Repere ale divinului în poezia românească

INTRODUCERE

În contextul unui învățământ care își caută încă reperele, păstrarea și promovarea

adevăratelor valori culturale pretind din partea școlii noi responsabilități.

Cultura românească poartă amprenta experienței înaintașilor noștri, dar și prezenței lui

Dumnezeu, prin Biserică, ,,oferind profunzime și acuratețe viziunii noastre despre lume și despre

viață.” 1

Tema pe care am ales-o spre a fi tratată în lucrare arată preocuparea mea de a-i învăța pe

copii că, în decursul tumultoasei sale istorii, omul s-a dovedit a fi un talentat creator care a

manifestat desăvârșirea și frumusețea în multe feluri și forme. Deși suntem ființe limitate, prin

intermediul creativității, ne manifestăm setea noastră de infinit, dorința de desăvârșire și

capacitatea de a ne autodepăși și de a crea, asemenea lui Dumnezeu.

Creația umană este inspirată de Creator, care își pune, mai puternic sau mai estompat,

amprenta divină de meșter, dar este și expresia neliniștilor, experienței și aspirațiilor omului.

Artele, în cazul nostru, poezia, idealizează și eternizează cele mai alese clipe din viața

omului. În poezie este prezent Cel ce Se descoperă în frumusețea exprimării umane, uneori prin

cuvânt, alteori în taină, în absența cuvântului, dar mereu prin intermediul capacității creatoare a

omului, al aspirațiilor sale celor mai profunde.

După cum spunea Florentin Popescu:,,Născută uneori în singurătate și după legi ce au

scăpat și vor scăpa mereu percepției comune, poezia a fost și a rămas mereu cea mai apropiată de

Divinitate,fie că poetul a fost mai mult ori mai puțin conștient la percepția forțelor spirituale,

conceptuale, venind de undeva de dincolo de el”.2

Poezia religioasă este una din aripile personalității literaturii române și înalță sufletele din

„ praful nevoilor trecătoare spre zările luminoase ale idealului nemuritor; de la pământ la cer; de

la relativ la absolut, de la materie la spirit, de la imanență la transcendență”.3

Literatura românească cunoaște poeți în care se vede clar credința puternică traită de

aceștia și transpusă apoi în versuri, cum ar fi Nichifor Crainic, Vasile Voiculescu, Radu Gyr, etc.,

dar și poeți care fac în operele lor o fină trimitere la Creator, ca în cazul lui Eminescu sau

Arghezi,.Este recunoscut faptul că, poezie religioasă nu înseamnă numai acele creații lirice care

au un titlu explicit religios și inspirație biblică, dar și acelea care exprimă o tainică trăire creștină.

Poezia, pentru a-și dezvălui fondul, se folosește mai mult de analogii, imagini și

simboluri,decât de idei, concepte și silogisme. Plutește mai mult în taine și în spirit,decât în

materie; mai mult în sfera idealului, decât în cea a realului.

Urmărind programa școlară pentru învățământul primar și cunoscând că aceasta permite

cadrului didactic să modifice, să completeze sau să înlocuiască activitățile de învățare, pentru a

asigura competențe specifice fiecărei clase și fiecărui elev, m-am raportat în lucrarea de licență,

la acei poeți care sunt sugerați în lista orientativă de autori, precum:Andrei Mureșanu, Grigore

Alexandrescu, George Coșbuc, Octavian Goga, Mihai Eminescu, Elena Farago, Tudor Arghezi,

dar am adăugat și alt nume, mai puțin studiat, cum ar fi:Vasile Voiculescu

Plecând de la ideea că și credința ,,a motivat omul să viseze, să creeze și să împărtășească

valori comune cu aproapele său” 4, cadrul didactic poate să le prezinte copiilor latura spirituală

a operelor acestor poeți.

De asemenea, am cuprins în lucrarea de față aspectul popular al literaturii,respectiv

Colindele religiose, din considerentul că literatura română cultă e pătrunsă de spiritul creației

populare, de suflul acesteia până în cele mai intime spații. Structurile ei includ numeroase

modalități formative și tehnici folclorice.

Copilul de azi, viitorul adolescent de mâine, nu va înțelege literatura cultă dacă nu va

avea noțiuni minime despre literatura populară. Nu va putea înțelege geniul eminescian sau

poezia lui Voiculescu, dacă nu va valorifica vastul tărâm al folclorului românesc.

Folclorul poate dezvolta sensibilitatea copiilor , poate stârni curiozitatea specifică vârstei,

conducându-i spre o cunoaștere profundă a omului și a lumii ce îi înconjoară.

Într-o istorie a literaturii române, folclorul se cere reconsiderat și readus la valoarea pe

care o merită.