Timpurile Trecute ale Verbului în Subdialectul Muntean

MOTIVAŢIE

În lingvistica românească verbului i-au fost consacrate studii valoroase din punct de vedere gramatical şi stilistic atât în plan diacronic, cât şi în plan sincronic.

Cu toate acestea, morfologia verbului în graiurile şi subgraiurile dialectului dacoromân a fost sporadic studiată şi, de aceea, am considerat că o astfel de lucrare prezintă un interes aparte.

Structura morfologică a verbului, în graiurile şi subgraiurile munteneşti şi olteneşti, scoate în evidenţă marea complexitate a formelor verbale româneşti, complexitate care priveşte în egală măsură atât radicalul, cât şi flectivul (sufixele verbale şi desinenţele).

Mi-am propus să cercetez în această lucrare particularităţile dialectale ale fiecărei grupe de graiuri în domeniul timpurilor trecute şi să scot în evidenţă atât asemănările, cât şi deosebirile dintre graiurile munteneşti şi cele olteneşti. Am acordat atenţia cuvenită comparării formelor verbale dialectale cu cele literare, precum şi influenţei limbii literare asupra graiurilor şi subgraiurilor care se exercită destul de rapid asupra diferitelor categorii de vorbitori.

În ceea ce priveşte materialul de cercetat, am folosit textele dialectale publicate (Texte dialectale Oltenia, Bucureşti, 1967, Texte dialectale Muntenia I, Bucureşti, 1973, Texte dialectale Muntenia II, Bucureşti, 1975-sub redacţia lui Boris Cazacu), cu unele referiri la formele verbale întâlnite pe teren în anchetele dialectale făcute în judeţul Teleorman.

Pentru Texte dialectale Oltenia am folosit abrevierea TO, iar pentru Texte dialectale Muntenia, am folosit abrevierile TM, I şi TM, II.

VERBUL – AXĂ CENTRALĂ A ENUNŢULUI VERBAL

Definiţia şi conţinutul clasei – Clase de verbe

Verbul este clasa lexico - gramaticală cea mai complexă atât prin zonele de contact ale unora dintre formele lui paradigmatice cu alte clase, pe care le alimentează (substantivul, adjectivul), cât şi prin mulţimea formelor paradigmatice, a opoziţiilor şi a semnificaţiilor gramaticale şi lexicale pe care le au potenţial aceste forme şi opoziţii. În acelaşi timp, verbul este o clasă unitară care se defineşte riguros, fără excepţii: aparţin clasei verbului unităţile lexicale în a căror structură intră ca formanţi morfeme de timp, persoană şi număr.

Dintre categoriile gramaticale, categoria timpului este esenţială pentru definiţia verbului, deoarece este strâns legată de semnificaţia fundamentală a oricărui verb. Din punct de vedere semantic, orice verb semnifică un proces desfăşurat pe o axă temporală din care decurg opoziţiile temporale absolute şi de relaţie, care sunt specifice exclusiv verbului.

Semnificaţie temporală au şi numeroasele substantive referitoare la câmpul semantic al organizării conceptului timp (an, lună, săptămână, zi, dimineaţă, seară etc.), precum şi adverbele care semnifică aspectele temporale (când, acum, atunci, ieri, azi etc.), dar la toate acestea temele temporale componenţiale sunt exclusiv lexicale şi nu pot fi văzute ca un sistem de opoziţii paradigmatice stabile, cum este cazul cu procesul semnificat de verb.

Verbul este o parte de vorbire bine reprezentată numeric (a doua după substantiv) şi în continuă îmbogăţire.

Prin funcţia predicaţională, la nivel sintactic, verbul este, prin înscrierea raportului (limbă-gândire-lume) într-un act de comunicare om-limbă-lume, centrul predicaţional al enunţului. După părerea lingvistului O. Jespersen “verbul este purtătorul de viaţă al discursului şi acesta face din el un element esenţial al construcţiei frazei”.

Acest rol central al verbului în dezvoltarea discursivă a limbii în procesul de comunicare este ca şi impus de trăsătura lui semantică definitivă: procesualitatea / dinamismul.

În desfăşurarea predicaţiei, asigurată de cele două categorii gramaticale (timpul şi persoana), verbul dezvoltă alte trei categorii gramaticale specifice condiţionate de situaţia de comunicare: diateza, modul, aspectul.

Capacitatea de asumare a predicaţiei şi dezvoltarea categoriilor gramaticale verbale reflectă poziţia verbului în sistemul limbii, ca unitate lexicală, în sistemul vocabularului, ca unitate morfo-sintactică, în sistemul gramatical.