorilor materiale si spirituale, care a produs o cultura si civilizatie înfloritoare. Cetate a Transilvaniei, resedinta Mitropoliei Ardealului si a episcopului evanghelic, Sibiul s-a dezvoltat ca asezare pe ruinele anticei Cedonia. Primii colonisti germanofoni, flamanzi, si mozelani au întemeiat pe malurile Cibinului o noua asezare, Villa Hermanni, la jumatatea veacului al XII-lea. Ulterior, asezarea s-a numit Hermannsdorf, apoi Hermannstadt, iar populatia româneasca l-a denumit Sibiu.

Capitolul I

CADRU NATURAL

Asezare geografica si limite

Judeţul Sibiu, situat în centrul României, în partea de sud a Transilvaniei, străjuit de munţii Făgăraşului, Cibinului şi Lotrului, la o distanţă de 273 km de Bucureşti, capitala ţării, se încadrează între următoarele coordonate:

- latitudine nordică – 46017’ – având ca punct extrem satul Prod, comuna Hoghilag

- latitudine sudică – 45028’ – având ca punct extrem satul Paltin, comuna Boiţa

- longitudine estică – 24057’ – având ca punct extrem satul Ţeline, comuna Brădeni

- longitudine vestică – 23035’ – având ca punct extrem comuna Jina.

Judeţele limitrofe:

- nord – judeţul Mureş

- sud – judeţele Argeş şi Vâlcea

- est – judeţele Braşov şi Mureş

- vest – judeţul Alba

Geologie si relief

Din punct de vedere geologic, teritoriul judeţului Sibiu aparţine celor 2 unităţi mari geografice: muntoasă şi depresionară.

- Unitatea muntoasă cuprinzând M-ţii Făgăraşului, Cibinului şi Lotrului este alcătuită în general din şisturi cristaline, amfibolite şi micaşisturi cu o structură puternic cutată, ce dau forme de relief zvelte, cu pante abrupte, puternic afectate de eroziune şi glaciaţiuni;

- A doua unitate, cea depresionară, s-a format la sfârşitul Cretacicului. În cadrul ei se disting din punct de vedere structural două zone principale :

- a cutelor diapire în care stratele sunt cutate şi apar la zi sâmburi de sare (Ocna Sibiului, Miercurea Sibiului)

- a domurilor – în nordul judeţului - reprezentată prin cute largi, boltite, în care s-a acumulat gaz metan.

Rocile din care este alcătuită unitatea depresionară sunt:

- în fundament – cristalinul zonei montane scufundat;

- cuvertura – alcătuită din roci sedimentare.

Încadrându-se între judeţele mijlocii, judeţul Sibiu ocupă o parte a Podişului Transilvaniei cu o suprafaţă de 5433 km², ceea ce reprezintă 2,3 % din teritoriul ţării, clasându-se pe locul 24 din acest punct de vedere, şi 15,9 % din teritoriul Regiunii Centru, constituent al acesteia, alături de judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita şi Mureş.

Partea muntoasa, în sudul judetului, apartine Carpatilor Meridionali, respectiv muntilor Fagarasului pe de o parte si muntilor Cibinului si Lotrului pe de alta (acestia sunt denumiti generic de unii geografi Muntii Sibiului). Desi aceste doua grupe de munti sunt relativ unitare ca alcatuire geologica si ca vârsta, se deosebesc prin altitudine si prin faptul ca sunt delimitate natural prin defileul Oltului, la Turnu Rosu – Câineni. Întregul tinut muntos este format din masive si culmi, ocupând 30% din suprafata totala a judetului. Rocile specifice sunt constituite din micasisturi, paragnaise, sisturi cloritoase, sericitoase si cuartitice, amfibolite si calcare cristaline, în general roci cu o sistuozitate accentuata.