Management

Actualul conținut al științei managementului este rezultatul acumulării și sintetizării unor cunoștințe științifice care s-au dezvoltat rând pe rând pe parcursul unui secol. Odată cu evoluția societății umane, activitatea de conducere și organizare a suferit numeroase modificării care au condus la dezvoltarea unor caracteristici structurale și funcționale superioare.

Societatea contemporană se găsesște într-o epocă în care progresul economic și social este dictat în mare măsură de calitatea managementului și apoi de cantitatea resurselor.

În societatea românească managementul se încadrează, într-un domeniu în care este vizibilă discrepanța dintre teoria în continuă dezvoltare și punerea în practică, care, excluzând faptul că e sporadică, de cele mai multe ori este și incompletă sau intuitivă, ceea ce conduce la creșterea costurilor.

În condițiile în care complexitatea și dinamica fenomenelor sociale sunt într-o continuă creștere, managementul tinde să ocupe valențe noi și să dețină un rol primordial în realizarea eficientizării, dezvoltării și modernizării economiei, care să conducă la un progres atât în plan material cât și spiritual al fiecărui individ dar și a societății contemporane.

Pentru a putea atribui calitatea de “modernă” unei firme trebuie ca ea să dea dovadă de adaptabilitate operativă la intrarea în contact cu factorii de influență atât din mediul intern cât și din cel extern, iar deciziile care pun în aplicare acțiuni adecvate să fie fundamentate pe baza unor scenarii care să ia în calcul toate situațiile care pot apărea datorită schimbărilor survenite în dinamica piețelor atât de aprovizionare cât și de desfacere, generate de incertitudinile și riscurile ce apar în viața economică.

Obiectivele unei astfel de firme se pot realiza prin implementarea unui management modern, plin de dinamism și pregătit mereu să genereze avantaje care să permită firmei să poată face față concurenței într-un mediu de afaceri cât mai complex.

`

1.1. Definiția și evoluția conceptului de management

1.1.1 Scurt istoric al conceptului de management

În opinia lui Jean Chevalier cuvântul management este un termen englez cu origini franceze, el fiind, în viziunea autorului francez, derivat din termenul “menage”care reprezintă organizarea și administrarea unei case, echivalentul în limba română fiind termenul de conducere.

La fel de veche ca și civilizația umană, practica conducerii stă la baza fundamentării științei managementului, însă această știință începe să prindă formă abia la începutul secolului XX odată cu abordarea sa ca știință de către Frederick W. Taylor și Henry Fayol.

În a doua jumătate a secolului XIX viața economică devine una dinamică datorită dezvoltării comerțului, industriei, domeniului bancar, mijloacelor de transport etc. Acest lucru accentuează, pe lângă nevoia, deja existentă, de pregătire a personalului necesar, necesitatea creării unei educații superioare, foarte complexă, care să aibă ca rezultat crearea de noi conducători care să dețină și alte cunoștințe în afară de cele dobândite prin practică și prin “furtul meseriei”.

Odată cu introducerea sistemului de fabrică se pune și baza teoriei managementului modern care mai târziu va fi cunoscută ca management științific.

În evoluția managementului ca știință, se pot distinge mai multe etape :

- Etapa conducerii empirice, unde intuiția și experiența conducătorului dețin locul principal;

- Etapa consolidării conceptelor teoretice generale ale managementului, ca știință;

- Etapa contemporană a dezvoltării științei managementului.

În literatura de specialitate sunt reținute patru abordări principale care au contribuit semnificativ la consolidarea managementului ca știință:

a.Abordarea școlastică tratează managementul din patru perspective distincte :

- Managementul științific;

- Managementul administrativ;

- Relațiile și comportamentul uman;

- știința managementului (școala cantitativă);

b.Abordarea procesuală tratează managementul ca o mulțime de funcții care se intercondiționează;

c.Abordarea sistemică accentuează imaginea de sistem a organizației și a managementului acesteia;

d.Aboradarea de contingență evidențiază faptul că armonizarea diferitelor metode manageriale este dependentă de influența factorilor mediului ambiant.

În procesul complex al dezvoltării și maturizării managementului firmei s-au cristalizat și și-au adus contribuția mai multe curente circumscrise în asa-numitele “școli de conducere” figura 1.1 care , în ordine cronologică, sunt :

- Școala managementului științific (1885-1920);

- Școala administrativă (1920-1950);

- Școala comportamentului și relațiilor umane (1960);

- Școala cantitativă ( 1950 și în prezent) ;

- Școala sistemelor sociale;

- Școala contextuală.