Arhaisme

CAPITOLUL I

CONSIDERATII TEORETICE PRIVIND ARHAISMELE FONETICE GRAMATICALE SI DERIVATE IN STRUCTURA FRAZEOLOGISMELOR

1.1. Arhaismul – indiciu al frazeologizării

O dovadă peremptorie a faptului că orice element glotic face parte nu numai dintr-o structură proprie unei epoci anume, ci şi dintr-o structură constituită în timp, avînd un caracter de proces, sînt frazeologismele arhaice. Aceste expresii reprezintă formaţii cu o vechime de secole, evocînd imagini ale unor timpuri de mult apuse. De aceea în structura lor pot rămîne cristalizate „rudimente”lingvale, adică forme şi sensuri uzuale cîndva, dar învechite azi. Cu toate acestea, majoritatea frazeologismelor arhaice sînt sesizate totuşi ca elemente ce se înscriu organic în sistemul frazeologiei contemporane, iar limba română literară, deşi refractară infiltrării fenomenelor vetuste în sistemul său, admite existenţa unor astfel de elemente glotice ce nu se înscriu în perspectiva uzului actual.

Arhaismele din structura frazeologismelor, după cum am mai menţionat, sînt nişte elemente favorizate, deoarece au capătat o a doua viaţă. Prezenţa arhaismelor în cadrul frazeologismelor le atribuie acestora din urmă un grad înalt de coeziune a componenţilor în raport cu alte tipuri de îmbinări de cuvinte. Specificul lor rezidă în aceea că, în virtutea faptului că în structura lor există unităţi lexicale şi construcţii ieşite din uz, ele sînt sesizate de către vorbitori drept creaţii „noi”,necunoscute, al căror sens nu se deduce din semnificaţiile elementelor componente.

Menţinerea arhaismelor în structura frazeologismelor devine posibilă datorită sensului integral al frazeologismului. Sensul lui nu reprezintă suma semnificaţiilor componenţilor lui. În cazul frazeologismelor arhaice, faptul devine şi mai evident, din simplul motiv că o parte din elementele lor componente, în mod independent, nu sînt compatibile cu vreo semnificaţie în limba contemporană. Cu alte cuvinte, vorbitorul leagă direct frazeologismul de ideea generală pe care o exprimă acesta, fără a conştientiza semnificaţiile componenţilor lui. Deci forma internă a acestor frazeologisme, precum şi imaginea ce stă la baza lor, nu sînt sesizate şi descifrate astăzi, deşi frazeologismele nu sînt supuse arhaizării decît parţial.

Fiind reconstituite în conştiinţa vorbitorului de-a gata, e absolut lipsit de importanţă dacă există sau nu în componenţa frazeologismelor elemente arhaice, fie chiar şi incomprehensibile pentru vorbitorii limbii actuale. În cazul acestor frazeologisme, nu mai apare problema dacă unitatea lexicală respectivă îşi actualizează în cadrul expresiei sensul său de bază sau unul derivat. Vorbitorul este privat aici de posibilitatea de a stabili existenţa sau lipsa unor asemenea transformări semantice: el, pur şi simplu, memorizează şi reproduce expresia, fără a conştientiza semnificaţiile componenţilor. Bunăoară, frazeologismul a avea însemnat pe cineva (ceva) la catastif a păstrat în limba română actuală sensul de „a avea (a ţine) evidenţa faptelor cuiva (pentru a se răzbuna pe el)”. Prezenţa în componenţa frazeologismului a arhaismului lexical (catastif „registru, condică”) – necunoscut pentru cei mai mulţi vorbitori – face ca forma lui internă să fie incomprehensibilă, vorbitorii conştientizînd expresia ca o unitate lingvală integrală. Sau în frazeologismul a lua pe cineva la rost „a mustra pe cineva”, componentul rost îşi actualizează sensul său originar („gură”), arhaizat azi, cunoscut, în mare parte, numai de către specialişti. Acesta la fel e un motiv pentru care frazeologismul dat este interpretat ca un tot întreg, fără a putea fi dezmembrat în elemente componente. Frazeologismul a pune beţe în roate cuiva „a pune piedici” continuă a fi întrebuinţat şi azi de către vorbitori (deşi aceştia sesizează forma gramaticală roate drept una arhaică), întrucît frazeologismul e conştientizat ca ceva integral.

Asemenea frazeologisme, alături de a cădea în brînci, a băga pe cineva în boale, în doi timpi şi trei mişcări, a bate cîmpii, în (de) veci, a da ortul popii, a nu avea nici o leţcaie, a umbla cu plosca (cu minciuni) etc. sînt arhicunoscute de către toţi vorbitorii limbii române. Şi, actualmente, ele continuă a fi întrebuinţate foarte activ în limbă, deşi vorbitorii nu cunosc semnificaţiile unor elemente componente ale lor. Această „necunoaştere” însă nu reprezintă o stavilă în calea utilizării acestor expresii.

Cu toate că semnificanţii unităţilor lexicale din structura frazeologismelor fuzionează într-un tot întreg, totuşi se păstrează structura polinomică a semnificaţilor, ce constituie expresia materială a frazeologismelor. Menţinerea arhaismelor este favorizată şi de particularităţile formale ale frazeologismului: caracterul stabil, imuabil, precum şi de topica fixă a elementelor componente. Pe de altă parte, prezenţa elementelor arhaice contribuie la solidificarea relaţiilor de structură în cadrul îmbinărilor stabile de cuvinte, măreşte gradul de stabilitate şi de „rezistenţă” a componenţilor frazeologici, menţine topica fixă. Fiind nişte „exotisme” izolate de sistemul limbii actuale,

Arhaismele devin nişte nuclee care „atrag” celelalte elemente componente şi „cimentează” structura frazeologismului.

Pe lîngă aceasta, frazeologismul îndeplineşte în limbă o funcţie estetică, emotivă, caracterizîndu-se printr-o puternică valoare stilistică. „Iregularitatea” frazeologismului arhaic,

determinată de plasarea în afara normelor limbii actuale (prin perpetuarea unor fenomene glotice ieşite din uzul general) constituie o importantă sursă pentru expresivitatea frazeologismului. Doar un cuvînt ieşit din vogă şi, respectiv, neclar sau o formă gramaticală neobişnuită, deci, într-un anume fel, „exotică”, impune cititorul sau ascultătorul să-şi încordeze atenţia, întrucît îi „zgîrîie” auzul şi îi stimulează reacţia lui emotivă. Deci arhaismele (lexicale, fonetice, derivate, gramaticale) ce se conţin în structura frazeologismelor, prin faptul că sporesc expresivitatea acestora, reprezintă indici ai frazeologizării. Existenţa arhaismului în structura frazeologismului denotă că procesul de„cristalizare” a unei expresii a luat sfîrşit, ea căpătînd regim de unitate fixă, iar elementele ei componente se condiţionează reciproc, fără a mai putea fi dislocate.

Aşadar, elementele ieşite din uz constituie, iniţial, cauza ce determină trecerea îmbinării libere de cuvinte într-o îmbinare stabilă, iar apoi - un indiciu al frazeologizării lor.

Menţionăm însă că prezenţa elementelor arhaice, deşi contribuie la solidificarea relaţiilor de

structură în cadrul îmbinărilor stabile de cuvinte, nu explică motivele apariţiei frazeologismelor. Mai degrabă, ele reprezintă o mărturie că această îmbinare a devenit una stabilă de mult, că elementele ei componente au reuşit „să se învechească” şi „să rămînă în urma” evoluţiei sistemuluilexical, fonetic sau gramatical. În aşa fel, arhaismele din structura frazeologismelor susţin, cel mai ades, caracterul idiomatic al expresiei, şi nu îl creează. Pentru multe frazeologisme ce au o existenţă îndelungată în limbă (uneori de-a lungul veacurilor), acumularea în structura lor a diverselor tipuri de arhaisme devine un indiciu al frazeologizării lor, precum şi un criteriu ce ar permite distingerea acestora de îmbinările libere de cuvinte.