Viața Politică în România între 1990 și 1996

Ceea ce m-a motivat în alegerea acestei teme de licenţă cu o periodizare atât de recentă, a fost chiar gradul de noutate al deznodământului celor şase ani postdecembrişti care au reprezentat pentru România căutarea şi alegerea unui nou drum propriu de dezvoltare, atât pe plan intern cât şi internaţional. Poate că aceşti primi şase ani de după revoluţia din 1989 au fost insuficienţi pentru a se crea o nouă societate civilă, cu o mentalitate schimbată pentru ca democraţia să aibă cu adevărat şanse, dar a fost un nou început în care statul s-a transformat în tolerant al reprimării violente, iar cetăţenii acestuia au devenit treptat actanţi sociali responsabili.

Colapsul regimului dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu din 1989 a fost primit de întreaga populaţie cu o imensă uşurare şi mari speranţe. Dar moştenirea de patru decenii şi jumătate de regim comunist, apãsãtoare moştenire a domniei arbitrare şi de megalomanie a lui Ceauşescu, ca şi rezistenţa vechilor structuri şi mentalităţi, s-au dovedit a fi mult mai puternice decât şi-au imaginat politicienii şi analiştii din ţarã şi strãinatate în primele luni euforice de libertate.

Perioada de tranziţie s-a dovedit a fi mult mai dificilã şi mai dureroasã decat pãrea a fi la început.

Trãind vreme de decenii, începând cu 1948, sub dictatura unui singur partid (Partidul Comunist Roman), după 1989 România a fost martora apariţiei subite a mai mult de 150 de partide politice. Aceatã situaţie a fost generatã de hotãrârile generoase adoptate de noile autoritãţi în 1990 potrivit cãrora un nou partid politic avea nevoie de numai 250 de semnãturi pentru înregistrare la tribunal. Principiul pluralismului politic a fost inclus în noua Constituţie adoptatã.

Tipic României a fost reînfiinţarea, imediat după căderea regimului lui Ceauşescu, a celor douã partide istorice care au dominat viaţa politicã între cele douã rãzboaie mondiale: Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat şi Partidul Naţional Liberal, care au fost scoase în afara legii de regimul comunist în 1947, ca şi înfiinţarea de partide după criteriul etnic (Uniunea Democraticã a Maghiarilor din România). Viaţa noilor partide politice a fost marcatã de frecvente diviziuni şi reuniri, în special în cazul Frontului Salvãrii Naţionale şi a Partidului Naţional Liberal.

Dificultãţile de ordin economic, înrăutaţite de lipsa unui program de reformã radical şi rapid, revenirea a multor reprezentanţi ai fostei nomenclaturi comuniste în fruntea vietii politice şi administrative, în absenţa unui proces al regimului comunist, tensiunile sociale şi politice cu ieşirile de o extremă violenţa (cele trei mineriade), întrebãrile persistente asupra evenimentelor neclarificate legate de trecutul recent (1989-1991), au avut un impact negativ asupra vieţii politice interne şi a stricat imaginea României în media internaţionalã