O biografie medicală, socială și politică

Introducere

Lucrarea de față intitulată ”Dr. Nicolae Minovici(1868-1941). O biografie medicală, socială și politică” dorește să expună viața și activitatea profesorului dr. Nicolae Minovici, în contextul dezvoltării serviciilor de asistență socială. Intenționez să evidențiez în următoarele capitole experiența unei personalității ce a făcut parte dintr-o familie cu idealuri bine urmărite- familia Minovici. Am ales această temă din dorința de a crea o imagine amplă și reală asupra istoriei medicinei și a asistenței sociale prin prisma expunerii realizărilor profesionale ale eugenistului dr. Nicolae Minovici. Atât cultural cât și social, acesta a lăsat o amintire deosebită în rândul societății datorită puterii de muncă și de persuasiune pe care l-a demonstrat în timpul vieții. Este un subiect de interes, deoarece „pentru istoria medicinii românești moderne, familia Minovici poartă calitatea de întemeietori și ctitori.”

O biografie a lui Nicolae Minovici devine semnificativă atunci când avem în discuție evoluția mișcării eugeniste și evoluția științei românești moderne. Este esențială din perspectiva modului în care acesta a reușit să impună un mod de viață în rândul comunității și să exploateze calitățile cetățenilor, fiind convins că fiecare are ceva de oferit. Sunt de părere că cea mai mare realizare a eugenistului Nicolae Minovici a fost întemeierea instituțiilor desemnate în ajutorul societății precum: Societatea Salvarea, cu anexele ei: Spitalul de Urgență și Școala Samariteană. „Destinul familiei Minovici este o succesiune de gesturi altruiste față de contemporani și cu puternice ecouri în posteritate. O succesiune de gesturi care încă mai reverberează” . Modul în care Nicolae Minovici, membru al unei familii de clasă mijlocie, izbutește să se desprindă de satul natal din Râmnicul Sărat și să se împlinească atât pe plan profesional, cât și spiritual, este urmărit pe parcursul celor patru capitole ale acestei lucrări.

În ceea ce privește primul capitol, acesta abordează aspectele teoretice cu privire la conceptul de eugenism și biopolitică, fixând, totodată, contextul în care apar și se dezvoltă serviciile medicale și de asistență socială în spațiul european, dar și românesc. Se subliază încadrarea doctorului Nicolae Minovici în categoria eugeniștilor români, care au pus în practică măsuri de modernizare și îmbunătățire în domeniul medical.

În capitolul al II-lea este prezentată viața și evoluția profesională a profesorului doctor Nicolae Minovici, pornind de la perioada traită în mahalaua „Vatra” din Râmnicul Sărat, continuând cu studiile efectuate la București și Berlin, urmând funcția de primar și ajungând în ultimele zile ale vieții sale, răpus de durerile cancerului laringian.

De-a lungul capitolelor III si IV, se amintesc cele mai importante realizări atât pe plan social, cât și științific ale personalității Nicolae Minovici. Se urmărește cronologic activitatea desfășurată de acesta în cadrul Biroului de Asistență prin Muncă, apoi în cadrul Societății Salvarea și nu în ultimul rând, în cadrul Muzeului de Artă populară denumit „Dr.Nicolae Minovici”, în care acesta a reușit să colecționeze produse de artizanat din toate zonele țării. Prin toate acestea, profesorul a reușit să finalizeze un program social bine gândit pentru evoluția capitalei, care se afla în acea perioadă într-o situație deplorabilă din cauza problemei cerșetorilor și a vagabonzilor. În ceea ce privește lucrările științifice intitulate „Tatuajurile din România” și „Studiul asupra spânzurării”, acestea definesc o anumită perioadă semnificativă din viața lui Nicolae Minovici, cele mai importante fiind prezentate în cel de-al IV-lea capitol. Cele două subliniază aspecte din domeniul medicinei legale și medicinei sociale, fiind unice prin prisma prezentării experiențelor incomparabile în lume înteprinse de profesorul Nicolae Minovici.

În ceea ce privește metologia, această lucrare s-a bazat pe cercetarea calitativă, analizând tematica cu ajutorul culegerii și interpretării datelor științifice. Pentru a atinge obiectivele cercetării, s-au consultat în cadrul bibliotecilor și a Arhivelor Muzeului de Artă din București ”Dr. Nicolae Minivici”, lucrări de specialitate, articole și colecții. Prin toate acestea, lucrarea prezentată își demonstrează originalitatea cu ajutorul conținutului textului și al fotografiilor ce reliefează istoria memorabilului om de știință, Nicolae Minovici.

CAPITOLUL I - Teoria eugenismului și statul biopolitic

i. Despre educație medicală și instituțiile specializate, înainte de 1918

Domeniul sănătății a fost abordat de către statul român încă din 1830, atunci când prin Regulamentele Organice au fost adoptate o serie de măsuri care stabileau îngrijirea medicală și păstrarea igienei. De asemenea, din cauza problemelor legate de igienă și a epidemiilor apărute pe front, în timpul Războiului de Independență, a fost necesară implementarea serviciul special de ingrijire medicală. Astfel, în contextul razboiului, sistemul de sănătate sub conducerea statului a putut să devină real. Odată cu trecerea timpului, prin implicarea elitelor medicale printre care amintim Nicolae Minovici, Victor Babeș și Ioan Cantacuzino, legislația în ceea ce privește fondurile alocate de către stat pentru acest domeniu a fost dezvoltată.

Un exemplu ce poate să descrie îmbunătățirea sistemului medical este adoptarea Legii Cantacuzino din anul 1910, prin care statul susținea înființarea unei rețele de instituții care să slujească problemelor din domeniul sănătății publice.

O astfel de inițiativă, cu îndrumarea lui Napoleon al III-lea, este înființarea primei școli de medicină națională denumită „Facultatea de Medicină din București” de către Carol Davilla, italian, absolvent al Facultății de Medicină din Paris.

În prima parte a secolului al XIX-lea, științele naturii nu reprezentau un subiect de maxim interes pentru instituțiile educaționale. După perioada Războiului de Independență(1877-1878) se conturează ideea de educație medicală, acesta inovație fiind preluată din străinătate odată cu plecarea românilor la cursuri de specialitate. Un exemplu ce poate susține această afirmație este doctorul Nicolae Minovici care a acordat interes pe lângă domeniul umanist și disciplinelor științifice, precum medicina și chimia.

Revenind în țară, Nicolae Minovici, urmat de alți medici au încercat să implementeze și pe meleagurile natale educația vecinilor. Evaluând educația medicală românească în contrast cu celalate țări precum Anglia, Franța, Germania, se constată cu siguranță o evoluție lentă și limitată, însă această realizare evidențiază nume importante în plan internațional precum: Victor Babeș, Nicolae Minovici și Iuliu Moldovan.