Etică managerială și responsabilitatea socială corporatistă - elemente ale succesului organizațiilor

INTRODUCERE

Importanța tot mai mare pe care o au societățile comerciale în funcționarea societății (sponsorizarea sectorului medical, a sectorului public, implicarea în lanțul alimentar) sau în industriile aflate într-o continuă emergență (energetică, petrolieră sau atomică), legitimează inventarierea valorilor, principiilor și chiar a regulilor care le guvernează pe acestea.

Lucrare de față își propune să delimiteze etica instrumentalistă, a cărei scop este doar acela de a obține profit, folosindu-se în cadrul comunicării de așa zise acțiuni etice doar pentru a câștiga reputație, pe de o parte, de cei pentru care codul etic a devenit deja o condiție sine qua non a funcționării.

Prezentul studiu are drept obiectiv confirmarea importanței abordării de către managerii companiilor românești a unui comportament etic și responsabil social pentru sustenabilitatea mediului de afaceri. Partea teoretică a lucrării de față este constituită din 2 capitole, ce conțin o serie de repere teoretice și nu numai, privind cadrul conceptual al noțiunii de etică, rolul deținut de lideri în procesul adoptării unui comportament etic. Cel de-al doilea capitol face o scurtă diagnoză asupra realității românești, asura gradului de implicare a companiilor de pe teritoriul țării noastre în acțiuni de CSR, menite să contribuie la o dezvoltare durabilă și sustenabilă a comunității, trasând astfel direcția de analiză a studiului de caz din capitolul 3. Acest capitol aduce informații despre pregătirea și evoluția mediului de afaceri românesc în domeniul responsabilității social corporative. .

Un alt element deosebit de interesant ce poate consitui obiectul unui nou studiu care să plece de la ideile prezentate în lucrarea de față, este cel al aspectului informal al eticii, subiect despre care s-a scris prea puțin în literatura de specialitate. Acesta constă în comportamentul și relațiile interpersonale ce se stabilesc între membrii unei organizații, pe cele doua axe : vertical și orizontal. Sunt puțini liderii și cercetătorii cu adevărat preocupați de evaluarea eficacității acesteia și a impactului asupra comportamentului angajaților (predispoziția acestora de a semnala abateri de la respectarea codului etic)

Tematica abordării RSC nu este una de dată recentă, însă ceea ce acest studiu aduce nou este propunerea ulterior analizei calitative, a unor trasee menite să redefinească comportamentul etic și responsabil al unor companii. De asemenea stuiul încearcă să răspundă la întrebarea dacă balanța dintre implicarea social-corporativă în binele comunității și maximizarea profitului este perfect echilibrată în cadrul companiilor avute în vedere.

CAPITOLUL 1. ETICA MANAGERIALĂ ȘI ROLUL SĂU ÎN CADRUL ORGANIZAȚIILOR CONTEMPORANE

1.1 Definiție și delimitări conceptuale între noțiunile de etică-morală-deontologie

Trei cuvinte definesc adesea acțiunile umane: etica, morala și deontologia și de cele mai multe ori acestea sunt percepute drept sinonime. De altfel, din perspectivă istorică primele două au fost utilizate un timp îndelungat în contexte similare. Cuvântul deontologie, provenit din grecescul deon-deonlosi, desemnează la rându-i reguli, obligații și îndatoriri trimițând la acțiunea umană de luare a deciziilor.

„Morala reprezintă totalitatea convingerilor, atitudinilor, deprinderilor, sentimentelor reflectate în principii, normelor, regulilor determinate istoric și social, care reglementează comportamentul și raporturile indivizilor între ei, precum și dintre aceștia și colectivitate, în funcție de categoriile bine, rău, datorie, dreptate, nedreptate.”

Conceptul de etică provine de greaca veche ethos, cu traducerea “obișnuință, caractere”. Dicționarul Explicativ al Limbii Române oferă următoarele accepțiuni termenului: „știință care se ocupă cu studiul teoretic al valorilor și condiției umane din perspectiva principiilor morale și cu rolul lor în viața socială; totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare.

Etica managerială poate fi definită drept “capacitatea de a reflecta asupra valorilor în procesul de luare a deciziilor, de a determina modul în care managerii pot să folosească aceste observații în conducerea societății comerciale.”