Prusia și Unificarea Germaniei

Introducere

Prusia a fost considerată ca fiind cea mai recentă formaţiune statală situată pe teritoriul de astăzi al Poloniei de Nord - Vest și Germaniei de Est. Aceasta a avut capitala pentru ultima dată la Berlin. În anii de prosperitate a fost una din cele mai mari puteri ale Europei. De asemenea a cunoscut una dintre cele mai mari dezvoltări tehnologice din Europa acelei vremi.

Prusia devine independentă din secolul XVII până in 1871 când se creează Imperiul German. Otto von Bismarck este cel care înfiinţează cel de al II-lea Reich prin unificarea principatelor și regatelor germane, devenind primul cancelar al Germaniei.

Acest lucru, se poate spune, ca s-a datorat unui curs al istoriei favorabil pentru neamul prusac. Crearea Imperiului German îşi are izvorul într-o serie de evenimente istorice prezentate in cadrul lucrării de faţă, care poartă denumirea „Prusia şi unificarea Germaniei”.

Sfântul Imperiu Roman al Națiunii Germane a fost dizolvat neoficial în 1806 după abdicarea împăratului Francisc al II-lea în timpul războaielor napoleoniene. Chiar daca au existat problemele de ordin legal, administrativ și politic, datorate destrămării Imperiului, în cadrul popoarelor din regiunile germanofone ale vechiului imperiu exista o tradiție legală, lingvistică și culturală comună și au trăit experiențe similare în timpul Războaielor Revoluționare și Napoleoniene Franceze. Se poate spune ca liberalismul european a oferit o bază intelectuală pentru unificare prin contestarea modelelor dinastice și absolutiste de organizare socială și politică; datorită acestuia manifestarea în regiunile germane a pus accent pe importanța tradițiilor, educației și a unității lingvistice a popoarelor dintr-o zonă geografică. De asemenea din punct de vedere economic, înființarea Zollverein-ului (uniune vamală) prusac în 1818, și expansiunea sa spre includerea altor state din Confederația Germană, a redus competiția dintre state și din cadrul statelor.

Modelul sferelor de influență creat de Congresul de la Viena din 1814–1815 după Războaiele Napoleoniene a stabilit dominația austriacă în Europa Centrală. Totuși, negociatorii de la Viena nu au ținut cont de forța crescândă a Prusiei în rândul statelor germane, neprevăzând că Prusia avea să conteste supremația Austriei printre acestea. Acest dualism german a prezentat două soluții la problema unificării: așanumita Kleindeutsche Lösung, soluția Germania Mică (Germania fără Austria), sau Großdeutsche Lösung, soluția Germania Mare (Germania împreună cu Austria).

Istoricii nu au căzut încă de acord dacă Otto von Bismarck, prim-ministrul Prusiei, avea un plan de expansiune a Confederației Germane de Nord din 1866 spre a include și restul de state germane într-un imperiu, sau dacă el doar căuta să extindă puterea Regatului Prusiei. Pe lângă forța Realpolitik (a politicii reale) practicată de Bismarck, și alți factori au determinat mai multe protostate moderne să-și reorganizeze relațiile politice, economice, militare și diplomatice în secolul al XIX-lea. Reacțiile împotriva iredentismului danez și a naționalismului francez au furnizat puncte focale ale unității germanilor. Succesele militare în trei războaie regionale au generat entuziasm și mândrie, pe care politicienii le-au exploatat pentru a promova unificarea. Această experiență a fost ecoul realizărilor comune din timpul Războaielor Napoleoniene, în deosebi al Războiului de Eliberare din 1813–1814.

Unificarea Germaniei într-un stat național integrat politic și administrativ a avut loc oficial la 18 ianuarie 1871 în Sala Oglinzilor de la Palatul Versailles din Franța. Principii statelor germane de până atunci s-au adunat acolo pentru a-l proclama pe regele Wilhelm al Prusiei ca Împăratul Wilhelm al Imperiului German, în urma capitulării Franței după Războiul Franco-Prusac. Neoficial, tranziția statelor germanofone înspre o organizare federală s-a desfășurat de-a lungul unui secol de experimente. Unificarea a scos la iveală unele diferențe religioase, lingvistice și culturale între locuitorii noii țări, iar 1871 reprezintă doar un moment din procesul continuu de unificare.

In primul capitol sunt prezentate relatiile internationale in a doua jumatate a secolului XIX. Războiul franco-prusian din 1870-1871, în care Franţa a suferit înfrângere, a deschis o nouă pagină în istoria relaţiilor internaţionale.

Pe harta politică a Europei, în locul micilor stătuleţe feudale, a apărut puternicul Imperiu German, care, având un mare potenţial industrial în creştere, chiar din momentul apariţiei s-a manifestat ca un stat cu intenţii agresive. Impunându-i Franţei condiţii grele de pace, cercurile diriguitoare ale Germaniei urzeau planuri de a o supune. Condiţiile umilitoare ale păcii de la Francfurt au pregătit în Franţa terenul pentru revanşă. Anexarea de către Germania a Alsaciei şi Lorenei a transformat pacea într-un simplu armistiţiu până la momentul, când Franţa, întărindu-se, va putea cere teritoriile pierdute înapoi.

Cel de-al doilea capitol trateaza etapele in nasterea Germaniei. Germania isi va extinde sfera de influenţă asupra altor ţări, ceea ce a dus la agravarea contradicţiilor anglo-germane.

In ultimul capitol al lucrarii este prezentata situatia internationala dupa crearea Imperiului German.