Titu Maiorescu - rolul personalității politice reflectat în curicula școlară

INTRODUCERE

Invăţământul liceal în România în perioada actuală

Şcoala mileniului III şi-a deschis porţile sub auspiciile reformei curriculare, declanşate la sfârşitul unui mileniu, cu multiple căi de extindere, aprofundare, dezvoltare, desfăşurare şi de finalizare într-un început de mileniu. Acest proces complex şi de durată antrenează în derularea sa tot ceea ce reprezintă personalul din învăţământul românesc: instituţiile cu specialiştii şi managerii lor, educatori, învăţători, profesori. Lor se adaugă membrii parteneriatului educaţional: familia, biserica, instituţiile neguvernamentale, fundaţiile culturale, etc.

În acest context, învăţământul românesc a cunoscut o transformare profundă privind conţinutul conceptual, structurile organizatorice şi pregătirea resurselor umane. Acestea se regăsesc în noul Curriculum Naţional , care cuprinde noi planuri de învăţământ, programe şcolare, editarea unor anuale noi, alternative şi alte materiale auxiliare pentru elevi şi cadrele didactice.

Perioada parcursă până în prezent a reprezentat un moment de reconstrucţie democratică a şcolii pe baze noi, care au avut menirea să redea posibilitatea fiecărui individ să beneficieze în mod real de dreptul său la instruire şi educaţie, de calificare profesională corespunzătoare noilor condiţii şi posibilităţi ce le poate oferi o societate liberă, democratică şi demnă, a unei şcoli ce are la bază cerinţele fundamentale, reale şi de perspectivă în materie de instruire şi educaţie.

Democratizarea învăţământului însemnă asigurarea unor posibilităţi şi şanse egale tuturor elevilor de a urma orice tip de şcoală, spre care aspiră, în funcţie de aptitudinile de care dispun.

Pentru realizarea acestui deziderat, şcoala trebuie să fie o instituţie care să îmbine un înalt grad de flexibilitate cu înalt grad de selectivitate. Şcolii îi revine sarcina de a pregăti un om capabil să vină în întâmpinarea nevoii de schimbare, capabil s-o anticipeze, să o dorească, să se pregătească pentru ea. Învăţământul va trebui să înscrie printre preocupările sale principale dezvoltarea maximă a potenţialului de aptitudini, prin asigurarea unei modalităţi sociale bazate pe realizarea individuală, prin dezvoltarea însuşirilor pozitive de caracter şi personalitate, prin crearea acelor condiţii care să-i permită viitorului cetăţean nu numai să se pregătească teoretic pentru viaţa socială, ci să aplice practic cele dobândite teoretic. În acest context, se impun o serie de măsuri care să vizeze: redefinirea finalităţilor şi a obiectivelor învăţământului, esenţializarea, actualizarea, corelarea conţinuturilor, activizarea metodologilor didactice, evaluarea actului didactic cu sens reglator pentru întreaga activitate, formarea şi perfecţionarea eficientă a cadrelor didactice.

De asemenea, învăţământul trebuie să răspundă nevoilor de vârstă, motivaţiilor si intereselor individuale ale elevilor, să favorizeze dezvoltare lor într-un climat afectiv, psihologic şi ecologic propice.

La baza realizării obiectivelor trebuie să stea principiul preluării şi îmbinării elementelor tradiţionale progresiste cu experienţa pozitivă a şcolii democratice în general.

Procesul educaţional este un act de socializare, de culturalizare, de formare şi de dezvoltare a personalităţii, dus la îndeplinire de echipa didactică în deplin acord cu idealul educaţional al şcolii româneşti actuale, ideal care vizează dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, formarea personalităţi autonome şi creative.

Pentru realizarea idealului educaţional – dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţi umane, formarea personalităţii autonome şi creative – planurile de învăţământ şi programele şcolare trebuie să conţină acele discipline, domenii, teme şi probleme care să asigure componentele finale proiectate. Astfel, profesorii vor avea în vedere realizarea funcţiilor ciclului liceal urmărind îndeplinirea obiectivelor propuse de acestea privind conţinuturile şi prevederile generale formulate, care constituie norme obligatori pentru activitatea didactică.

Cunoaşterea idealului educaţional nu e suficientă pentru realizarea lui. Trebuie urmată de acţiune didactică logică şi coerentă, de perseverenţă, consecventă, principialitate, de pasiune şi de conştiinţa profesională. Toate acestea nu se afişează, ci se demonstrează prin rezultatele obţinute de elevii dirijaţi pe parcursul traseelor de învăţare şi de educare.

Obiectivele reprezintă elementul de bază al programei şcolare. Pornind de la obiective se pot gândi formele de realizare care să permită atingerea lor şi probele de evaluare care să ne arate dacă obiectivele au fost atinse. În acest sens, s-a propus elaborarea de manuale alternative, care să arate cum anume se poate face trecerea de la programele moderne la practica didactica didactică. Manualul trebuie să exercite o influenţă pozitivă asupra ceea ce învaţă elevul. El trebuie să prezinte elemente de cunoaştere a realităţilor reciproce dintre funcţia informativă cea de autoformare, prin mutarea accentului de pe dobândirea cunoştinţelor, pe însuşirea activă a deprinderilor.