Măcinarea Cerealelor

1. SCURT ISTORIC

De-a lungul timpului, de la prima revoluţie alimentară, cerealele au avut şi au un rol capital în hrana omului. Astfel, încǎ din paleolitic, în urmă cu 800 000 de ani, hrana vegetală se asigura prin culegerea accidentală de fructe, rădăcini şi seminţe de plante, consumate ca atare. Destul de târziu, în mezolitic (12 000 î.e.n.), omul începe să selecteze speciile de plante pentru consum şi să le sfărâme prin tehnici primitivă. Primele mori cu pietre apar în neolitic (3000 î.e.n.), inițial antrenate de forța braţelor, apoi cu animale. Simultan se trece de la consumul de boabe fierte la cel de turte coapte, preparate din cereale sfărâmate. Încă din perioada 2500-2000 î.e.n., popoarele din Orientul Mijlociu (asirienii, evreii şi egiptenii), preparau un aluat de consistenţa redusă, frământat în cuve mari de pământ, fermentat sau nefermentat şi uscat sub formă de turte la soare sau copt (mai târziu), în cuptoare. În funcţie de starea socială a consumatorilor se stabileau sorturile de făină: şrotul de grâu - pentru poporul de rând; făina cernută - pentru stăpânii de sclavi şi făina foarte fină, de cele mai multe ori îmbogăţită cu fructe (smochine, curmale) - pentru faraoni şi cler.

Grecii au perfecţionat tehnologia pâinii prin îmbunătăţirea calităţii şi lărgirea gamei sortimentale. Din izvoare istorice se cunosc peste 72 sortimente incluzând pâine din secară, ovăz, fasole (pentru sǎraci) pâine dietetică fabricată cu adaos de miere, lapte şi ulei (pentru bogaţi), pâine picantă pentru ospăţuri, frământată cu vin etc. De la greci, aceste sortimente s-au transmis la romani, care au transformat fabricarea pâinii intr-un proces organizat pe mai multe faze: cumpărarea grâului, măcinarea cu cernerea făinii, prepararea, divizarea, modelarea şi coacerea aluatului şi vinderea pâinii pe baza de cântărire şi control.

Apariţia industrializării, a aşezărilor suprapopulate, rafinarea gusturilor în alimentaţie, a făcut ca, din secolul XIX, să se treacă la mecanizarea şi automatizarea proceselor din morărit şi panificaţie, la modificarea sistemelor şi principiilor tehnice. Actualmente sunt in curs de utilizare tehnologiile moderne de frământare, fermentare, coacere şi ambalare a produselor de panificaţie, introducerea automatizării şi computerizării fluxurilor tehnologice din morărit şi panificaţie.

În ţara noastră, primele unităţi de panificaţie de tip industrial au fost construite de către armată (manutanţele), la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX, iar după primul război s-au fondat unităţi mari, dotate cu malaxoare şi cuptoare încălzite cu abur (Dampf). Producţia de panificaţie realizată în Timișoara era recunoscută în toată regiunea. În afară de patru mori mai mici, aici mai erau trei mori mari, cu aburi, precum moara Elisabeta, cea mai mare din oraş. Aceasta a funcţionat din anul 1869, ca proprietate a Societăţii morilor cu aburi din Banat, iar în 1880 a cumpărat-o Societatea morilor cu aburi Elisabeta din Budapesta şi a funcţionat ca filială a acesteia până în anul 1909. Moara ocupa o suprafaţă de 14 890 de metri pătraţi, avea o linie ferată industrială cu o lungime de un kilometru, iar puterea electrică a motoarelor cu aburi şi electrice era de 900 de cai putere. Asigura munca pentru 280 de muncitori şi 40 de funcţionari. Se măcinau anual 475.000 de chintale de grâu, din care o parte pentru export. Mai târziu, producţia anuală depăşea 600.000 quintale, din care 450.000 făină, iar 150.000 pentru furaje. Prin mărimea fabricii, a producţiei şi dotarea sa excepţională, ocupa un loc prestigios între morile din provincia ţării.

Funcţională din anul 1869, Moara cu aburi „Pannonia” era cea mai veche şi dădea de lucru la 55 de muncitori. De altfel, din morile de apă timișorene s-au construit primele două stabilimente ale Primei Societăţi Mecanice, vestitǎ prin cifre de afaceri uriaşe. Morile au fost puse în funcţiune în anul 1863 şi dădeau de lucru la 200 de oameni, în medie. Pentru utilizarea raţională a energiei apelor begheiului se făceau pregătiri tehnice. Era planificată o instalaţie centrală de turbine, care să poată acţiona nu numai morile, ci şi iluminatul electric şi tramvaiele.

La acea vreme, zona dintre Gară şi Canalul Bega putea să fie numită şi platforma industrială. Imediat lângă Gară se afla moara cu aburi “Hungaria” fostă “Pannonia”, construită în 1869 peste drum de Gară. Moara cu aburi “Hungaria”, societate pe acţiuni, a pornit în anul 1910. Producea făină albă şi neagră, tărâţe şi gris. Era construită pe o suprafaţă de 800 de metri pătraţi. Puterea de acţiune o furniza o maşină cu aburi de 600 de cai putere de tip tandem. Lucra cu o sută de muncitori şi se măcinau zilnic o sută de chintale de grâu. Făcea şi export, mai ales în Austria. Moara a devenit apoi o societate pe acţiuni, care s-a numit “Bega”. În anii 80 ai secolului 19, acţionari principali erau Karl Steiner, Michael Magori şi Johann Rödig. După intrarea în funcţiune din 1910, s-au construit mai multe clădiri anexă, a fost legat stabilimentul de Gară cu linii de cale ferată industrială, lucra cu 150 de muncitori şi s-a montat o instalaţie de fabricat paste făinoase pentru producţia de macaroane, tăiţei şi alate paste făinoase, acţionată de o maşină cu aburi de 600 de cai putere. Acţionar principal era Societatea pe Acţiuni de Bănci şi Comerţ Szana, iar director al morii era Moritz Körper.

Moara cu aburi Pannonia

2 MOTIVAREA TEMEI DE PROIECT

De ce ar trebui sa consumam porumb?

Porumbul este o sursa buna de fibre, vitamina B1, acid folic, vitamina C si acid pantotenic (B5) si el contine mai multe oligoelemente cum ar fi beta-criptoxantin, luteina, saponine, alcaloizi, fitosteroli, stigmasterol, acid malic, acid tartric, acid oxalic si acid maisenic cu proprietati benefice pentru bolile de inima si lupta impotriva cancerului.

In raport cu faina de grau, faina de porumb este mai bogata in grasimi si zaharuri si contine cantitati moderate de potasiu si fosfor. Asemenea orezului, nu contine gluten, si din acest motiv, porumbul este bine tolerat si de persoanele care sufera de celiachie (boala celiaca). Este sarac in doi aminoacizi esentiali, lisina si triptofanul; prin urmare, pentru o masa echilibrata, porumbul ar trebui combinat cu legumele care contin respectivii aminoacizi.

Uleiul de germeni de porumb este un ulei usor, bogat in grasimi nesaturate (acidul linoleic si acidul oleic), pretiosi nutrienti, dar prezenti numai daca extragerea uleiului, s-a efectuat la rece.

Faina de porumb poate fi macinata fin sau cu granule mai mari (pasat pentru sarmale de post), poate fi integrala sau rafinata. In gastronomie, faina de porumb este utilizata in general pentru prepararea mamaligii, dupa numeroase retete, in afara de utilizarea ei la prepararea dulciurilor.

Stiuletii mici si fragezi ai porumbului dulce se consuma fierti sau copti la cuptor, in timp ce boabele mai mari, fierte, se consuma in ciorbe de legume si salate (in comert se gasesc si in cutie) si la prepararea unor specialitati de pizza.

Pop corn-ul sau “boabele de porumb saltarete” sunt graunte de porumb, care, sub efectul caldurii sar, formand astfel niste bilute de consistenta spumoasa si culoare alba, care, sarate, se consuma ca gustare. In general este un produs industrial, si se vinde in pungute in mai multe varietati.

Remedii terapeutice

Intreaga planta a porumbului a fost folosita mult timp de indienii americani in scopuri medicale. Ceaiul din matase de porumb este un remediu pentru problemele diuretice: urinare dificila, dureroasa sau frecventa. Malaiul fiert in lapte se aplica pe arsuri, inflamatii, umflaturi. Amidonul de porumb, aplicat ca pudra, poate ameliora ranile usoare. Mamaliga amestecata cu ulei de ricin sau ulei de porumb este folosita pentru a vindeca iritatiile pielii.