Concurența - practici anticoncurențiale - poziția dominantă de monopol

INTRODUCERE

Viaţa economică contemporană este o lume a preţurilor. Fie că este cumpărător, fie că este vânzător, agentul economic trebuie să-ţi orienteze comportamentul pornind de la specificul procesului de formare a preţului.

O economie de piaţă este de neconceput fără concurenţă, care este o însuşire a economiei de piaţă, a pieţei în general, manifestându-se plenar în stadiul matur al capitalismului.

Concurenţa este considerată calea de satisfacere a intereselor tuturor participanţilor la viaţa economică, pentru că concurenţa este prezentată ca o confruntare deschisă, în care vânzătorii şi cumpărătorii urmăresc să-şi amelioreze piaţa.

Concurenţa este o competiţie, o întrecere (din limba franceză), o luptă între agenţii economici, din care ies învongători cei mai buni.

Procesul de tranziţie depinzând de concurenţă în termeni de produs – piaţă, rolul îi revine politicii concurenţei în economiile în tranziţie. Baza aplicării eficiente a unei legi privind concurenţa, parte esenţială a “constituţiei economice” a unei ţări o reprezintă delimitarea pieţelor relevante, a căror identitate echivalează cu identificarea produselor care se pot substitui unul altuia, deci care se concurează.

Politica concurenţială reprezintă o parte importantă din politica economică şi industrială şi devine din ce în ce mai proeminentă, pe măsură ce piaţa internă se completează.

Folosirea în mod abuziv a unei poziţii dominante constituie o formă de manifestare a practicilor anticoncurenţiale, alături de înţelegeri, decizii şi practici concertate.

Lucrarea de faţă are drept scop definirea concurenţei, practici anticoncurenţiale şi poziâia dominantă de monopol.

O întreprindere care deţine monopolul unui produs pe piaţă va avea un înalt grad de autonomie în privinţa preţurilor. Pe măsur ce numărul concurenţilor creşte, are loc o diminuare a acestei autonomii. Între cele două situaţii, respectiv cea de monopol şi cea a concurenţei pure, se poate întâlni situaţia de oligopol.

Concurenţa prin intermediul mecanismului deducerii descentralizată, dă posibilitatea agenţilor economici să-şi îmbunătăţească standardul de viaţă.

I CONCURENŢA

Concurenţa nu este altceva decât forma activă a liberei iniţiative.

Concurenţa este o manifestare a economiei de piaţă, în care existenţa unui singur producător, practic, devine irealizabilă. Se concretizează în comportamentul individualizat al agenţilor economici din aceeaşi ramură, sector sau domeniu de activitate, supus obiectivului molimizătii profitului.

1.1. Definirea concurenţei

Definind-o ca o confruntare specifică dintre agenţii economici vânzători, respectiv ofertanţi pentrua atrage de partea lor clientela, CONCURENŢA a cunoscut în ultimele decenii forme extrem de sofisticate.

Concurenţa exercită o presiune permanentă pentru scăderea preţului, restrîngerea costurilor de producţie şi comprimarea pieţei deoarece cantitatea cerută de consumator este cu atât mai mare cu cât preţul este mai mic.

Este frecvent întâlnită în economia de piaţă şi se desfăşoară într-un anumit mod când este vorba de piaţa monopolistă. Concurenţa în afara preţului se desfăşoară între agemţii economici ofertanţi, folosindu-se metode şi instrumente specifice: reclama, forma de prezentare a produsului etc. Concurenţa reprezintă confruntarea deschisă, rivalitatea dintre agenţii economici vânzători – ofertanţi, pentru a atrage de partea lor clientela. Exprimă comportamentul specific al tuturor subiecţilor de comportament, proprietate ce se realizează diferit în funcţie de cadrul concurenţial şi particularităţile diverselor pieţe.

Una dintre caracteristicile generale ale concurenţei este aceea când una sau mai multe persoane se străduiesc să realizeze un anumit obiectiv şi că realizarea acestui obiectiv de către una dintre persoane determină, dar nu o exclude din sfera de activitate.

Din punct de vedere economic, concurenţa este întotdeauna legată de tranzacţii de piaţă, de cerere şi de ofertă, de procesul schimbului. Se poate spune că există concurenţă economică, dacă concumatorul poate alege între mai multe alternative şi poate alege alternativa cea mai convenabilă. Concurenţa este strâns legată de libertatea de a alege.

Fiecare agent economic este preocupat pentru conducerea activităţii sale astfel încât firma lui să fie cea mai competitivă, iar câştigul net cel mai bun. Problema concurenţei reprezintă interes în primul rând pentru producători, dar ea se manifestă şi între consumatori.

1.2. Obiectivele concurenţei

Concurenţa desemnează o anumită situaţie a pieţei în raport de o serie de variabile şi anume: numărul şi talia vânzătorilor şi cumpărătorilor, gradul de diferenţiere a bunurilor care satisfac nevoile umane, gradul de transparenţă a pieţei, gradul de mobilitate al factorilor de producţie, facilităţi sau restricţii la intrarea în ramură, gradul de libertate a determinării preţurilor raportul cerere şi ofertă.

Concurenţa, forma activă a liberei iniţiative reprezintă confruntarea deschisă, rivalitatea dintre agenţii economici (vânzători – ofertanţi) pentru a atrage de partea lor clientela (cumpărători – solicitanţi), în scopul obţinerii de profituri maxime pentru primii şi satisfacerea nevoilor în cazul consumatorilor. Ea se desfăşoară prin intermediul unor instrumente ale luptei de concurenţă specifice, de natură economică şi extraeconomică.

Prin efectele pe care le declanşează, concurenţa se poate situa printre legile cele mai importante ale reglării vieţii economice, ale realizării progresului tehnico – economic al societăţii.

Concurenţa are loc atunci când există libertatea de a pătrunde pe o piaţă şi când, în acelaşi timp, pe acea piaţă există mai mulţi vânzători alternativi. Concurenţa poate avea loc între firme mari sau firme mici, firme rivale putând intra în competiţie pe pieţe locale, regionale, naţionale sau chiar pe pieţe mondiale.