Nutriția persoanelor în varstă

INTRODUCERE.MOTIVAŢIA ALEGERII TEMEI

Calitatea vieţii este în strânsă legătură cu menţinerea sănătăţii orale, parte a sănătăţii generale de care este influenţată sau pe care o influenţează, având în final, un impact deosebit asupra stării psihice şi integrării sociale.

În dietoterapie se pot da multiple exemple de regimuri alimentare din care ne vom rezuma la câteva. Observaţiile experimentale l-au determinat pe UMBER să preconizeze, la începutul secolului XX, un regim hiperglucidic – regim de protecţie hepatică – cirozele hepatice. Nu s-au obţinut ameliorări în urma acestui regim[1].

VIDAL şi ARCHARD la sfârşitul secolului trecut şi începutul sec. XX au recomandat regimul desodat în cirozele decompensate, regim ce rămâne valabil şi astăzi, cu corecţiile necesare[2,4]. Constatările lui GILLMAN asupra numărului mare de ciroze din Africa de Sud – consecinţă a subalimentaţiei proteice - au dus la ideea regimului hiperprotetic în bolile de ficat[4]. În urma cunoştinţelor acumulate, părerile în privinţa acestor regimuri sunt contradictorii. La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX s-au prescris regimuri de menajare mecanică a stomacului prin semiînfometări, dar acestea accentuau contracţiile de foame ale stomacului. În ultimii ani s-a ajuns la un punct de vedere ştiinţific în ceea ce priveşte atitudinea dietetică în tratamentul ulcerului şi a altor boli de stomac.

Ultimele decenii ale secolului XX se caracterizează din punct de vedere demografic prin sporirea ponderii populaţieiîncadrate in grupa a-III-a de varsta, fapt ce determina o atenţie sporita problemelor complexe si foarte variate ale acestui grup populaţional.

Persoanele de vârsta a treia prezintă o serie de particularităţi nutriţionale care orientează examenul clinic, paraclinic, diagnosticul şi planul de tratament protetic. Procesele generale de îmbătrânire determina o serie de caracteristici care aparţin fenomenelor biologice, psihologice, sociale, cu o patologie, de asemenea speciala, generala şi cu manifestări la nivelul sistemului stomatognat.

Alimentaţia, poate să se reflecte asupra sănătăţii, duratei vieţii şi bineînţeles, a confortului vieţii, având în vedere că aportul de alimente constituie un factor legat de plăcerile existenţei.

Într-o alimentaţie corectă, nu are importanţă deosebită cantitatea de alimente ingerate ci asigurarea unei varietăţi a acestora şi a unui amestec corespunzător de alimente.

Din punct de vedere al statusului nutritional s-a constatat ca vârstnicii au nivele ale nutrienţilor sub limitele admise În acest context populaţia vârstnica având un risc crescut pentru un deficit nutritional.

Patologia complexa şi multipla a vârstnicului reprezintă o sursa de handicapuri şi invalidităţi responsabile de evoluţia procesului de îmbătrânire. Este necesară o bună evaluare gerontologică ce cuprinde totodată si un bilanţ nutritional pentru depistarea precoce a afecţiunilor generale şi a tratamentului lor. Un rol important in evoluţia biologica a pacienţilor îl reprezintă regimul alimentar individual.[4]

Gerontologia creează premisele unei abordări specifice vârstnicului in context bio-psihosocial cu profund impact asupra inserţiei acestuia încercuitul social, fără a eluda crearea unui cadru adecvat grefat pe cerinţele actuale ale calitatii vietii.[7]

Deficientele nutriţionale la vârstnici sunt o realitate, deoarece denutriţia si subnutriţia, stresul oxidativ si patologia cronica contribuie la o influenţate a stării de sănătate. De aceea de efectele diverselor carente nutritive ce pot determina îmbolnăviri la nivelul cavitaţii orale,si ca urmare a prezentei unor factori supradaugati, ne-am ocupat in capitolele acestei lucrări.

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND NUTRIŢIA PERSOANELOR IN VÂRSTĂ

I.1 TRANSFORMĂRI FIZIOLOGICE ASOCIATE CU VÂRSTA

Recunoaşterea modificărilor fiziologice care survin la toate nivelele de organizare împreună cu procesul de îmbătrânire este esenţială. Declinul fiziologic se amplifica în a cincea decadă de viaţă, câteva mărimi fiziologice modificându-se foarte puţin (ex. viteza de conducere a miocitelor cardiace) în timp ce altele suferă modificări semnificative (ex.debitul plasmatic renal).

Nu toate organele îmbătrânesc în aceeaşi măsură şi cu aceeaşi viteză.

In ceea ce priveşte procesul de îmbătrânire s-au formulat chiar si anumite teorii, teoria stresului fiind una dintre ele, pe care o vom enunţa mai jos.[8]

Teoria stress-ului postulează că stresul din viaţa zilnică are ca rezultat uzura şi distrugerea celulelor şi ţesuturilor organismului. Pe măsură ce persoanele îmbătrânesc ele se schimbă. Stresul zilnic şi stilul de viaţă afectează starea de sănătate. Factorii de stres fizic, precum şi factorii psihici de stres, duc la apariţia unui răspuns din partea organismului. în elaborarea acestui răspuns intervin sistemul nervos şi cel hormonal. Stresul prelungit poate duce la terminarea rezervelor organismului, lăsându-1 slăbit, îmbătrânit şi vulnerabil pentru boli. Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc ei îşi pierd capacitatea de adaptare, procesele de refacere devin totmai puţin eficiente şi o solicitare excesivă poate scurta viaţa organismului la modificări externe şi interne.

Îmbătrânirea cerebrală

Creierul, ca toate organele corpului, răspunde atât de factorii genetici cât şi de mediu care îi cresc sau îi diminuă capacitatea. Una din provocările studierii creierului a reprezentat distingerea modificărilor determinate de îmbătrânire şi modificările date de boli şi de modificările induse de factorii extrinseci de tipul regimului alimentar.

Normal creierul suferă unele modificări odată cu vârsta. Pe de o parte scade fluxul cerebral. Pe de altă parte scade şi numărul neuronilor cerebrali. Când numărul celulelor nervoase dintr-o anumită parte a creierului scade, atunci sunt afectate auzul şi vorbirea.

Pierderea neuronilor din altă parte a creierului poate afecta funcţia cognitivă sau memoria.

Scăderea numărului de neuroni din creierul posterior determină tulburări de echilibru.[7]

Se cunoaşte că pierderea funcţiei cognitive şi a memoriei, care apar odată cu îmbătrânirea, se atribuie în mare parte factorilor extrinseci, controlabili, de tipul regimului alimentar, dar pot exista şi alte cauze, de tipul tumorilor cerebrale. În cazuri precum boala Alzheimer, cauza este genetică.