Adverbul - Clasa lexico-gramaticală eterogenă

Gramatica limbii române, ediţia a II-a (2005), semnalează că orice descriere gramaticală presupune stabilirea unui cadru în alcătuirea căruia o componentă importantă o reprezintă unităţile cu ajutorul cărora se organizează expunerea. Pentru o descriere gramaticală realizată din perspectiva funcţionalităţii comunicative a limbii, unităţile lingvistice care se impun aproape de la sine sunt: cuvintele - semne lingvistice stabile care constituie elementul constructiv (materialul, mijloacele) - punct de plecare al procesului comunicativ, şi enunţul - produs final al activităţii verbale, formă de bază a comunicării umane.

Aceste două unităţi lingvistice, cuvântul şi enunţul, ca manifestări ale limbii aparţin domeniului semiotic, satisfăcând condiţia de semn lingvistic.

Potrivit DEX-ului cuvântul este o „unitate de bază a vocabularului, care reprezintă asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) şi a unui complex sonor”. Gramatica limbii române, ediţia I, definea cuvântul ca fiind: „[ ] o îmbinare de sunete (uneori un singur sunet) care are un înţeles şi care capătă în procesul comunicării diferite întrebuinţări gramaticale”. O altă definiţie propusă cuvântului precizează că: „este unitatea lingvistică semnificativă caracterizată prin succesiunea în ordine fixă a componentelor, nedislocabilă prin inserţia altor elemente şi cu relativă autonomie şi mobilitate în cadrul enunţului”.

Cuvântul aparţine sistemului - în calitatea sa de „semn lingvistic stabil” şi comunicării - ca parte a enunţului - text, rezultat din actul enunţiativ.

Ca parte a sistemului → cuvântul este implicat în diversele subsisteme configurate prin variatele tipuri de opoziţii.

Ca unitate lexicală → cuvântul aparţine vocabularului şi funcţionează în virtutea complexelor relaţii care organizează această parte a limbii. Cuvântul este înţeles, în general, la fel de toţi membrii unei societăţi date care sunt legaţi istoriceşte şi are o structură gramaticală în conformitate cu legile limbii respective. Aşadar, unitatea lingvistică „cuvânt” aparţine în egală măsură lexicului şi gramaticii.

În calitatea sa de component al lexicului, cuvântul reprezintă unitatea fundamentală a acestui compartiment, deosebindu-se de alte unităţi prin faptul că luat chiar şi izolat cuvântul spune ceva, are o semnificaţie. În calitatea sa de component al gramaticii se supune unor reguli cu privire la modificarea formei şi la îmbinarea lui în propoziţii.

Concret, cuvântul, unitate relativ independentă a limbii, este o formaţiune material-ideală complexă. El are drept componente : (a) forma sonoră articulată, exterioară; (b) conţinutul semnificativ, interior (semnificaţia). Caracterul unitar se manifestă la nivelul celor două planuri în mod diferit.

(a) La nivelul semnificantului componenta „fizică”, materială a unui anumit cuvânt este reprezentată de un element sau o secvenţă fonică, obligatoriu aceeaşi, ceea ce presupune asocierea, în aceeaşi ordine de succesiune, a aceloraşi unităţi fonice, condiţie satisfăcută numai în parte în cazul cuvintelor flexibile, fiecare formă flexionară deosebindu-se, cel puţin parţial de celelalte.

(b) La nivelul semnificatului unitatea este rezultatul cuprinderii într-un ansamblu global, prin amalgamare, a informaţiei complexe reprezentând sensul sau semnificaţia entităţii cuvânt. Caracterul autonom al cuvântului se manifestă în mobilitate, în capacitatea de deplasare a acestei unităţi a limbii în interiorul organizării „semnului extins” reprezentat prin enunţ.

Se costată că în calitate de unităţi lingvistice purtătoare de semnificaţie, cuvintele se asociază în procesul comunicării pentru a exprima şi pentru a transmite semnificaţii mai complexe. Astfel, datorită utilizării frecvente anumite grupări de cuvinte pot căpăta un anumit grad de stabilitate. Acest grad de stabilitate este simţit atât la nivelul expresiei, al asocierii de cuvinte, cât şi din punctul de vedere al semnificaţiei, pe care-ca grup - o reprezintă. Reluarea şi repetarea constantă în procesul de comunicare conferă grupului un caracter oarecum fixat şi favorizează trecerea de la statutul de combinaţie liberă (de cuvinte) la cel de unitate lingvistică (complexă) stabilă, evoluţie care explică apariţia cuvintelor compuse şi a locuţiunilor

Ca unitate semnificativă a limbii, cuvântul poate fi reprezentat printr-o realizare indivizibilă la nivelul unităţilor-semn sau printr-o grupare de unităţi semnificative minimale, a căror analiză pune în evidenţă unităţi fără semnificaţie intrinsecă, care nu aparţin nemijlocit nivelului semiotic al limbii, nu „comunică” decât participând la alcătuirea unor asocieri semnificative, de diverse extinderi. ÎnGramatica limbii române I se precizează că prin încadrarea în enunţ, cuvântul, unitate semnificativă abstractă dobândeşte valoare comunicativă prin raportarea lui punctuală la entităţi ale clasei pe care o reprezintă implicate ca referenţi la evenimentul care face obiectul comunicării. Inclus într-un context dat, cuvântul actualizează numai unul din sensurile cuvântului polisemantic. Partiţia care are în vedere modul specific de integrare a cuvintelor în structura enunţului conduce la organizarea lor în clase (lexico-) gramaticale: unităţi lexicale(cuvinte, locuţiuni) ale unei limbi date se grupează în clase în virtutea unor particularităţi comune şi / sau specifice de asociere în procesul de comunicare.

1.2. Dihotomia flexionară: flexibil vs. neflexibil

Clasificarea lexico-gramaticală cea mai veche şi mai răspândită este cea în părţi de vorbire. Acestea sunt categorii lingvistice şi gramaticale universale. Gruparea în „părţi de vorbire” este considerată ca asigurând cuprinderea tuturor cuvintelor unei limbii date într-un număr de clase diferenţiate prin particularităţi specifice care condiţionează şi permit cuprinderea lor în organizarea comunicării. Gruparea unităţilor lexicale în părţi de vorbire pune în evidenţă particularităţile gramaticale. Acestea se manifestă la nivel sintactic (ca posibilităţi de asociere) şi morfologic (sub aspectul variaţiei flexionare). Fiecare parte de vorbire este reprezentată prin clase de unităţi lexicale