Femeia în Moldova la sfârșit de secol XVIII început de secol XIX

Introducere

Prin lucrarea de faţă am urmărit aprofundarea cunoştinţelor despre locul şi rolul femeiei în Moldova secolului XVIII şi începutul secolului XIX, aşa cum ne sunt arătate aceste poziţii, de către mărturiile rămase în scris, de la cei care au trăit în acele vremuri.

Ţările Române din afara arcului carpatic au cunoscut atât în secolul al XVIII-lea, cât şi la începutul secolului al XIX-lea, acea nouă substanţă a ierarhiei politice, care în conştiinţa românească persistă cu o conotaţie negativă sub numele de regim fanariot.

Caracterizat în primul rând prin faptul că sultanul Imperiului Otoman deţine dreptul de a numi domnitorii celor două Principate româneşti, domnitori recrutaţi din rândurile familiilor greceşti din mahalaua Fanar, am putea considera că acest regim a favorizat şi contactele, din ce în ce mai dese, cu Poarta, deci cu lumea orientală.

Totodată, ne aflăm în epoca în care casa de Habsburg, Rusia şi Imperiul Otoman îşi dispută interesele de hegemonie sau de control asupra unor anumite regiuni. Conflictele dintre aceste trei puteri au afectat şi viaţa din spaţiul românesc, constituind totodată un catalizator al relaţiilor comerciale sau diplomatice, secrete sau oficiale, cu adversarii otomanilor.

Moldova şi Ţara Românească, având doar un rol secundar în jocurile politice din epocă şi beneficiind de un statut de autonomie – ce-i drept, mai mult internă – în raport cu suzeranul lor (care le plasa în Casa Păcii), au constituit un teren favorabil deplasărilor de la şi către Istanbul.

Lucrarea este structurată în patru capitole şi zece subcapitole aşa cum se vede în cuprins, pe parcursul cărora am încercat să cunosc câteva dintre trăsăturile esenţiale ale femeiei moldovence în trecerea dintre secolele XVIII şi XIX.

În primul capitol, am prezentat imaginea pe care şi-au făcut-o despre femeile moldovence din secolul al- XVIII- lea şi începutul secolului XIX, atât cei care au trăi alături de ele, cât şi cei care au fost în trecere prin aceste locuri.

La începutul secolului al XIX-lea, în regiunea dintre Carpaţii Orientali şi Nistru nu existau oraşe de tip occidental, iar marea majoritate a aşezărilor – cu excepţia oraşelor Iaşi şi Galaţi – „nu erau decât nişte târguri, mai mult sau mai puţin mărunte”

De-a lungul acestei perioade, singura „instituţie” românească ce s-a păstrat nealterată a fost tradiţionalul târg, practica întâlnirilor periodice cu mediul rural – sub forma târgurilor săptămânale sau a iarmaroacelor anuale – a dat un rost negustorilor şi meşteşugarilor din interiorul centrelor administrative, reuşind să salveze peste timp firavele comunităţi urbane.

Introducere

Începutul secolului al XIX-lea va găsi aceste comunităţi lipsite de autonomie, vlăguite economic sub povara unei fiscalităţi excesive, ocupând o suprafaţă teritorială redusă şi, cu puţine excepţii, alcătuite dintr-un număr foarte mic de locuitori.

În continuarea studiului, am încercat să realizez modul în care vedeau femeile din Moldova, sentimentul dragostei, în acea epocă, aşa încât m-am axat pe principalele forme ale acestui sentiment: dragostea matrimonială, conjugală şi parentală. M-am oprit asupra „sondării” dimensiunii afective de acum mai bine de două veacuri, potrivit percepţiei din afara şi dinlăutrul vieţii de familie.Tratarea acestui aspect ne permite o cunoaştere mai profundă a realităţii sufleteşti, chiar din interiorul ei, în centrul atenţiei noastre se vor afla cuplul, legal sau ilegal constituit, cu „avatarurile” pe care acesta le cunoaşte, poziţia femeii într-o lume predominant masculină, relaţia acesteia cu morala, legile, constrângerile şi prejudecăţile timpului şi ale mediului social (urban) în care elementul feminin se manifestă. Am avut de asemenea în vedere, iubirea din perspectiva raportului dintre laic şi religios, modul cum evoluează acest sentiment dinspre medievalitate spre modernitate.

În capitolul trei am studiat ideea sexualităţii acestora, în contextul condiţiilor şi principiilor care existau la momentul de răscruce dintre cele două secole studiate. Fascinaţia „fructului oprit” se dovedeşte o permanenţă pentru lumea românească veche, dar nu numai pentru ea, atracţia exercitată de păcat străbate timpurile, de la păcatul săvârşit de primii oameni până în vremurule noastre, abaterea de la normalitate şi încălcarea legii sunt frecvent întâlnite şi în societatea de azi, aşadar tema nu este lipsită de actualitate şi de interes nici pentru noi, cei care trăim într-un prezent profund desacralizat.

Problemele legate de patrimoniu şi drepturile lor de proprietate, legate de zestre şi pământ au făcut subiectul capitolului patru.

Demnă de a fi analizată ni s-a părut poziţia Bisericii şi a Statului cu privire la manifestarea primelor semne de încălcare a eticii creştine şi a ordinii sociale, relaţia de colaborare pe care cele două autorităţi o întreţin pentru eficientizarea controlului asupra stării de moralitate a societăţii.

Am încheiat lucrarea cu concluziile pe care le-am tras studiind aceste date şi pot spune că viaţa cotidiană în Veacul de Mijloc nu curge lin şi uniform, ea este marcată de o instabilitate care se manifestă din exterior sau/şi din interior, este perturbată fie de dezastre naturale: cutremure, molime, secete, fie de intruziunea păcatului ce îmbracă diverse forme: războaie, acte de cruzime, crime sau desfrâu, lăcomie, excese de tot felul, această agresiune a răului se reflectă în starea moravurilor, în sensibilitatea şi mentalitatea membrilor societăţii de atunci.