Comunicarea Managerială

INTRODUCERE

Comunicarea face parte din “infrastructura” organizaţiei. Orice efort de dezvoltare a unei organizaţii trebuie să aibă în vedere cu prioritate latura umană a dezvoltării ei, iar comunicarea eficace şi eficienţa este singura cale prin care oamenii îşi pot corela în mod sinergetic eforturile. De calitatea comunicării manageriale depinde modul în care se foloseşte resursa umană a unei organizaţii, deci în ultimă instanţă succesul organizaţiei.

Comunicarea devine un element critic necesar în perioade de schimbări revoluţionare în viaţa organizaţiilor, ea fiind instrumentul de implementare a schimbării, a reproiectării proceselor interne, a noii strategii a organizaţiei. În perioade de schimbare revoluţionară comunicarea managerială capătă valenţe noi şi, mai mult ca oricând, îmbracă formele unei arte. Comunicarea raţională poate convinge minţile oamenilor să se schimbe, dar pentru a schimba şi inimile oamenilor trebuie folosit limbajul emoţiilor.

Filosoful şi psihologul William James spunea că omul îşi poate schimba viaţa schimbându-şi atitudinea faţă de aceasta. Orice schimbare revoluţionară presupune o schimbare radicală de atitudine şi aceasta este cel mai dificil de realizat. Fără o comunicare deschisă, permanentă, precisă şi suportivă, rezultată dintr-o gândire strategică, respectiva schimbare este imposibil de realizat.

Comunicarea interumană constituie un obiect de studiu cu o importanţă mult mai mare decât aceea a studierii altor sfere ale comportamentului uman. Pătrunderea şi înţelegerea sistemului de comunicare deschid şi înlesnesc drumul cunoaşterii personale şi a celor din jur, fiind în măsură să clarifice ierarhizarea oamenilor în societate după criterii de valoare.

În lucrarea de faţă am încercat să evidenţiez importanţa climatului comunicational pentru evaluarea resurselor umane şi a managementului acestora, cu particularităţile existente în cadrul ICI Bucureşti.

În cadrul oricărei organizaţii, în procesul de realizare a obiectivelor sale, un element principal îl reprezintă punerea în valoare a resurselor de care dispune. Astfel, alături de resursele naturale, materiale, financiare şi informaţionale, organizaţia valorifică şi resursele umane concretizate în salariaţii ce lucrează efectiv în unitate şi care prin munca lor asigură realizarea obiectivelor firmei, în contextul utilizării raţionale a celorlalte resurse.

În cadrul compartimentelor comunicarea este, în special, informală datorită relaţiilor personale, sociale şi profesionale bune existente între membrii acestora. Între membrii fiecărui compartiment şi managerii lor şi alte compartimente comunicarea este de tip formal.

Procesul de comunicare realizat la ICI Bucureşti întâmpină o serie de bariere comunicaţionale, dintre care cele mai importante sunt barierele de limbaj şi barierele de recepţie. În general, oamenii au tendinţa de a auzi numai ceea ce doresc să audă, de a reţine doar informaţiile strict necesare şi nu toţi emiţătorii folosesc corespunzător elementele procesului de comunicare.

Capitolul I: COMUNICAREA MANAGERIALĂ- ABORDĂRI TEORETICE

1.1. Specificul şi rolul comunicării manageriale

Comunicarea mangerială este o formă de comunicare interumană, un instrument de bază al managerului, cu ajutorul căruia acesta îşi poate exercita atribuţiile manageriale: de planificare, de organizare, de motivare şi antrenare, de coordonare, de control-evaluare şi realizare a obiectivelor propuse. Comunicarea devine astfel o filozofie a mangerului şi nu o sumă de cunoştinţe, decizii şi acţiuni mecanice.

În contextul unei dezvoltări durabile a societăţii umane, comunicarea managerială nu mai are rolul de transmitere a mesajelor de informare şi instruire, ci devine o forţă dinamică, independentă şi inovatoare care este modelată de mediul în care funcţionează. Resursele strategice ale oricărei organizaţii devin informaţia, cunoaşterea şi creativitatea. Toate acestea sunt de neconceput fără o comunicare reală şi eficientă, care devine astfel un reper de competitivitate şi eficienţă pentru organizaţie.

De calitatea comunicării depind înţelegerea problemelor cu care se confruntă orice angajat. Durabilitatea relaţiilor organizaţionale, circulaţia ideilor şi soluţiilor destinate rezolvării obiectivelor, cât şi capacitatea managerului de a-şi motiva, antrena şi conduce angajaţii. Din această cauză se impune necesitatea perfecţionării continue a deprinderilor de comunicare a managerului, atât la nivel intern, cât şi la cel extern.