Mijloace Externe de Îmbogățire a Vocabularului

CAPITOLUL I

MOTIVAŢIA ALEGERII TEMEI

Studiul lexicului merită o atenţie foarte mare din câteva motive considerate fundamentale. În primul rând, ar fi faptul că bogăţia unei limbi este dată de bogăţia şi de varietatea vocabularului ei. De asemenea, se admite că schimbările care au loc în societate, precum şi progresele ştiinţei şi tehnicii contemporane se reflectă în primul rând şi nemijlocit în vocabular, considerat, pe bună dreptate, ca fiind compartimentul limbii cel mai inamic şi cel mai deschis influenţelor din afară. Lingvistul francez Antoine Meillet afirma că orice vocabular exprimă, de fapt, o civilizaţie. Deci, rezultă necesitatea de a-l studia temeinic în indisolubilă legătură cu diversele modificări care au loc în viaţa materială şi spirituală a unei colectivităţi lingvistice.

Este necesar să acordăm atenţie vocabularului şi din punct de vedere stilistic. Se ştie că lexicul este aspectul cel mai specific fiecărui stil funcţional (beletristic, publicistic, ştiinţific şi administrativ). Deosebirile dintre aceste stiluri se reduc la frazeologie şi la vocabular.

Am ales această temă deoarece am considerat că mijloacele externe, prin care vocabularul limbii noastre se îmbogăţeşte, au importanţă deosebită, pe lângă cele interne, reprezentând sursa asimilării de cuvinte noi de către vorbitori, dar şi din dorinţa de a cunoaşte şi de a utiliza corect cât mai multe noţiuni intrate recent în limba noastră, de a fi la curent cu tot ce este nou.

Îmbogăţirea şi perfecţionarea vocabularului este mai greu de realizat decât însuşirea regulilor gramaticale ale limbii materne, dar este un lucru necesar pentru optimizarea comunicării. Pentru acest lucru este nevoie de un vocabular bogat şi corect întrebuinţat.

Prezenta lucrarea este structurată în cinci capitole care prezintă în detaliu procedeele externe prin care vocabularul limbii române se îmbogăţeşte şi se perfecţionează continuu.

În cel de-al II-lea capitol sunt relatate câteva generalităţi referitoare la vocabular (cuvântul ca unitatea de bază a vocabularului, definiţia şi structura lui).

Capitolul al III-lea prezintă în detaliu mijloacele externe de îmbogăţire a vocabularului. Sunt exemplificate împrumuturile mai vechi, dar şi cele neologice, cu specificaţia limbii de provenienţă a acestora. Este analizată adaptarea neologismelor la fonetismul limbii române şi sunt de asemenea enunţate şi exemplificate influenţele moderne din vocabularul românesc.

Cum nu tot ce este nou este bun, utilizarea neologismelor are şi unele aspecte negative. Acestea sunt reprezentate de aşa-numitele “barbarisme” adică neologisme de prisos în vocabularul românesc.

Ultima parte a capitolului al treilea este rezervată calcului lingvistic, un alt mijloc extern de îmbogăţire a vocabularului. Acesta este de mai multe tipuri ce sunt împărţite la rândul lor în subtipuri. Şi de data aceasta, aspectele teoretice sunt însoţite de exemple clare şi semnificative.

Capitolul al IV-lea cuprinde aspecte aplicative referitoare la împrumuturi şi calc lingvistic, anumite tipuri de cerinţe formulate în legătură cu acestea.

Capitolul al V-lea este destinat concluziilor finale referitoare la tema aleasă şi este urmat de trei anexe care cuprind neologismele uzuale cu litera n, calcuri lexicale de structură şi calcuri frazeologice simple.

Capitolul al VI-lea prezintă materialul folosit la elaborarea acestei lucrări.

Prin abordarea aspectelor esenţiale ale mijloacelor externe de îmbogăţire a vocabularului sper ca aprofundarea lor să contribuie la perfecţionarea şi utilizarea cât mai corectă a limbii române în procesul comunicării.

CAPITOLUL II

ASPECTE TEORETICE

GENERALITĂŢI DESPRE VOCABULAR

Lexicologia este o disciplină a lingvisticii care studiază vocabularul. Aceasta se ocupă cu delimitarea sferelor vocabularului, dar şi cu schimbările care se petrec în vocabular. Lexicologia are mai multe ramuri:

- semantica, o ramură care studiază sensul cuvintelor, precum şi schimbările de sens pe care le suferă cuvintele;

- etimologia are ca obiect stabilirea originii şi evoluţiei cuvintelor;

- lexicografia stabileşte principii şi metode de alcătuire a dicţionarelor.

Studiul structurii morfematice a cuvintelor şi al procedeelor de îmbinare a morfemelor în scopul formării cuvintelor aparţine atât morfologiei, cât şi lexicologiei (morfemele constituie obiectul morfologiei, iar derivatele şi compusele sunt categorii ale lexicului).

Prin vocabular sau lexic se poate înţelege totalitatea cuvintelor existente dar şi a celor care au fost cândva utilizate într-o limbă.

Inventarierea completă a unităţilor lexicale ale unei limbi nu este posibilă, datorită faptului că în permanenţă se creează şi se pierd cuvinte, iar astfel specialiştii nu reuşesc niciodată să înregistreze toate formaţiunile.

Nu se poate spune decât cu aproximaţie cât este de bogat vocabularul unei limbi (spre deosebire de fonologie şi morfologie, unde se poate stabili cu precizie inventarul unităţilor).

Din cele câteva sute de mii de cuvinte ale unei limbi moderne, vorbitorii folosesc în mod obişnuit, numai câteva mii, cunoaşterea şi întrebuinţarea unui număr mai mare de termeni fiind dependentă de o serie de factori precum: vârstă, grad de cultură, ocupaţie etc.