Evoluția și istoricul Uniunii Europene

INTRODUCERE

În cadrul acestei lucrări, îmi propun să prezint trecutul lung și tumultuos al Uniunii Europene dar și starea actuală a procesului de extindere a statelor cât și perspective de viitor ale zonelor strategice ale acesteia.

Lucrarea este structurată în patru capitole.

Primul capitol este dedicat în principal prezentării evenimentelor care au contribuit la construcția proiectului european numit astăzi Uniunea Europeană. Deși a apărut recent pe scena internațională, UE continuă de fapt cooperarea la nivel european inițiată prin crearea, în anii '50, a trei organizații internaționale: Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, Comunitatea Economică Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice. Din punct de vedere economic Uniunea Europeană a devenit în ultimii ani cea mai mare piața unică din lume și cel mai important actor comercial din lume. Așa de pildă, UE este, în prezent, cel mai mare importator de servicii și principala piață pentru aproape 70% din statele lumii. Fondată pe principiul libertății, democrației, drepturilor omului, libertăților fundamentale și statului de drept, precum și respectând identitatea națională a statelor membre, Uniunea Europeană își propune să ofere cetățenilor săi un spațiu de libertate, securitate și justiție fără frontiere interne, unde să funcționeze o piață liberă care să permită în același timp un grad ridicat de protecție socială și a mediului înconjurător.

Capitolul al doilea prezintă procesul de extindere al Uniunii Europene. Uniunea Europeană traversează, în ultimul deceniu, o perioadă de creștere și dezvoltare a procesului integrativ spre noi forme; dacă statele aderate până în prezent și-au armonizat interesele cu primele etape ale unei uniuni în formare, în cadrul căreia datorită contextului global al anilor '60-70 intrarea lor a însemnat acoperirea lipsei de forță de muncă și a unor piețe de desfacere croite pe măsura dezvoltării dimensiunilor producției și a intensificării schimburilor comerciale, statele care au aderat în 2007 și cele candidate pentru viitor trebuie să atingă nivelurile de dezvoltare cerute de formele superioare ale integrării: uniunea economică și monetară și ulterior cea politică.

În cadrul celui de-al treilea capitol se analizează deficitul de democrație în procesul decizional al Uniunii Europene. existența deficitului democratic nu este un mit, ci o reală provocare a Uniunii Europene.

Ne întrebăm cu toții de ce Uniunea Europeană ar trebui să fie democratică. Există mai multe răspunsuri la această întrebare, ca de exemplu:

- pentru că UE reprezintă cel mai complex proiect de integrare interstatală din lume;

- pentru că UE a pornit ca un proiect economic, iar astăzi are ca obiectiv fundamental împlinirea proiectului politic;

- pentru că UE trebuie să îmbunătățească participarea cetățenilor pentru crearea unei democrații supranaționale, iar participarea activă a populației este un factor cheie în acest mecanism;

- principiile democratice sunt singurele care garantează că deciziile sunt corecte față de toți cetățenii, față de toate statele membre, indiferent dacă sunt state vechi sau noi, de mici sau mari dimensiuni;

- pentru că instituțiile UE (Parlamentul UE) sunt din ce în ce mai slab legitimate prin diminuarea prezenței la vot a electoratului european.

Capitolul al patrulea prezintă provocările actuale ale Uniunii Europene și aici m-am oprit asupra cazului Turciei. Turcia poate fi considerată o țară în tranziție, de la o economie puternic distorsionată datorită instabilității macroeconomice, la o economie de piață stabilă care este destul de deschisă la comerțul și investițiile internaționale, cu potențialul unei rapide dezvoltări sustenabile.

Dacă se iau în considerare PIB per capital și ponderea agriculturii în ocuparea forței de muncă, aderarea economică a Turciei este asemănătoare precedentelor candidate (mai ales Poloniei, Bulgariei și României).

Aderarea Turciei la Uniunea Europeană poate și trebuie să se realizeze. Aderarea este justificată geografic, istoric, cultural, politic, economic și va aduce beneficii atât Turciei, cât și Uniunii Europene, inclusiv României. Aceasta este o certitudine.

Pornind de la această certitudine, aderarea trebuie însă pregătită cu minuțiozitate. Turcia este un stat de cu totul alte dimensiuni decât România, Bulgaria sau Croația și, dacă în cazul acestora aderarea la un stadiu incomplet de pregătire a putut fi tolerată și susținută, în mod clar Turcia nu se află în aceeași situație. Este o a doua certitudine de care atât Uniunea Europeană, cât și Turcia trebuie să țină cont.