Zidirile domniei Regelui Carol I - politici culturale, monumente istorice și strategie edilitară

Introducere

Prin lucrarea de faţă am urmărit aducerea aminte de ceea ce a însemnat pentru ţara noastră, zidirile Domniei Regelui Carol I., politicile culturale, monumentele istorice şi strategia edilitară.

După scurta domnie a lui Alexandru Ioan Cuza, în anul 1866 a fost adus la putere, tânaărul de 27 de ani, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.

Carol s-a născut la Sigmaringen, în ziua de 7/20 aprilie 1939, fiind al doilea fiu al Principelui Carol Anton de Hohenzollern-Sigmaringen şi al soţiei sale, Josefina.

Instaurarea acestei dinastii străine era dorită din următoarele motive: menţinerea şi consolidarea statutului naţional, creşterea prestigiului european, întărirea autonomiei şi nu în ultimul rând încetarea luptelor pentru domnie, atât de acerbe, care măcinaseră de veacuri viaţa politică a românilor.

La 10 Mai 1866, Carol a sosit la Bucureşti, capitala României, acest moment a reprezentat naştera Dinastiei, şi, în acelaşi timp începutul unei perioade de profunde schimbări în societatea românească.

România avea, la acea vreme, statut de ţară aflată sub suzeranitate turcă, principele Carol, primind titlul de Domnitor, a jurat credinţă în faţa adunării parlamentare.

Alegerea lui Carol ca prinţ domnitor în România era sprijinită de Franţa prin Napoleon al III-lea, dar şi de Prusia prin cancelarul Otto von Bismark.

Primii ani ai domniei, nu au fost prea uşori pentru Carol, domnitorul s-a adaptat destul de greu la agitata viaţă politică a Principatelor Unite, fiind, în jurul anului 1870, la un pas de abdicare.

Lucrarea este structurată în cinci capitole principale. În capitolul de debut am încercat să prezint prima şi cea mai importantă contribuţie a acestui prim monah al tărilor romaneşti, privind societatea, economia, cultura şi toate celelalte efecte vizibile asupra ţăriinoastre.

În capitolul doi am făcut o scurtă prezentare a activităţii de restaurare a bisericilor, mănăstirilor şi monumentelor din patrimoniul naţional, la care, Carol I a avut o contribuţie însemnată , în perioada celor 48 de ani de domnie.

Capitolul următor l-am consacrat aducerii în prim plan a reşedinţelor regale şi clădirile administrative din perioada domniei sale, iar în continuare am studiat amenajările edilitare care au fost remarcabile acelei perioade, având în vedere, momentul apariţiei primelor străzi şi a fântânelor arteziene.

În concluzie, importanţa regelui Carol I în istoria României nu mai trebuie demonstrată. A fost un domnitor vrednic, comandant al oştirii romaneşti pe câmpul de luptă, precum vitejii voievozi din timpurile noastre eroice, un foarte bun gospodar al ţării şi un ctitor de mari aşezăminte culturale

Capitolul 1. Cea dintâi zidire

1.1. Societate

Carol I a fost întemeietorul Statului român modern, tot aşa cum 10 Mai este ziua de naştere a Statului european independent şi suveran, cu numele de România.

Regele Carol a fost deschizător de drumuri, el a înfăptuit în România timp de patruzeci şi opt de ani una dintre cele mai durabile dezvoltări din istoria noastră, fondând instituţiii vitale, dând contur identităţiii noastre şi statornicind securitatea naţională.

Evaluarea domniei lui Carol I se poate face mai simplu: dacă luăm criteriile de bază ale Uniunii Europene și NATO vom vedea că, în ciuda limitărilor vremii, Carol apare surprinzător de european: fondator de instituţii de bază ale Statului, promotor al profesionalismului în politică, societate şi economie, strateg şi reformator al Forţelor armate, încurajator al puterii soft (cultură, politică externă, tradiţiii, specific naţional), voce europeană prin excelenţă, puterea exemplului personal, creator de proiecte civice, întăritor al suveranităţiii în paralel cu adaptarea la jocul regional, participant cu trupe la alianţe militare continentale.

Puterea unei societăţi nu stă doar în politică, destinul unui naţiuni nu este scris doar de conducătorii ei, iar devenirea societăţii nu este creionată doar de minţile care-o iluminează, aşa se explică, de ce, Biblioteca Fundaţiei Carol I, continuă să existe după mai bine de nouăzeci de ani şi este tot atât de frumoasă precum în prima zi, fiindcă memoria, precum şi aportul direct al societăţii profunde sunt esenţiale în orice epocă.

Carol I a fost proclamat ca domn, la 10 mai 1866, si de atunci a rămas în conştiinţa naţională această dată ca fiind ziua regalităţii. Prin Constituţia de la 1866 - Noua lege fundamentală a statului, are un puternic caracter burghez-liberal şi naţional.

Elaborate cu sprijinul direct al regelui Carol I, libertăţile publice şi cetăţeneşti erau proclamate pe baza principiilor revoluţiei franceze din 1879 şi a celei româneşti din 1848-1849, ele garantau: libertatea gândirii şi dreptul de exprimare, de întrunire şi asociere, libertatea individuală, se asigură, totodata, dreptul de exil politic, România fiind şi o sprijinitoare a popoarelor vecine, în lupta pentru libertate.

Presa se bucură de o nestingherită libertate, garantată de introducerea tribunalelor cu juraţi şi nu există cenzură sau cauţiune, constitutia introducea ca principii ale vietii politice: suveranitatea natională, titlul statului fiind România, guvernarea reprezentativă şi

responsabilă, sistemul parlamentar bicameral şi monarhia ereditară.