Franciza - Avantaje și Limite

Introducere

Conform Codului deontologic elaborat de Federaţia Europeană de Franchising franciza poate fi definită ca un sistem de comercializare a produselor şi/sau serviciilor şi/sau tehnologiilor, bazat pe o colaborare strânsa şi permanentă între întreprinderi distincte şi independente sub aspect juridic şi financiar- francizor şi francizat. 1

În România, franciza este definită în Ordonanţa nr. 52/1997 aprobată prin Legea nr. 79/1998 ca un “sistem de comercializare bazat pe o colaborare permanentă între persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană, denumită francizor acordă unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu”.

Scopul unei afaceri de tip franciză este replicarea cu succes a acesteia dintr-o piaţă aflată într-o anumită zonă geografică, în altă piaţă aflată în altă zonă geografică. Unele afaceri nu sunt concepute din faza iniţială ca francize, ci recurg la francizare ca modalitate cheie pentru extinderea teritorială şi creşterea proporţională a vânzărilor.

Extinderea afacerii presupune totuşi costuri semnificative, pe care, de multe ori francizorul nu le poate susţine. Însă, prin relaţia de parteneriat francizor-francizat, compania francizorului are acces la capitalul şi resursele francizaţilor săi. În felul acesta, francizarea poate constitui o tactică de îmbunătăţire a posibilităţilor de extindere geografică a afacerii. De ce anume depind aceste posibilităţi de extindere?

De capitalul deţinut de francizor sau de cel furnizat de francizaţi? De caracteristicile afacerii precum mărimea, obiectul de activitate, etc? Sau de caracteristicile zonei geografice unde francizorul doreşte să se extindă? În acest sens există două teorii vehiculate de către specialiştii în franciză: teoria conform căreia extinderea unei afaceri este liberă, adică nu depinde de limitele abilităţilor francizorului şi teoria care susţine că, din contră, extinderea depinde de constrângerile exercitate de limitele abilităţilor francizorului asupra posibilităţii acestuia de a se extinde. Susţinătorii ideii că extinderea nu depinde de caracteristicile francizorului pun accent pe faptul că francizarea însăşi oferă francizorului posibilităţi semnificative de extindere şi că piaţa, prin condiţiile sale, favorizează adesea extinderea geografică rapidă şi pe un teritoriu larg.

Firmele pot strânge mai rapid sumele necesare pentru extindere, prin francizare decât prin alte modalităţi. De asemenea, pentru unele firme extinderea rapidă şi la scară mare poate deveni foarte necesară pentru ca afacerea să ajungă la o dimensiune care să facă eficiente din punct de vedere al costurilor anumite forme de publicitate, de exemplu, pentru a avea putere de negociere cu furnizorii sau pentru a putea avea acces la diferite avantaje economice (programe de dezvoltare zonală, sau facilităţi fiscale). În afară de aceste considerente, perspectiva veniturilor mari, pe termen lung, poate face şi ea ca extinderea rapidă şi la scară largă să fie atractivă pentru întreprinzător.

Astfel, în viziunea acestor specialişti, extinderea afacerii este influenţată de mediul (piaţa) în care aceasta activează şi nu este constrânsă de caracteristicile francizorului.

La polul opus, după cum am arătat, se află partizanii ideii conform căreia abilităţile francizorului (francizorul fiind compania, dar şi întreprinzătorul ca persoană) influenţează extinderea geografică a firmei.

Una dintre aceste caracteristici o reprezintă vechimea. Cu cât activitatea francizorului se extinde pe mai mulţi ani, cu atât cunoştinţele acestuia în domeniu se lărgesc, cunoştinţe precum găsirea potenţialilor francizaţi, structurarea şi conducerea relaţiilor francizor-francizat etc. Tot de-a lungul timpului se obţine şi recunoaşterea mărcii şi se înregistrează succesele, care, împreună, reduc percepţia de risc şi de costuri pentru potenţialii investitori în respectiva afacera (inclusiv pentru potenţialii francizaţi).

Astfel, vechimea în domeniu a francizorului influenţează capacitatea de extindere a acestuia. Şi, în plus, francizorii cu vechime caută să se extindă în mai multe zone geografice comparativ cu francizorii intraţi mai recent pe piaţă.

Pe de altă parte, dimensiunile afacerii francizorului sunt un indicator al bazei sale de resurse, fie că este vorba de mijloace tangibile sau intangibile, care sporesc odată cu vechimea. Firmele mai mari tind să aibă o mai mare experienţă acumulată, precum şi o recunoaştere mai largă a numelui. Profiturile obţinute din operaţiunile curente ale afacerii înseamnă mai mult capital utilizat pentru extindere. De asemenea, fiindcă raza extinderii

geografice existente tinde să fie mai mare, francizorii mai mari pot avea deja stabilite

aranjamentele organizaţionale necesare pentru o extindere mai amplă, cel puţin în zonele unde s-au extins în trecut. Astfel şi dimensiunea afacerii francizorului are impact asupra extinderii, capacitatea acestuia de extindere crescând o dată cu creşterea dimensiunilor afacerii sale. Francizorii mai mari caută să se extindă în mai multe zone geografice decât francizorii cu afaceri reduse ca dimensiuni.