India

CAPITOLUL I. SCURTĂ ISTORIE A INDIEI

Istoria Indiei este mai puțin lizibilă decât civilizația indiană. Fapt datorat mai multor principii: prima este aceea că indienii nu au dat niciun fel de importanță timpului care trece și nici evenimentelor care îi marchează curgerea. În India nu se regăsește nimic genul lucrărilor lui Tucidide și Tacit sau al cronicilor din Evul Mediu. India rămâne, până în epoca britanică, un simplu un nume dat unei regiuni geografice. Înainte de această epocă, nu a existat niciun imperiu stau stat (asemenea celui roman, chinez) care să fi avut o continuitate într-un cadru spațial delimitat să fii putut astfel să constituie obiectul unei istorii. De asemenea, nu a existat aici nici un oraș care, asemeni Romei, să fi fost, în mod explicit și constant, centrul lumii indiene, și în urma căruia să ne fie rămas niște ruine. Pe teritoriul numit azi India a existat o civilizație, dar nu se poate vorbi o civilizație a Indiei care să poată fi caracterizată de o istorie proprie. Una din dintre însușirile de bază ale acestei părți de lume rezidă tocmai din faptul că limitele acestei civilizații nu au coincis nicicând cu granițele vreunui stat. Civilizația indiană, considerată în diversitatea sa, depășește cu mult perimetrul statului ce poartă astăzi numele de „ India”, dar și pe cel al fostului Imperiul al Indiilor. Limitele civilizației indiene clasice nu au fost niciodată fixe: „India” vedică se întinde între Câmpia Indusului și o parte din Câmpia Gangelui. India reformatorilor ( Buddha, Jina) cuprinde întreaga vale a Gangelui. În secolul VI e.n., hinduismul și budismul avansează înspre regiunile pe care astăzi se află state precum Indochina, Birmania, Indonezia. Civilizația indiană trebuie gândită în afara cadrelor și a reperelor organizării statelor contemporane.

Faptul că civilizația indiană nu s-a organizat niciodată sub forma unui imperiu nu a împiedicat totuși construirea unor regate.

Absența istoriei nu este întâmplătoare deoarece dezinteresul este o caracteristică specific culturală și reflectă un aspect esențial al civilizației indiene, o civilizație în care cuvântul istorie, așa cum noi îl înțelegem, nu există. Faptul acesta a fost adesea remarcat.

Cu toate acestea există numite domenii în care suntem bine informați. Astfel, textele sanscrite consacrate dharmei își concentrează întregul efort expunerii ideologiei sociale. Vreme de 2.000 de ani, indienii nu au înceta să descrie și să justifice printr-o literatură abundentă atât practica lor socială cât și o întreagă constelație de reprezentări politice, ideologice și intelectuale. Firește, poate acestea țin de sfera reprezentării și trebuie să fie supuse demersului de traducere și interpretare, datorită faptului că descrierea este sinceră dintr-o anumită măsură.

De altă parte, India au sosit, diverse motive, diverși călători. Ei au lăsat în urma lor mărturii scrise despre India reală, care constituie o bogăție neprețuită de documente. Este vorba despre povestirile ambasadorilor greci, ale pelerinilor budiști chinezi, ale călătorilor musulmani și ale primilor europeni. Ținând cont de dimensiunile spațiale și temporale imense, aceste informații sunt deopotrivă prea multe și prea puține. De asemenea se poate apela la numeroasele relatări ale observatorilor, care, în timpul perioadelor mongolă și colonială, dau câteva lămuriri în legătură cu situația anterioară.

Așadar, lumea actuală dispune de:

- documentație excepțională cu privire la mentalități, literatura, reprezentări și ideologii literare, filozofice și religioase. De asemenea, se va ține cont de faptul că deși conținutul documentelor este vechi, suportul pe care el ajunge la noi recentă.

- documentație mulțumitoare în domeniul artelor. Nefericire este foarte disparată. Dacă în privința documentelor din piatră, adică a templelor, și a statuilor dispunem de o mulțime de mărturii, în cazul locuințelor civile, documentația este, în măsura în care ea există, mult mai săracă.

- documentații foarte lacunară și, atunci când ea există, foarte greu de interpretat, referitoare la tot ceea ce ține de concret, de la viața economică din vechime până la condițiile de viață reale ale prinților și ale vulgului. Un interes aparte pentru teme ca viața materială ori istoria tehnicilor folosite, create și preluate în India la nivelul de specializare cerut de acestea, nu s-a făcut simțit decât în ultima vreme.

Dar, se poate afirma că istoria Indiei nu este cea a unei țări. Este istoria unei lumi, creatoare a uneia dintre cele mai fascinante civilizații umane. India poate fi deopotrivă tărâmul pe care s-au născut unele dintre cele mai vechi religii ale salvării - budismul și jainismul, dar și cel al unei mistici erotice care adesea a incitat imaginația occidentalilor. Aceasta este patria splendidei civilizații urbane descoperite de Harappa, creatoare a unui sistem de scriere care încă nu și-a dezvăluit secretul, precum contor pe care s-au născut tradițiile indo-arienilor, pe care în secolul al XIX-lea, savanții au descoperit ca fiind rude ale popoarelor europene.

În concluzie, se poate spune că ceea ce se cunoaște despre istoria politică a subcontinentului indian este adesea lipsit de importanță. Privind lucrurile în ansamblu, se poate observa că în cazul civilizații indiene clasice accesul la Zeu este mult mai ușor decât accesul la Cezar. În fața acestui tumult istoric și în fața acestei diversități culturale, care nu poate nici pe departe redată, este aceea că India rezervă atât în trecutul cât și în viitorul său nenumărate provocări pentru cei dornici să studieze fenomenul uman și cu siguranță, mistere neelucidate.

Numele India este derivat de la Indus, care este derivat din vechiul cuvânt persian Hindu, de la sanscritul Sindhu, apelativul local istoric pentru Râul Indus. Vechii greci se refereau la vechii indieni ca Indoi, oamenii de pe Indus.

Constituția Indiei și folosința obișnuită în hindi recunoaste deasemenea Bharat ca un nume oficial al aceluiași stat.

Al treilea nume, Hindustan, care înseamnă Pământul hindusilor, este persian la origine. Termenul era folosit din secolul 12, deși este folosit contemporan în inegală măsură.