Extras din licență
CAPITOLUL I
Specificul culturii egiptene
I. 1 Evoluţia istorică a civilizaţiei egiptene
Egiptul antic a fost unul dintre cele mai vechi leagăne de civilizaţie umane. S-a dovedit a fi totodată leagănul de artă cu cea mai lungă durată din antichitate. Istoria civilizaţiei Egiptului antic are o continuitate uşor de urmărit, în cele trei milenii de la sfârşitul mileniului al IV-lea î.e.n., când Egiptul este constituit ca stat, până în secolul al VI-lea î.e.n. când, în 525 î.e.n. invazia perşilor pune capăt dinastiei saite şi totodată, culturii Egiptului antic.
„Apărut în deşert, Egiptul era la o suficientă distanţă de tulburările Orientului Apropiat. După ce s-a constituit civilizaţia egipteană s-a dovedit a fi destul de stabilă, conservatoare şi longevivă. Deşi au existat schimbări în viaţa ţării, acestea au fost atât de lente, încât popoarele antice vedeau Egiptul ca o societate misterioasă, fără vârstă.”1
Egiptul este ţara cea mai veche din lume, iar vechimea şi măreţia sa, precum şi misterul care l-a învăluit timp îndelungat au stârnit întotdeauna un interes deosebit- o ţară recunoscută astăzi ca fiind izvorul viu al civilizaţiilor clasice şi de care suntem prin urmare, în parte, dependenţi.
Egiptul a reprezentat cel mai lung parcurs cunoscut până astăzi al unei civilizaţii originale, care a rezistat influenţelor străine, reprezentând o ideologie, un întreg sistem de gândire, zămislit treptat pe malurile Nilului şi care a oglindit înalta spiritualitate a unui popor deosebit.
Un istoric grec a denumit foarte inspirat Egiptul ca „Darul Nilului”. Locurile propice aşezărilor oamenilor erau pe malurile fluviului Nil care parcurge sute de kilometri prin deşert, vărsându-se în Marea Mediterană printr-o deltă. Spre deosebire de alte râuri, Nilul se revarsă şi se retrage anual, lăsând în urmă un sol foarte bogat, fertil, astfel încât cei care au trăit acolo, au putut construi un sistem de irigare bine proiectat. Indirect fluviul Nil a contribuit la realizarea capodoperelor arhitecturale fără precedent. Primele izvoare scrise ale istoriei Egiptului datează din anul 3000 î.e.n., din vremea când Menes sau Narmer, regele Egiptului de Sus (de Sud) prin cucerirea Egiptului de Jos (Delta) a unit cele două state.
De-a lungul istoriei Egiptului s-au succedat 33 de dinastii iar istoria civilizaţiei şi culturii egiptene poate fi divizată în şase mari perioade:
1. Sfârşitul mileniului al IV-lea – 2800 î.e.n.- dinastiile I şi a II-a- perioada predinastică
2. 2800- 2400 î.e.n., Imperiul vechi- dinastiile III-X.
3. 2400- 1600 î.e.n. Imperiul de mijloc- dinastiile XI-XIV (spre 1700 î.e.n. domnirea Hicsoşilor care au fondat dinastiile a XV-a şi a XVI-a.
4. 1600- 1080 î.e.n., Imperiul nou (dinastiile a XVII-a – XX-a).
5. 1080- 525 î.e.n. Dinastiile XXI- XXV. Slăbirea şi decăderea imperiului.
6. 525- 332 î.e.n. renaşterea saită (dinastiile XXV-XXX).
Între anii 332- 30 î.e.n., s-a afirmat perioada elenistică sau ptolemeică iar între 30 î.e.n.- 395 e.n., perioada romană; în anul 641 este afirmată dominaţia islamică, perioadă în care Alexandria rămâne capitala Egiptului- una dintre plăcile turnate ale civilizaţiei mediteraneene.
Sistemul politic al statului sclavagist egiptean s-a bazat, la început, în dinastiile I- II, pe dictatura regalităţii şi apoi în perioada dinastiei a III-a până în timpul dinastiei a XXX-a, de-a lungul celor trei milenii de existenţă, pe cea a imperiului.
„Era necesară, pentru ca organizarea statului egiptean să reuşească, de centralizarea puterii, ceea ce a dus, în cele din urmă la agregarea unor societăţi prestaţionare (sau tributare). Primele concentrări de putere- ilustrate de cele dintâi construcţii monumentale- sunt templele şi palatele, ale căror depozite şi ateliere vădesc exercitarea unui control asupra proceselor de producţie; aceste nuclee palaţiale aveau şi o funcţie redistributivă. Aceste structuri socio-politice vor modela marile civilizaţii orientale.”2
Elementul fundamental care conferă unitate marilor civilizaţii orientale nu este de natură culturală, ci de natură structurală.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Imagini ale Puterii in Orientul Antic.doc