Pronume

Sistemul pronominal românesc

Cap. I O Introducere in sistemul

pronominal roamânesc

1. Aspecte ale abordării pronumelui în lingvistica românească

Termenii cu valoare pronominală erau in clasificările lui Platon şi Aristotel în categoria mare a numelor, deoarece apăreau ca “indicatori intuitivi” ai substantivelor, ca elemente care “concretizau”, care “dădeau forma” substantivelor, putând uneori îndeplini funcţia de subiect logic. Clasa pronumelui, a cărei denumire in limba română este justificată etimologic(lat. pronomen “pentru nume”, preluat de noi prin filieră franceză: “pronom”), constituie un al doilea exemplu (alături de adjectiv) de parte de vorbire definită mai ales printr-o particularitate sintactică: prin posibilitatea de a se substitui substantivului, de a-l inlocui.

În Dicţionarul de Ştiinţe ale Limbii1(D.S.L.), pronumele este definit ca o “clasă inchisă de cuvinte lipsită de referinţă proprie, care stau pentru un nume, procurându-şi referinţa prin raportare, fie la un substantiv prezent în enunţ sau in text, fie prin raportare la situaţia de comunicare”.

în lucrările de specialitate, se vehiculează interpretări diferite prin clasificarea pronumelui.

Dumitriu Irimia2 clasifică pronumele în personale si nepersonale. Clasa pronumelor personale este reprezentată de urmatoarele subclase: pronume personale, pronume de politeţe, pronume reflexive, pronume de intărire, pronume posesive.

Pronumele nepersonale sunt clasificate in: demonstrative, interogative, relative, nehotărate, negative.

Aceeaşi clasificare o regăsim şi la Dimitriu Corneliu3, însă cu excepţie: nu se află pronumele nepersonale negative.

La Iordan-Robu distingem opt tipuri de pronume: personal, reflexiv, de intărire, posesiv, interogativ, relativ, demonstrativ nehotărat şi negativ.

Pronumele este o subclasă de proforme. Proformele sunt forme care “stau pentru” alte entiţati din discurs, evocându-le sau sustituindu-le.

2. Eterogenitatea clasei

Pronumele4 reprezintă valorizări specifice ale nominalelor, cuprinzând unitaţi cu trăsături morfologige, sintactice si semantice, decurgând din cele ale referinţelor.

2.1. Eterogenitatea semantică

Din punct de vedere semantic, pronumele reprezintă în discurs o unitate conceptualizată ca entitate(eu, asta, fiecare, cine) sau ca un ansamblu cuantificat de entităţi(toţi, nimeni).

2.2. Eterogenitatea sintactică

Sub aspect sintactic, identitatea pronumelui este dată de specificul prezenţei sale in enunţ şi al inscrierii în desfăşurarea relaţiilor sintactice. În dezvoltarea relaţiilor sintactice, pronumele realizează toate funcţiile sintactice ale substantivului, dar poziţia de regent îi este improprie.

Pronumele care “stau în locul” substantivului au în mod frecvent întrebuinţare anaforica. Cu aceasta întrebuinţare, pronumele nu stă numai în locul sau pentru substantiv, ci înlocuieşte:

a) grupuri nominale definite, având drept centru de grup un substantiv propriu(Elena a venit de la şcoaăa. Ea era fericită.)

b) propoziţii(M-a înşelat, ceea ce n-am să uit niciodată).

2.3. Eterogenitatea morfologică

Eterogenitatea morfologică a clasei se manifestă în raport cu prezenţa persoanei, paradigma flexională, marcarea formală a opoziţiilor gramaticale, modul de marcare a opoziţiilor gramaticale.

3. Categorii gramaticale

Pronumele îşi schimbă forma în raport cu numărul, genul şi cazul, ca şi substantivul. Spre deosebire de acesta, dar asemenea verbului, pronumele prezintă flexiune în raport cu categoria gramaticală a perosanei.