Domnitorul Vasile Lupu - sprijinitor al vieții culturale și bisericești în secolul al XVII-lea

Prefaţă

Faptele domnitorilor ţării noastre au preocupat de-a lungul timpului pe mulţi istorici care au scris tomuri întregi de cărţi despre faptele lor minunate. Unii dintre aceşti voievozi s-au bucurat de o mai multă atenţie iar despre alţii încă nu s-a scris îndeajuns.

Aceste gânduri m-au frământat înainte de a alege această temă şi prin urmare m-am decis să cercetez o perioadă destul de instabilă a istoriei ţării noastre, şi anume secolul al XVII-lea care a însemnat în plan politic succesive schimbări de domni al căror scop nu era altul decât de a se îmbogăţi cât mai repede. Aceste frământări au influenţat negativ respectiva perioadă şi probabil că acesta este motivul pentru care nu s-a bucurat de o cercetare aprofundată.

Printre domnitorii acestei perioade care s-au afirmat prin realizările lor se numără Matei Basarab în Ţara Românească şi Vasile Lupu în Moldova. În lucrarea de faţă voi încerca să surprind câteva aspecte mai importante din viaţa şi activitatea domnitorului Vasile Lupu precum şi influenţa sa asupra vieţii culturale şi bisericeşti.

Lucrarea cu titlul „Domnitorul Vasile Lupu sprijinitor al vieţii culturale şi bisericeşti din secolul al XVII-lea „ este structurată în trei capitole. Primul capitol „Vasile Lupu – personalitate complexă a vremii” încearcă să redea câteva date despre originea domnitorului, precum şi situaţia Moldovei în contextul politic al vremii. În capitolul al doilea „Influenţa domnitorului Vasile Lupu asupra vieţii bisericeşti din prima jumătate a secolului al XVII-lea” structurat în patru subcapitole va fi prezentată atitudinea domnitorului faţă de problemele Bisericii Ortodoxe, măsurile luate precum şi relaţiile cu ierarhii vremii. În ultimul capitol am surprins „Contribuţia domnitorului Vasile Lupu la viaţa culturală a Moldovei secolului al XVII-lea”, redată în patru subcapitole, fiecare prezentând aspectele înnoitoare aduse în această perioadă.

Introducere

Toate popoarele din jurul Daciei îşi cunosc data precisă când au devenit creştine, cu anul şi uneori chiar cu ziua, căci toate au adoptat noua religie târziu, din calcule politice, minuţios chibzuite. Poporul nostru însă, nu o poate preciza deoarece nu are „certificat de botez”. S-a născut creştin, în mod spontan, natural, odată cu formarea romanităţii sale, la a cărei desăvârşire creştinismul popular şi-a adus contribuţia cea mai de seamă. Noi suntem romani fiindcă suntem creştini şi suntem creştini fiindcă suntem romani.

Istoria bisericească a poporului român şi-a găsit întotdeauna făuritori printre voievozii şi ierarhii acestui neam care prin credinţa lor nestrămutată au contribuit la afirmarea identităţii naţionale şi la păstrarea adevăratei credinţe în faţa celor ce au venit să ne schimbe bunele rânduieli.

Printre aceşti oameni care au adus o perioadă de glorie la zbuciumata istorie a patriei se află Vasile Lupu, un om de o deosebită măreţie care prin aspiraţiile sale de a deveni unul dintre urmaşii strălucitorilor împăraţi de la Constantinopol, va influenţa pozitiv evoluţia spirituală şi culturală a Moldovei.

Cu toate că la origine nu era moldovean, prin ambiţie, inteligenţă şi străduinţă, reuşeşte repede să se afirme în rândurile boierimii, asimilând uşor trăirile şi spiritualitatea oamenilor de aici deoarece nu era străin de ele, tatăl său fiind din regiunea Epirului, cu siguranţă l-a crescut şi botezat în legea ortodoxă.

Odată ajuns domn al Moldovei, va reuşi să se menţină vreme de aproape două decenii, timp în care se va afirma ca un rafinat diplomat, lucru ce nu era uşor în contextul politic internaţional, Moldova fiind înconjurată de mari puteri politice care ar fi vrut oricând să-şi alipească acest teritoriu.

În plan religios, cel mai important eveniment din perioada domniei sale va fi cu siguranţă sinodul de la 1642 ţinut la Iaşi, care va aduna pentru prima dată pe pământ românesc trei ramuri ale ortodoxiei: români, ruşi şi greci, şi va aproba una dintre cele mai importante mărturisiri de credinţă ale ortodoxiei, cea a lui Petru Movilă, mitropolit al Kievului. În scurt timp după ce a ajuns la domnie va juca un rol foarte important în conducerea vieţii religioase ortodoxe din limitele hotarelor pontice ale fostului imperiu bizantin. Sub aceste aspecte, capitala Moldovei va deveni un fel de mic Constantinopol, de unde voinţa nestrămutată a domnitorului va impune ordine într-o lume dezorganizată şi dezbinată.

Secolul al XVII-lea va înregistra un curent inovator în cultură, în mare parte datorat domnitorului care prin relaţiile sale cu ţările vecine va reuşi să aducă în Moldova o tiparniţă ce va imprima primele cărţi tipărite în limba română, va aduce meşteri şi pictori pentru ctitoriile sale. Datorită lui va fi tipărit primul cod de legi care va aşeza Moldova înaintea multor state europene în ceea ce priveşte istoria legiuirilor tipărite.

I .Vasile Lupu-personalitate complexă a vremii

Secolul al XVII-lea înseamnă noi şi stăruitoare eforturi ale ţărilor române pentru a-şi menţine şi consolida poziţiile pe cât posibil în conjunctura dominaţiei Înaltei Porţi şi-a unor repetate presiuni militare şi politice ale marilor imperii care le înconjurau. Ocupanţii scaunelor domneşti, atât din Moldova cât si din Ţara Românească erau aleşi de Înalta Poartă şi interesul turcilor era ca domnii să fie schimbaţi cât mai des deoarece aceştia trebuiau să plătească sume mari de bani în schimbul tronului. Acestui fapt i se datorează desele schimbări de domni, ajungându-se până acolo încât într-un an să fie trei domnitori. Situaţia economică dezastruoasă, administraţia care era alcătuită în majoritate de greci care aveau unicul scop de a se îmbogăţi cât mai repede i-a determinat pe boierii pământeni să se răscoale de mai multe ori pentru a-i alunga pe domnitori din scaun.

În 1633 în fruntea unei asemenea mişcări a boierilor pământeni se afla Lupu Vornicul, viitorul domn Vasile Lupu. El era originar din Epir, dintr-o familie aşezată în ţările române de mai mulţi ani, ceea ce-i îngăduia să ia partea vechilor privilegiaţi împotriva clientelei domneşti venite recent din imperiu .

Asupra familiei sale şi a perioadei din tinereţe informaţiile păstrate până astăzi sunt destul de obscure, chiar contradictorii. Despre tatăl său Nicolae Coci se presupune că ar fi fost grec sau albanez, originar din Epir unde fusese arnăut şi din pricina unei răscoale la care se pare că a luat parte, se refugiază împreună cu alţi arnăuţi în Bulgaria, în localitatea Arbănaşi în jurul anului 1597 .

Nicolae Coci a fost adus în Ţara Românească de către Radu Mihnea cel ce avea să ocupe pe rând tronul Ţării Româneşti şi al Moldovei în anul 1601 .

Coroborând toate informaţiile se poate trage concluzia că Vasile Lupu s-a născut în intervalul anilor 1596-1597, locul naşterii sale fiind Ţara Românească la Târgovişte, probabil, deoarece tatăl său era mare dregător, aici fiind şi îngropat în biserica Stelea, pe care Vasile Lupu o reface în 1645, nu numai în semn de împăcare cu Matei Basarab ci şi ca un omagiu adus memoriei tatălui său: ”…Io Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu domn al Ţării Româneşti, am făcut hramul Învierii Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului Iisus Hristos pe care-l făcuse înainte, Stelea negustorul unde zace şi trupul părintelui meu Nicolae Vel Agă” .Se pare că Vasile Lupu avea patru surori: Ilinca, Marga, Ana şi Ecaterina, precum şi trei fraţi: Gavril Hatmanul, Gheorghe Paharnicul şi un oarecare Costea despre care n-avem informaţii .