Riturile de trecere la români

Folclorul nostru cuprinde atât obiceiurile de peste an, cât și acele obiceiuri care marchează momente importante din viața omului și păstrează, în mare măsură, datinile privind nașterea, trecerea în rândul flăcăilor de însurat sau a fetelor de măritat, căsătoria și moartea.

În viața tradițională a mediilor folclorice, unele dintre aceste rituri, obiceiuri, cele de la naștere, cele care marcau intrarea în ceata de feciori sau prima horă, nunta, aveau un caracter sărbătoresc ceea ce denotă că poporul le acorda o importanță extrem de mare. Acest caracter sărbătoresc motivează existența și, uneori, atât de bogată prezență a creațiilor artistice populare în cadrul obiceiurilor tradiționale legate de momentele importante ale vieții omului.

Rituri sau ceremonii sunt considerate a fi fenomenenaturale (nașterea, pubertatea, moartea) dar și fenomene sociale (căsătoria) care au o dimensiune culturală și sunt marcate, în toate culturile. Obiceiurile, ceremoniile și riturile reflectă, ca orice fapt de folclor, concepția despre lume a oamenilor, contextul socio-cultural în care trăiesc.

Folcloriștii numesc astăzi tradițiile în legătură cu nașterea, inițierea, căsătoria sau moartea obiceiuri, ceremonialuri sau rituri de trecere. Termenul de rituri de trecere aparține marelui folclorist francez Arnold Van Gennep fiind teoretizat în lucrarea sa “Les rites de passage” .

Riturile și ceremoniile de trecere însoțesc orice schimbare de loc, de stare, de situație socială ori de vârstă. Prin ideea lor fundamentală și prin forma lor generală ele reproduc trecerile din natură. Ele nu sunt doar o succesiune întâmplătoare de fapte, de acțiuni ceremoniale sau rituale, ci se organizează după o anumită gradație, pe care Van Gennep o numește secvență. Acest caracter de secvență apare clar în ceremonialul căsătoriei în care tinerii trec treptat, pas cu pas, de la starea de celibatari la cea de căsătoriți. Uneori gradația continuă până la îndeplinirea completă a căsătoriei, până la nașterea primului copil.

Desfășurarea și ierarhia actelor rituale până la scopul ultim este liniară și nu ciclică așa cum este la sărbătorile de peste an. Fiecare rit de trecere are deci o serie de gradații, adică o succesiune de etape, având, la rândul lor, o serie de limite secundare.

Pentru trecerile puternic marcate ritualic în majoritatea societăților umane, la nivelul oricărui tip de mentalitate, operează dicotomia fundamentală “sacru/profan”. La comunitățile primitive, sacrul domină asupra profanului, fiind prezent în orice fază a vieții individului. În gândirea individului nici un ac nu este cu totul independent de sacru. Prezența acestuia se face cu atât mai simțită în momentele de criză care se manifestă atât la nivelul timpului cosmic, cât și la nivelul timpului individual, (al “vieții de om”), pe durata căruia au loc mai multe treceri: naștere, pubertate, căsătorie, moarte.

Riturile de trecere, în contextul obiceiurilor vieții de familie, înglobează momentele esențiale pe care le parcurge ființa umană: nașterea, căsătoria și moartea. Modalitățile de manifestare a omului în fața acestor treceri presupun o anumită formă de comunicare ce se dovedește a fi, de cele mai multe ori, una simbolică, rezultat al unei gândiri, de asemenea simbolice, prin intermediul căreia individul se instituie în lume. Orice trecere presupune o ruptură de vechea stare, o depășire a statutului anterior, acestea reprezentând elemente obligatorii în drumul de inițiere pe care omul îl parcurge pentru a dobândi o nouă condiție. Renunțarea la un anumit statut determină o situație existențială precară, intrarea într-o stare de prag sau de limită, ce aduce cu sine o anumită situație de dezechilibru existențial. Astfel, manifestările ceremoniale care însoțesc schimbările de statut ale omului au, ca primă finalitate, restabilirea echilibrului pierdut prin intermediul acestor treceri. Etapele esențiale ale existenței umane sunt percepute ca niște treceri de la o stare la alta, care se configurează în interiorul unor sisteme diferite de relații, implicând, de asemenea, modele diferite de comportament.

Actele ceremoniale care însoțesc fiecare etapă sunt performate cu scopul inițierii și pregătirii individului pentru accederea în noua stare. Trecerea propriu - zisă de la un statut existențial la altul se dovedește, de cele mai multe ori, anevoioasă, deoarece beneficiarul riturilor traversează o situație liminară, de prag, situată între cele două condiții existențiale. Acest fenomen este determinat de anularea identității individului care parcurge o călătorie de inițiere, accederea la o nouă identitate producându-se abia în urma restabilirii echilibrului pierdută odată cu părăsirea statutului existențial anterior.

Indiferent de tipul de cultură primitivă/tradițională sau modernă - riturile de trecere mediază între natură (naștere, pubertate și moarte) și cultură (conștientizare, ritualizare), între biologic și social (căci nu e de ajuns că de la naștere oamenii se împart în bărbați și femei; pentru a deveni adevărat bărbat sau femeie sunt necesare anumite ceremonii, acte, rituri pentru a marca maturitatea sexuală, trecere în grupul social al adulților, împlinirea condiției pentru căsătorie și procreație), între individ și grup. Deși fiecare se naște și moare singur, individul nu poate să supraviețuiască în singurătate în afara grupului de care îl leagă firele infinite ale raporturilor sociale.

În folclorul românesc se păstrează încă numeroase obiceiuri în legătură cu momentele cele mai importante din viața omului, cu nașterea, cu trecerea în rândul flăcăilor de însurat sau al fetelor de măritat, cu căsătoria și cu moartea.

Unele din aceste obiceiuri aveau caracter sărbătoresc, ceea ce justifică existența și bogăția creațiilor artistice populare în cadrul obiceiurilor tradiționale legate de momente importante ale vieții omului.

În folclorul nostru, cele mai multe dintre ceremonialurile și riturile de trecere s-au păstrat având caracterul lor îndătinat tradițional, adică funcția de obicei. Dar, dincolo de acestea, obiceiurile legate de momentele importante din viața omului sunt, în viața de azi a satelor, mai ales manifestări folclorice cu caracter de spectacol, prilej de petrecere și de scoatere în relief a unor genuri ale creației populare. La toate aceste obiceiuri, caracterul de festivitate, de spectacol se accentuează pe zi ce trece.

De o mare vechime, toate obiceiurile legate de momentele importante din viața omului au păstrat semnele epocilor prin care au trecut până au ajuns la noi. Din această cauză ele sunt documente ale unei îndelungi dezvoltări istorice. Nucleul inițial a trecut prin multe schimbări de conținut, de formă și de funcție, a pierdut unele elemente, dar a și primit altele noi.

CAPITOLUL 1

NAȘTEREA

De obicei, ceremoniile sarcinii și ale nașterii constituie un întreg, încât adeseori sunt executate rituri de separare care scot femeia gravidă din societatea generală. Femeia trebuie să respecte riturile perioadei de sarcină, aceasta fiind o perioadă de prag.

Modul de abordare al acestui obicei îl constituie analiza secvențelor ce alcătuiesc manifestările ceremoniale care însoțesc trecerea individului din lumea necunoscută în universul accesibil, concret, al existenței pământești. În acest context, se poate observa faptul că aducerea pe lume a unui copil reprezintă un deziderat constant al fiecărei familii proaspăt întemeiate, acest moment fiind anunțat printr-o serie de rituri de anticipare.Tot în sfera riturilor de anticipare se înscriu cele legate de sexul copilului, în acest caz femeia dovedind o sensibilitate crescută pentru anumite semne prevestitoare sau vise.