Primele Gramatici ale Limbii Române

Licență
8/10 (1 vot)
Domeniu: Limba Română
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 75 în total
Cuvinte : 24615
Mărime: 114.52KB (arhivat)
Cost: 12 puncte

Extras din document

Introducere

,,Căutând să stabileşti norme cu orice preţ, poţi greşi, adică poţi

da impresia că ai greşit, atunci când norma respectivă nu

Satisface simţul pentru limbă al tuturor sau măcar al majorităţii

cititorilor A trecut vremea când grămăticul stăpânit de o

anumită concepţie, credea că poate fixa reguli absolute şi poate

da sentinţe pe care să le respecte toată lumea, cu riscul

unei pedepse de caz de abatere.”

IorguIordan ,Gramatica limbii române,

Editura Ştiinţifică, Bucureşti,

ediţia I, 1937.

Pentru a exprima ceea ce gândim, simţim, dorim sau vrem să facem este nevoie de un singur lucru, limba. Limba este foarte importantă în existenţa unui popor, de aceea de-a lungul timpulului numeroşi cercetători s-au preocupat de relevarea importanţei, precum şi rolul pe care aceasta il deţine în cadrul omenirii.

Cu trecerea timpului toate limbile se schimbă, unele mai mult altele mai puţin. De la o generaţie la alta acţiunile, lucrurile şi multe altele poartă denumiri diferite. De aceea nepoţii sunt cei care observă cel mai repede aceste modificări, în special la bunicii lor. Trecerea timpului schimbă denumirile vechi cu altele noi, care şi acestea la rândul lor se învechesc şi sunt schimbate iar şi iar. Alegerea formei care răspunde cel mai bine necesităţilor de exprimare nu este tocmai simplă, părerile fiind adesea împărţite. Noua formă fiind impusă printr-o hotărâre luată de instituţiile culturale, în special de o academie de specialitate, iar din acel moment aceea formă capătă autonomie, fiind considerată obligatorie pentru toţi cei care vor să scrie şi să vorbescă corect.

Am să mă opresc la câteva afirmaţii făcute de cercetătorii români cu scopul de a vă arăta cum au văzut, cum au înţeles şi cum au exprimat ei această importanţă a limbii. Pompiliu Constantinescu afirma că ,,limba oricărui popor este oglinda civilizaţiei lui ( .), a specificului de simţire şi gândire ( .), instrumentul cel mai delicat al expresiei lui originale”1, Dimitrie Macrea o vedea ca pe ,,comoara noastră istorică cea mai de preţ”2 , iar Theodor Capidan ca ,, darul nepreţuit cu care Dumnezeu l-a împodobit numai pe om”3 . Exemplele pot continua la infinit şi varia în funcţie de viziunea şi modul de percepere al fiecărui cercetător, însă sper că cele de mai sus sunt suficiente pentru a vă arăta importanţa capiatală pe care aceasta o are.

Oare v-aţi întrebat vreodată cum ar fi fost limba noastră fără gramatică? Ce ar fi însemnat limba oricărui popor fără acel sistem de reguli şi norme, care s-a ocupat de ea încă de la începuturi , modelând-o şi adaptând-o mereu în funcţie de nevoile oamenilor, fără cel mai mic răgaz, pe care un om şi-l ia după atâta trudă depusă. Ceea ce si-a propus gramatica a fost, ca după toate transformările pe care le-a suferit şi încă le suferă, să dea naştere unei limbii cu o forma cât mai pură, cât mai îngrijită şi cât mai frumoasă.

După cum v-aţi dat seama, gramatica nu determină numai corectitudinea, expresivitatea şi frumuseţea, cât şi existenţa limbii de-a lungul timpului.Fără acest sistem de reguli gramaticale, căruia limba i se supune în mod constant, ca un slujitor în faţa stăpânului său, ea nu ar mai fi unitară, nu ar mai permite înţelegerea şi comunicarea între locuitorii unei comunităţi, într-un cuvânt ar fi un haos. Existenţa gramaticii este rezultatul efortului depus de oameni de prim rang din cultura unui popor, iar stadiul actual în care se află gramatica noastră românească este rezultatul şi produsul unui efort colectiv, întins pe mai multe veacuri, al tuturor celor care, mai mult sau mai puţin, au adus şi au ataşat gramaticii multiple perspective care până atunci nu mai fuseseră întâlnite.

Valoroasele idei şi descoperiri au fost transmise din generaţie în generaţie şi de la o gramatică la alta. Marii cărturari nu au lăsat praful să se aşeze pe aceste descoperiri preţioase şi au exploatat la maxim fiecare perspectivă, din toate punctele de vedere şi din toate unghiurile posibile, îmbunătăţindu-le şi remodelându-le, la fel cum un bijutier şlefuieşte o piatră pentru a-i expune adevărata valoare.

Preview document

Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 1
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 2
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 3
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 4
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 5
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 6
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 7
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 8
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 9
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 10
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 11
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 12
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 13
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 14
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 15
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 16
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 17
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 18
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 19
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 20
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 21
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 22
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 23
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 24
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 25
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 26
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 27
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 28
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 29
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 30
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 31
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 32
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 33
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 34
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 35
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 36
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 37
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 38
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 39
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 40
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 41
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 42
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 43
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 44
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 45
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 46
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 47
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 48
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 49
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 50
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 51
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 52
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 53
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 54
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 55
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 56
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 57
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 58
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 59
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 60
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 61
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 62
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 63
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 64
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 65
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 66
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 67
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 68
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 69
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 70
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 71
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 72
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 73
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 74
Primele Gramatici ale Limbii Române - Pagina 75

Conținut arhivă zip

  • Primele Gramatici ale Limbii Romane.docx

Alții au mai descărcat și

Modalități de imbogățire, activizare și nuanțare a vocabularului prin orele de limba română

Moto: ,,Să nu lăsăm cuvintele nici să doarmă, nici să amorţească, nici să zacă, nici să moară. Ele sunt comoara noastră de mare preţ.” Tudor...

Complementul direct și propoziția subordonată completivă directă

I: TRANZITIVITATEA VERBELOR 1.1 Definiții Conform GALR sunt transitive, verbele care cer sintactic și semantic poziția Cd, „acoperită”...

Tema Iubirii in Literatura Universala

Iubirea este o tema inepuizabila, de o vechime imemorabila, pentru ca originile ei se leaga de originile culturii umane. In literaturile lumii...

Te-ar putea interesa și

Școala ardeleană între conservatorism și inovație - cale a valorilor europene moderne

INTRODUCERE MOTO: „ chinuiţi de cugetul foarte lucid că trebuiau, în răstimpul unei vieţi, să ridice un popor, rămas cu secole în urmă, la...

Portofoliu Modul Psihopedagogic

INTRODUCERE A. Importanţa şi actualitatea temei Este bine ştiut că progresul şi reuşita în educaţie nu pot veni decât sub influenţa pozitivă a...

Adverbul - Clasa lexico-gramaticală eterogenă

Gramatica limbii române, ediţia a II-a (2005), semnalează că orice descriere gramaticală presupune stabilirea unui cadru în alcătuirea căruia o...

Analiza morfologică și sintactică a unor texte vechi

ARGUMENT În centrul lucrării de față se află analiza morfologică și sintactică. Așezarea pe primul plan a analizei gramaticale izvorăște din...

Literatură română și curente literare

Descrierea şi mai puţin valorizarea şi ierarhizarea operelor este caracterizarea dintâi a istoriei literare. Fenomenul literar este abordat...

Contribuția Școlii Ardelene la Modernizarea Limbii Române Literare

Introducere Situată la începutul perioadei moderne a culturii româneşti, Şcoala ardeleană continuă, pe de o parte, direcţia cea mai avansată a...

Învățământul Primar

CAP. I. Introducere 1.1. Învăţământul primar în contextul actual „Formarea şi dezvoltarea profilului moral cu dimensiune axiologică a...

Sistem automat de labiolectură

Introducere Încă din secolul XX, folosirea unor sisteme automate în viața de zi cu zi a oamenilor a devenit tot mai răspândită, conducând inerent...

Ai nevoie de altceva?