Interferența Mișcărilor Studențești cu Mediul Politic în Iași 1919-1924

Introducere

Studențimea română s-a afirmat ca forţă civică și conștientă în multiple planuri și cu diferite obiective în perioada imediat următoare înfăptuirii dezideratului de veacuri al națiunii române: România Mare. Implicarea studenților a avut la origini mai ales considerente de ordin moral apărând ca o tentativă de reașezare a lucrurilor pe făgașul lor normal. Iașul, ca prim centru universitar românesc, a fost teatrul pe seama căruia studențimea a interpretat un rol cheie. Scopul demersului nostru este tocmai reliefarea trăsăturilor Afortului depus de mișcarea studențească din Iași într-un intervat cuprins între anii 1919-1924.

Am ales aceste două repere cronologice pentru că, 1919, este anul în care se revine la ,,școală’’, cu tensiunile inerente oricărui nou început de viața postbelică în general, iar 1924 reprezintă un punct maxim între două planuri pe care se va concentra analiza noastră: planul studențesc și cel politic.

Interesul pentru acest subiect este viu și se manifestă în mai multe forme ca urmare a doi mari factori: tendința de înlăturare a rudimentelor ideologice care au viciat analiza istorică pană in 1989 și importanţa conferită prin faptul că rezolvarea dilemelor legate de această chestiune poate sprijini formarea unor noi interpretări legate de evenimentele ulterioare anului 1924.

În acest sens, am utilizat criteriile tematic şi cronologic oferind statutul cel mai important primului dintre ele.

În legatură cu istoriografia subiectului abordat se impun câteva precizări. Mai întâi, lucrările speciale dedicate înainte de 1989 analizei fenomenului studențesc din perioada respectivă au prezentat schematic o versiune în care ,,bunii’’, adică studenții de orientare comunistă erau victimele celorlalți, a ,,răilor’’, adică a studenților de orientare naționalistă şi antisemită. Apoi, perioada 1919-1924 a fost redusă la statutul de preambul al mișcării de dreapta de mai târziu, idee care se regăsește în unele încercări de analiză moderne ale fenomenului. Tocmai de aceea ne-am propus evidențierea particularităților chestiunii în cauză și a intervalului temporar vizat.

Nu am fi putut reuși acest lucru fără apelul la excepționalele informații oferite de documentele aflate în Direcţia Judeţeană a Arhivelor Statului Iași, Fondul Rectorat Universitatea ,,Al.I.Cuza’’. Totodată, starea de spirit din epocă am încapsulat-o prin intermediul rândurilor rămase de la unii participanți la evenimente, precum și folosirea perioadelor din acea vreme. În sfârșit, tot ca sursă primară în documentația noastră de mare importanță a fost culegerea de documente editată de domnii Scurtu și Troncotă.

Având în sursele indicate până acum destule elemente care să ne permită concretizarea demersului inițiativei noastre am împărțit lucrarea noastră în patru capitole.

Primul capitol conține încercarea de a creiona o imagine de ansamblu a celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea. Totuşi, nu ne-am oprit la principalele momente din viaţa politico-socială a statului român, ci la prezentarea unei părţi mai sensibile a istoriografiei, şi anume la ,,problema evreiască’’. De asemenea, era de neconceput scrierea acestei lucrări fără prezentarea principalilor naţionalişti români şi a o parte din acţiunile lor.

Al doilea capitol este dedicat prezentării debutului de viață universitară interbelică în Iași între anii 1919-1921. Acest interval a fost o perioadă tulbure cu numeroase tensiuni între membrii celor două facțiuni ale tineretului studios: naționaliștii și comuniștii. În vreme ce primii se aflau încă la începutul organizării, beneficiind de sprijinul a doar câțiva membrii ai corpului profesoral (A.C. Cuza, C. Şumuleanu, I. Găvănescul), cei de extrema stângă luaseră un avânt datorat influenței pe care o exercita revolutia bolșevică din Rusia (exercitată prin intermediul grupului de studenți din Basarabia, precum și a atitudinii pro-comuniste a majorității profesorilor universitari. În aceste condiții au avut loc confruntări, o grevă eșuată și o excludere a principalului lider naționalist, Corneliu Zelea Codreanu.

A doua parte a capitolului nostru am rezervat-o înfăţişării convulsiilor care au caracterizat mișcarea studențească în timpul marii greve din 1922-1923. Am încercat să prezentăm semnele care anunțau o asemenea acțiune de proporție, precum și motivațiile celor care au declanșat-o. În opinia noastră, greva din anul universitar 1922-1923 a fost prima mare inițiativă cu caracter naționalist din perioada interbelică și prin faptul că a avut loc în mediul universitar. Tocmai de aceea, în viitor membrii Legiunii Arhanghelului Mihail s-au revendicat de la ,,generația de la 1922’’.

Cel de-al treilea capitol se concretizează pe continuarea în plan politic a luptei studențești. Deși în acea vreme un număr important de studenți comuniști și-au dezvoltat activitatea revoluționară în cadrul organizațiilor de extrema stângă, cel mai mare impact pentru istoria ulterioară a României l-a avut translația masiva a liderilor studențimii naționaliste către mediul politic. În acest sens, am prezentat constituirea Ligii Apărării Naționale-Creștine și aportul studenților la realizarea acestui lucru. Totodată, am relevat interferența celor două planuri și radicalizarea manifestă a tineretului care a dus la tentativa de asasinat din 1923-1924.

În sfârşit, ultimul capitol constituie şi partea a doua a lucrării noastre, aici prezentându-se metode şi strategii didactice tradiţionale şi moderne de predare-învăţare,evaluare. Am scos în evidenţă câteva aspecte esenţiale ale principalelor metode tradiţionale şi apoi cateva facilitati de utilizare a tehnicii moderne ca mijloace didactice acum accesibile tuturor. Evaluarea este o etapă de final, dar cu o importanţă majoră pentru aprecierea rezultatelor elevilor, precum şi a muncii depuse de profesor, aşa că am evidenţiat şi cateva strategii moderne folosite în desfăşurarea acestui proces.

Capitolul I

PROBLEMA EVREIASCĂ. NAŢIONALIŞTII ROMÂNI

Receptată în perioadă ca reală problemă a societăţii româneşti din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, chestiunea evreiască a inflamat şi mai mult spiritele odată cu lucrările Congresului de pace de la Berlin, când presiunile orchestrate de marile puteri, în favoarea evreilor au pus sub semnul îndoielii confirmarea internaţională a independenţei. Intervenţiile diasporei evreieşti nu au făcut decât să radicalizeze sentimentele antievreieşti, internaţionalizând o chestiune de ordin intern. Transformarea s-a produs, după cum arăta istoricul Gheorghe Platon, prin implicarea Alianţei Israelite Universale, societate fondată în 1860 la Paris, cu scopul de a promova şi apăra drepturile civile şi libertatea religioasă a evreilor În contextul reconsiderării ideilor şi tendinţelor internaţionaliste, a internaţionalismului de diversă factură, Ilie Bădescu propune o altă perspectivă - decăt cea clasică - ce descrie un nou tip de abordare. Noua tendinţă, nu doar că nu exclude relaţia de interdependenţă dintre naţionalism şi globalism, ba mai mult, identifică raporturile determinant-complementare dintre ethosul etno-cultural şi religios pe de o parte şi „reţelele secrete internaţionale” ale secolelor XIX şi XX, ca societăţi secrete-vehicul ale ideilor globaliste şi globalizante, pe de altă parte. Mesajul lui A. Crémieux, preşedintele Alianţei Israelite Universale, fost ministru de Justiţie în guvernul revoluţionar din Franţa anului 1848, îndemn trimis coreligionarilor săi, este citat ca argument al primei “insurecţii naţional-religioase la scara continentului european, legată incontestabil de mişcarea de emancipare a evreilor”

Participarea armatei române la războiul ruso-turc din 1877, efortul de război, operaţiunile militare de succes întreprinse de tânăra oştire română la sud de Dunăre, sacrificiile în oameni şi materiale ale României, dădeau speranţe factorilor de decizie şi domnitorului Carol I pentru recunoaşterea independenţei statului român. Recomandările Congresului de la Berlin privind acordarea cetăţeniei evreilor, au declanşat replici dure şi virulente luări de poziţie, din partea oamenilor politici ai vremii şi în general din partea opiniei publice, la adresa neloialităţii comunităţii evreieşti faţă de tânărul stat român. O astfel de reacţie cvasi-unanimă poate fi explicată prin frustrarea resimţită de cercuri largi ale societăţii româneşti, care au văzut că efortul de război, jertfele şi victoriile tinerei armate române din războiul pentru cucerirea independenţei, sunt puse sub semnul echivocului de către cancelariile occidentale, influenţate de organizaţii oculte şi cu scopuri obscure.