Modalități de imbogățire, activizare și nuanțare a vocabularului prin orele de limba română

Moto:

,,Să nu lăsăm cuvintele nici să doarmă, nici să amorţească, nici să zacă, nici să moară. Ele sunt comoara noastră de mare preţ.”

Tudor Arghezi

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

Rolul şi locul predării limbii române în ciclul primar

„Limba, spunea Vasile Alecsandri, este tezaurul cel mai preţios pe care îl primesc copiii de la părinţi, depozitul cel mai sacru lăsat de generaţiile trecute şi care merită să fie păstrat cu sfinţenie de generaţiile ce-l primesc.”

Studiul limbii române are o însemnătate cu totul deosebită în formarea multilaterală a copiilor. Fără însuşirea corespunzătoare a limbii, nu poate fi concepută evoluţia intelectuală viitoare a şcolarilor, pregătirea lor corespunzătoare la celelalte obiecte de învăţământ şi nici dobândirea cunoştinţelor impuse de profesiunile viitoare.

Şcoala îşi propune prin studiul limbii române să-i înveţe pe elevi să vorbească şi să scrie corect în limba care s-au născut şi au crescut.

Limba română, cu toate părţile ei componente, constituie, fără îndoială, principalul obiect de studiu în învăţământul primar.

Cultivarea limbii, dezvoltarea şi perfecţionarea posibilităţilor de comunicare, corectitudinea exprimării prin actul citirii şi scrierii trebuie să constituie o preocupare constantă a şcolii prin învăţătorii şi profesorii de limba română.

În măsura în care va creşte atitudinea conştientă şi exigentă faţă de problemele limbii, faţă de cultivarea ei la fiecare oră, indiferent de materia predată, vor spori rezultatele procesului de învăţământ, iar creşterea limbii româneşti va uşura înflorirea literaturii şi a progresului în ansamblu.

Educatoarea, învăţătorul, profesorul de limba română au un rol extrem de mare în călăuzirea elevilor pe drumul însuşirii unei limbii scrise şi vorbite care să respecte riguros regulile gramaticale, să evite snobismul lingvistic, şablonizarea exprimării, să ocolească denaturările limbii literare.

Învăţământul primar stă pe primul loc în deprinderea copiilor cu vorbire îngrijită, corectă, frumoasă, dacă ţinem seama că se pot alege cele mai expresive valori din fondul ei istoric şi popular. De aceea este îndreptăţită cerinţa ca învăţătorul să folosească o gamă variată de metode şi procedee pentru ca elevii să-şi însuşească limba ca instrument de cunoaştere şi autoformare, nu numai ca instrument de comunicare.

Indiferent de domeniul studiat – gramatică, citire, compunere – mecanismele funcţionării limbii au un fundament şi un scop comun, acela de a crea încă de la vârste foarte mici posibilitatea unei exprimări scrise şi orale nu numai corecte, ci şi variate, care să oglindească folosirea adecvată a limbii ca un instrument de cunoaştere şi comunicare. De fapt, a-l învăţa pe micul şcolar limba citită şi scrisă, în perpectiva evoluţiei lui viitoare, înseamnă a-l învăţa cum să înveţe. A-l instrui pe elev cum să studieze, înseamnă „a-l învăţa tehnici pe care le va aplica în mod autonom şi datorită cărora îşi va mări şansele de a reţine ceea ce a văzut şi a auzit”. (SR: 105)

În condiţiile în care şcoala contemporană deplasează accentul de pe memorarea unei cantităţi de cunoştinţe pe dezvoltarea unei gândiri creatoare, pe însuşirea metodelor şi tehnicilor muncii intelectuale, pe dobândirea deprinderilor de muncă independentă, limba română, ca obiect de învăţământ, capătă sarcini sporite. Acest lucru se explică prin faptul că atât citirea cât şi gramatica vizează dezvoltarea gândirii, de a crea după posibilităţile fiecăruia, contribuind astfel, alături de celelalte obiecte, la formarea personalităţii copiilor.

Înţelegerea rolului limbii române în întreaga evoluţie a şcolarului în general, în activitatea de învăţare, nu trebuie privită ca un scop în sine, ca o simplă constatare. Ea trebuie să ducă la o asemenea abordare a problemelor metodologice, încât să sporească randamentul întregii activităţi de învăţare la şcolarii mici.

O bună cunoaştere a limbii stă la temelia întregii munci de învăţare, a succesului în acumularea valorilor culturii materiale şi spirituale a omenirii, a formării lor.

Funcţiile şi obiectivele generale ale ciclului primar se realizează în foarte mare măsură prin acest obiect de învăţământ, care urmăreşte formarea în perspectivă a personalităţii elevului, înarmarea lui cu unele elemente de bază ale culturii, ştiinţei, tehnicii şi artei contemporane. În acest sens, funcţiile şi obiectivele instructiv-educative ale limbii române în ciclul primar au în vedere atât pregătirea pentru activitatea de învăţare, la care vor participa elevii în ciclurile următoare ale învăţământului – şi din acest punct de vedere se conturează clar funcţia sa instrumentală – cât şi activitatea de acumulare a unor elemente ale culturii generale şi de integrare a acestora în formarea fiecărui elev. Sub acest din urmă aspect se distinge o accentuată funcţie informaţională.