Obiceiuri Alimentare în Inducerea Litogenezei Biliare

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

Din cele mai vechi timpuri, omul a fost preocupat de alimentaţia sa, de relaţia acesteia cu starea de sănătate şi starea de boală.

Actual se pune tot mai acut problema dacă omul este capabil să-şi adapteze dieta la nevoile nutriţionale sau nu, în condiţiile unei abudenţe extraordinare şi a posibilităţilor crescute de a- şi procura alimentele.

În acest context s-a născut o teorie care se bazează pe faptul că diferitele specii, inclusiv cea umană s-au perpetuat şi s-au dezvoltat normal de-a lungul mileniilor fără să fi existat cineva care să le înveţe cum să se hrănească (teoria self selecţiei).

Teoria self selecţiei – este aceea că organismul are capacitatea de a-şi adapta consumul la nevoile nutriţionale. Această teorie este valabilă numai în măsura în care în alimentaţie se folosesc produse naturale sau mai puţin prelucrate, iar caracteristicile mediului ambiant relativ stabile, ceea ce permite organismului să capete o experienţă transmisă filogenetic şi ontogenetic.

În societatea modernă, omul acţionează însă profund atât asupra alimentelor cât şi a mediului încojurător.

Noile condiţii de viaţă şi muncă au modificat nu numai natura alimentelor ci şi trebuinţele nutritive ale populaţiei. Azi, consumatorul este expus unor grave dezechilibre cantitative şi calitative datorită scăderii cheltuielii de energie şi măririi solicitării sale nervoase pe de o parte şi apariţiei de produse alimentare concentrate, rafinate, precum şi a diverselor stimulente ( băuturi alcoolice, cafea, ceai), pe de altă parte.

Faptul că adaptarea biologică nutriţională a organismului la noile condiţii de mediu se face într-un ritm mai lent decât modificările social-economice şi alimentare, se reflectă puternic în structura patologiei umane. Astfel se poate constata o creştere alarmantă în ultimele decenii şi cu deosebire în ţările puternic industrializate a frecvenţei bolilor cronice degenerate, de nutriţie şi neadaptare.

În etiopatogenia acestor stări morbide, modul de alimentaţie ocupă un loc important. Astfel, în ultimul deceniu s-au realizat numeroase studii prin care să se poată decela o serie de factori de risc ai mai multor boli. Cunoaşterea lor oferă date utile în stabilirea diagnosticului precoce, în profilaxia bolii şi chiar în conduita de tratament.

Litiaza biliară este foarte răspândită, fiind boala cea mai frecventă a tractului biliar ( mai mult de 90% din afecţiunile veziculei biliare), şi în acelaşi timp una din afecţiunile cele mai des întâlnite din patologia digestivă.

Calculii biliari sunt descrişi încă din antichitate – scrierile lui Sylvaticus menţionează calculii biliari în anul 314 î.e.n. (prima lor înregistrare scrisă). La o mumie din Valea Nilului, datând aproximativ din anul 100 î.e.n s-a găsit vezivula biliară plină cu calculi.

PARTEA GENERALĂ Capitolul I: Introducere

În a doua jumătate a secolului nostru litiaza biliară a devenit o problemă de dimensiuni socio-economice în unele ţări şi la unele grupe etnice datorită prevalenţei sale foarte crescute. Adevărata răspândire a litiazei biliare e necunoscută. Ea e adesea descoperită incidental la un examen ecografic, radiologic, intraoperator sau necroptic şi aproximativ 50-80% din cazuri evoluează latent.

Factorii de risc ai litiazei biliare au format obiectul a numeroase studii în ultimii ani. Între aceştia se atribuie un rol aparte alimentaţiei, admiţând că regimurile alimentare hipercalorice favorizează litogeneza, în vreme ce regimurile hipocalorice protejează împotriva formării calculilor.

Deci , problema esenţială care se pune în alimentaţie este de a realiza un echilibru permanent şi dinamic între ceea ce organismul metabolizează sau pierde în diverse stări fiziologice sau patologice şi ceea ce primeşte prin alimente.

Printr-o alimentaţie ştiinţifică, raţională, bine adaptată la necesităţile fiecărui individ în parte (funcţie de vârstă, sex, corpolenţă, intensitatea activităţii fizice sau intelectuale, condiţiile mediului ambiant: cald , frig, diverse noxe), multe din bolile cronice şi complicaţiile lor pot fi evitate sau atenuate.